Înscrie-ți liceul în programul Fundației Estuar, de consiliere vocațională și psihologică gratuită

0

Fundația Estuar invită liceele din București, Cluj, Giurgiu și Ploiești să se înscrie în programul „Educați azi, Valoroși mâine”, în cadrul căruia fundația va organiza 20 de laboratoare de orientare profesională. Proiectul vizează pregătirea pentru viață a peste o mie de adolescenți care după finalizarea liceului de multe ori sunt debusolați și nu știu încotro să apuce în viață.

estuar

Proiectul „Educați azi, Valoroși mâine” face parte din Programul RO10 – CORAI, finanţat de Granturile SEE 2009-2014 și se va derula în parteneriat cu Institutul de Relații Umane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4.

În cadrul laboratoarelor vor fi organizate acțiuni de consiliere vocațională și se va face informare educațională în sănătate mintală. Concomitent cu activitățile în care vor fi implicați tinerii, vor fi consiliați părinții acestora, iar 100 de profesori și 50 de consilieri școlari vor fi ajutați să-și dezvolte cariera profesională.

În cadrul laboratoarelor, fiecare elev va realiza un plan de dezvoltare personală. Activitățile de dezvoltare personală vor fi evaluate de specialiști, prin aplicarea de instrumente psihologice la începutul proiectului (teste de evaluare a personalității, inteligenței emoționale, rezistenței la frustrare) și la finalul acestuia, pentru a putea cuantifica eficacitatea activităților desfășurate.
La activitățile de dezvoltare personală, care vor avea o durată de o oră/săptămână, vor participa în medie 5-10 elevi.

O altă activitate va fi informarea și educarea elevilor în domeniul sănătății mintale: care sunt cele mai întâlnite afecțiuni psihice și care sunt simptomele acestora. Proiectul va mai cuprinde și competitii, dezbateri, eseuri, proiecte pe teme sociale, educaționale, de sănătate (anti fumat, anti alcool, anti droguri, combaterea discriminării, combaterea agresivității în școli).

Cheamă-l pe doctorul Cristian Andrei la tine la școală

Totodată proiectul va beneficia și de o caravană a educației (EduCaravana), în care doctorul psihiatru Cristian Andrei, însoțit de specialiști din domeniul social și psihologic, va ajunge în șapte județe din țară, în comunitățile izolate, pentru a le oferi și tinerilor din acele comunități aceleași șanse la consiliere. EduCaravana va ajunge în următoarele zone ale țării: București, Ploiești, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Cluj și Mureș. Tinerii din aceste județe își pot, de asemenea, înscrie liceul în program, chemându-l pe doctorul Cristian Andrei la ei în liceu.

Pentru asta, tinerii interesați trebuie să acceseze formularul de contact de pe platforma de consiliere on-line special concepută pentru EduCaravană – http://educaravana.ro/dr-andrei-in-liceu. Plaforma http://educaravana.ro/ a fost special concepută pentru a le da posibilitatea tinerilor din diverse zone ale țării să interacționeze online cu specialiștii implicați în proiect, chiar dacă aceștia nu ajung în localitățile lor.

***

Centrele socio-educaționale la care vă puteți înscrie liceele pentru proiectul „Educați azi, Valoroși mâine” sunt:

București: Centrul Social Sector 6
Str. Lt. Gh. Negel, nr. 1-3, sector 6, Telefon: 021/411.08.85 (intre orele 08.30 – 16.30)
Mobil: 0753.088.677 (intre orele 08.30 – 16.30), E-mail: office.cs6@estuar.org

Cluj: Centrul Social Cluj, Str. Gorunului nr. 21, etaj. 2 Cluj-Napoca, Telefon: 0364/10.10.97 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.673 (intre orele 08.30 – 16.30)
E-mail: office.cluj@estuar.org

Ploiești: Centrul Social Ploiești, Str. Iuliu Maniu, nr. 26 A, Ploiesti, Telefon: 0344/143298 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.671 (intre orele 08.30 – 16.30)
E-mail: office.ploiesti@estuar.org

Giurgiu: Centrul Social Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, Giurgiu, Mobil: 0758.119.322 (intre orele 08.30 – 16.30), E-mail: office.giurgiu@estuar.org

***

Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanțării nerambursabile este de 1.954.183 RON. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine Fundației Estuar. Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org sau www.granturi-corai.ro.

***
Fundația Estuar este prima organizație din România care a creat o rețea de servicii de îngrijiri comunitare de zi și locative acreditate și recunoscute la nivel local, național și internațional. Misiunea Fundației Estuar este de a oferi opțiuni sociale și alternative persoanelor cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea lor în comunitate.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează