Înscrie-te până pe 24 iunie 2013 la competiția de proiecte „Idei din Țara lui Andrei”

0

Majoritatea românilor aşteaptă de la autorităţi soluţii pentru o viaţă mai bună. 500 de cetățeni din Țara lui Andrei demonstrează că acestă atitudine se poate schimba

 79% dintre români așteaptă de la autorități soluții pentru o viață mai bună (GfK România, 2011)
 Cel puțin 500 de români demonstrează că acestă atitudine se poate schimba: au propus 500 de soluții pentru comunitățile din România pe ȚaraluiAndrei.ro (Petrom, 2013)
 Petrom lansează competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei pentru românii care cred în schimbare prin forțele proprii
 În cadrul competiței, Petrom acordă 160.000 euro pentru ideile care dezvoltă comunitățile pe termen lung

Conform unui studiu al GfK România, 8 din 10 români nu au nicio motivaţie pentru a-şi îmbunătăţi condițiile de viață. Pentru a creşte procentul de români care cred ca schimbarea se poate realiza prin forțe proprii, Petrom lansează competiția de proiecte “Idei din Țara lui Andrei”.

 „Idei din Țara lui Andrei” sprijină românii cu spirit de inițiativă să îmbunătățească viețile celor din jur. Competiția este deschisă tuturor organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice sau de învățământ dar și oricărei persoane dornice să rezolve problemele comunității în care trăiește. Cei interesați se pot înscrie până pe 24 iunie 2013, pe site-ul www.taraluiandrei.ro.

160.000 de euro este valoarea totală a finanţarilor acordate de Petrom în cadrul competiției.

„Idei din Țara lui Andrei continuă tradiția competiției Orașul tău încheiată în 2012. În ultimii 3 ani am finanțat cu peste 300.000 de euro proiecte de dezvoltare a comunităților din România propuse de peste 500 de români. Acesta este motivul pentru care vom sprijini în continuare aceasta competiție care sperăm să crească procentul celor care vor să schimbe România”- declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate, Petrom.

 

„Competiţia din Ţara lui Andrei e gândită în aşa fel încât să adune un grup larg de oameni: părinţi, cadre didactice, reprezentanți ai instituţiilor publice care îşi unesc forţele pentru un singur scop, şi anume, îmbunătăţirea sistemului de educaţie. ” – Magdalena Nichifor – Dați-mi o altă școală, proiect câștigător în 2011.

„Proiectul nostru de a moderniza Observatorul din Bârlad avea mare nevoie de soluţia de finanţare oferită de Petrom, iar seriozitatea organizatorilor m-a convins că acest program este unul de încredere.” – Ciprian Vîntdevară – Modernizarea Observatorului Astronomic Bârlad, proiect câștigător în 2011.

Pentru mai multe informaţii despre competiția din acest an, puteți accesa www.taraluiandrei.ro.

Kv_ITLA

Despre Țara lui Andrei

Țara lui Andrei susține proiecte inspirând comunitățile din România să intre în acțiune și să-și schimbe viața în domenii cheie: crearea de locuri de muncă, acces la educație non-formală și cultivarea spiritului civic. Valorile Țarii lui Andrei sunt spiritul civic, spiritul de întreprinzator, educația (non-formală) și inovația.

Țara lui Andrei este o mare comunitate orientată către soluții, o comunitate a celor care nu se dau înapoi de la a lupta pentru a-și transforma inițiativele în realitate. Cetățenii Țării lui Andrei sunt oamenii cu spirit de lider, orientați către soluții.

Grupul Petrom

Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Gaze şi Energie, Rafinare şi Marketing. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 8,8 miliarde de euro în ultimii opt ani.

La sfârşitul anului 2012, Grupul exploata în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 775 milioane de barili echivalent petrol (750 milioane barili echivalent petrol în România). Cu o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone, Petrom este prezent pe piaţa distribuţiei de produse petroliere din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii, operate sub două branduri, Petrom şi OMV.

Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de OMV Petrom.

Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, Petrom a extins lanţul valoric al gazelor prin abordarea pieţei de electricitate. În acest context, Petrom a început operaţiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi şi la parcul eolian Dorobanţu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2012 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.891 milioane euro, EBIT (Profit Înainte de Dobânzi şi Impozite) a fost de 1.270 milioane euro.

OMV, cea mai mare companie industrială publică din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. În Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat. În Gaze şi Energie, OMV a vândut aproximativ 437 TWh gaze în 2012. În Rafinare şi Marketing, OMV avea la finalul anului 2012 o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane tone, şi deţinea aproximativ 4.450 staţii de distribuţie în 13 ţări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 1,62% iar 6,62% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

 

Website: www.petrom.com și www.taraluiandrei.ro

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează