Înscrierile la Premiile Pentru Un Mediu Curat continuă

0

Gala Premiilor pentru un Mediu Curat” a ajuns la cea de-a zecea ediție. In cele noua editii de până acum au fost inscrise 481 de proiecte realizate de diverse organizații din România, care reprezintă tot atâtea exemple demne de urmat.

În acest an, data de 25 septembrie a marcat lansarea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a X-a ediție a competitiei „Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat”, devenită deja un brand ECOTIC. Instituțiile de învățământ, companiile, ONG-urile și instituțiile publice sunt in continuare invitate să își înscrie proiectele dedicate mediului direct pe website-ul competiției, www.premiilepentrumediucurat.ro având șansa de a câștiga o tablă interactivă (instituțiile de învățământ), pachet servicii comunicare (ONG-uri), laptop de ultimă generație (instituțiile publice) și un voucher Altex (companii).

Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat” este un concurs al Asociației ECOTIC, organizat la nivel național și dedicat inițiativelor de protecție a mediului și conservare a resurselor planetei. Concursul are patru categorii, fiind invitate să se înscrie companii, instituții de învățământ, instituții publice și ONG-uri care au dezvoltat, începând cu luna octombrie 2017, proiecte dedicate mediului. Condiția esențială este ca aceste proiecte să fie într-un stadiu suficient de avansat pentru a prezenta rezultate relevante, chiar și intermediare.

Înscrierile se fac pe www.premiilepentrumediucurat.ro prin accesarea formularului online de înscriere, disponibil la adresa https://www.premiilepentrumediucurat.ro/inregistreaza-proiect/ până cel târziu pe 20 noiembrie.

Invităm organizațiile care derulează proiecte dedicate protecției mediului și utilizării eficiente a resurselor, precum și programelor de CSR, să le înscrie în ediția aniversară a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat. Avem convingerea că prin promovarea bunelor practici la nivelul comunităților locale contribuim, împreuna cu partenerii noștri, la dezvoltarea unei atitudini responsabile față de valorile mediului în care trăim”, declară Valentin Negoiță, Președinte ECOTIC.

Data limită de înscriere a proiectelor este 20 noiembrie 2018, acestea urmând a fi evaluate de un juriu de specialitate. Votul final îl va avea însă publicul prin intermediul paginii de Facebook Organizația ECOTIC.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 5 decembrie pe website-ul ECOTIC, premiile urmând a fi acordate în cadrul celei de-a zecea ediții a Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat.

Concursul este organizat cu sprijinul Ministerului Mediului, Interbrands, Heineken, InfoCons, Hotnews, RFI Romania, Capital, Evenimentul zilei, Cărturești, Oameni si Companii, Romania Pozitiva, Image Factory, Ateliere fara Frontiere, CCIFER si Junior Achievement Romania.

Pentru mai multe detalii: www.premiilepentrumediucurat.ro

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează