Înscrierile pentru Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat pe ultima suta de metri

0

Pe 2 octombrie 2017 s-a deschis sesiunea de înscrieri pentru cea de-a IX-a ediție a concursului „Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat”, proiect de tradiție al Organizației ECOTIC. Companiile, instituțiile publice, instituțiile de învățământ și ONG-urile sunt invitate să își înscrie proiectele dedicate mediului direct pe website-ul competiției, www.premiilepentrumediucurat.ro

„Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat” este concursul Asociației ECOTIC, organizat la nivel național și dedicat inițiativelor de protecție a mediului și conservare a resurselor planetei. Concursul are patru categorii, fiind invitate să se înscrie companii, instituții de învățământ, instituții publice și ONG-uri ce au dezvoltat, începând din luna octombrie 2016, proiecte dedicate mediului. Condiția esențială este ca aceste proiecte să fie într-un stadiu suficient de avansat pentru a prezenta rezultate, chiar și intermediare.

Înscrierile continuă pe www.premiilepentrumediucurat.ro prin accesarea formularului online de înscriere, disponibil la adresa https://www.premiilepentrumediucurat.ro/inregistreaza-proiect/.

„Invităm ca în fiecare an organizațiile care derulează proiecte de protecția mediului și CSR să le înscrie în ediția 2017 a concursului Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat. Miza inițiativei ECOTIC este de a populariza și premia proiectele cu cel mai mare impact asupra comunităților cărora se adresează și de a oferi exemple de bune practici”  Valentin Negoiță – Președintele ECOTIC.

Premiile oferite câștigătorilor celor patru categorii sunt menite sa ofere sprijin în derularea ulterioară a proiectelor:

Instituții de învățământ –sistem tablă interactivă

Companii – bicicletă electrică

Instituții publice – videoproiector

ONG – un pachet de servicii de branding si comunicare

Data limită de înscriere a proiectelor este 24 noiembrie 2017. Proiectele vor fi evaluate de un juriu de specialitate iar premiile pentru cele patru categorii de concurs vor fi acordate în cadrul evenimentului festiv “Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat”, ce va avea loc pe 12 decembrie 2017, la Hotel Novotel din București.

Concursul este organizat cu sprijinul Ministerului Mediului, Info Cons, Hotnews, Cărturești, The Diplomat –  Bucharest, CCIFER, eleven, ROGBC, Let’s do it Romania, Junior Achievement Romania și Image Factory.

Pentru mai multe detalii, www.premiilepentrumediucurat.ro  .

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 100.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 10 ani de activitate. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează