Inegalabila Românie: program de responsabilitate socială pentru protejarea mediului înconjurător

0

Rio Bucovina lansează un program de responsabilitate socială pentru protejarea mediului înconjurător din România.

Rio Bucovina lansează primul program de responsabilitate socială, pe termen lung, al companiei: Inegalabila Românie, proiect susținut de Eco-Rom Ambalaje. Misiunea programului este de a încuraja protejarea mediului înconjurător, prin descoperirea și păstrarea locurilor unice din România, colectarea separată a deșeurilor de ambalaje și reciclarea acestora.

Inegalabila Romanie_landscape

 

Programul Inegalabila Românie constă în multiple acțiuni de conștientizare a publicului larg despre efectele negative ale comportamentului iresponsabil față de mediul înconjurător, precum și activități de educare în direcția adoptării unei conduite prietenoase față de natură. O componentă esențială a programului este reprezentată de activitățile de ecologizare a unor zone naturale puternic afectate de intervenția umană. Astfel, o primă activitate parte din program este reprezentată de implicarea Rio Bucovina în acțiunea Let’s do it, Danube! desfășurată în 28-29 iunie, al cărui obiectiv a fost curățarea malurilor dunărene din România. Angajații Rio Bucovina s-au alăturat celor 4400 de voluntari, din cele 12 județe participante, care au reușit să colecteze peste 10.000 de saci de deșeuri de plastic, aluminiu, sticlă și materiale de construcții.

„Ceea ce ne-a determinat să dezvoltăm programul Inegalabila Românie, a fost dorința de a schimba atitudinea generală negativă față de țara noastră, reamintindu-ne astfel de lucrurile cu adevărat frumoase din România cu care ne putem mândri oricând și oriunde. Și pentru că Bucovina înseamnă autentic românesc, direcția de a stimula aprecierea și ocrotirea bogăției naturale inegalabile a țării noastre a venit natural. Pornim astfel la drum cu provocarea de a schimba atitudini, pe termen lung, încurajând protejarea zonelor unice din România, prin consum responsabil, colectare separata și reciclare. Programul Inegalabila Românie include o sumă de activități de implicare directă în acest demers, pentru că dorința noastră este să convingem prin puterea exemplului”, a declarat Andreea Constantinescu, Marketing Manager la Rio Bucovina.

„Cu toții recunoaștem și apreciem bogăția naturală pe care ne-o oferă țara noastră. Stă însă în puterea fiecăruia dintre noi să conștientizăm care ne sunt responsabilitățile față de natură și, mai departe, să contribuim la păstrarea unui mediu curat și sănătos. Eco-Rom Ambalaje sprijină inițiativa Rio Bucovina de implicare activă în viața comunității și de promovare a unui comportament responsabil. Suntem încrezători că printr-un efort comun și susținut, România va rămâne o țară de o frumusețe inegalabilă”, a completat Marius Brinzea, Director Marketing Eco-Rom Ambalaje.

Programul își propune să le reamintească românilor cât de bogat și divers este patrimoniul natural al țării noastre si prin intermediul spoturilor TV care înfățișează peisaje spectaculoase din România, surprinse de Dragoș Asaftei, Nicolae Coșniceru și Andrei Iliescu, trei dintre cei mai apreciați și premiați fotografi români.

Fanii programului sunt invitați să se alăture comunității de Facebook Inegalabila Românie și să împărtășească fotografii cu peisaje din România pe care le consideră inegalabile, primind titlul simbolic de „ocrotitori” ai respectivelor zone. Toate imaginile vor fi centralizate și localizate prin intermediul unei aplicații ce are la bază Google Earth, pentru a obține harta locurilor inegalabile din România. Astfel, programul urmărește generarea unui angajament de protejare a patrimoniului natural al României.

Programul Inegalabila Românie va fi comunicat prin spot TV, machete de presă, activități de PR, bannere outdoor, acțiuni de trade și BTL. O componentă consistentă a campaniei de comunicare a proiectului este online-ul, pornind de la dezvoltarea unei comunități de susținători și păstrători ai unei Românii Inegalabile, pe Facebook, și continuând cu aplicația de sharing a locurilor unice din țară, campanie de Facebook ads precum și alte acțiuni în social media.

Despre Rio Bucovina

Rio Bucovina, companie cu capital 100% privat, a fost inființată în anul 2006, având ca obiect principal de activitate îmbutelierea apei minerale naturale Bucovina, precum și producția băuturilorrăcoritoare.
Mărcile proprii comercializate de Rio Bucovina sunt: Bucovina – apă minerală naturală plată și carbogazificată; La Vitta – apă de masă și apă de izvor, Malibu – apă de masă; La Vitta, Malibu, Bon Ton, RIO – băuturi răcoritoare carbogazoase; Golden Horse – băutură energizantă, La Vitta – produse alimentare.

Rio Bucovina are în portofoliu Bebe Bucovina – singura apă minerală naturală plată din România în ambalaj ultraigienic, produs în mediu steril, recomandată pentru prepararea formulelor de lapte, a ceaiurilor și meselor de cereale sau pentru diluarea sucurilor naturale destinate bebelușilor.

Despre Eco-Rom Ambalaje

ECO – ROM AMBALAJE S.A. este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului de responsabilitate a producătorului, în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligațiilor de reciclare a deșeurilor de ambalaje ce revin producătorilor care introduc pe piața națională produse ambalate.

La ora actuală, Eco-Rom Ambalaje a preluat obligațiile de valorificare și reciclare pe care și le-a asumat pentru cele 2.849 de companii membre și îndeplinește cu succes peste 72% din obiectivul de reciclare impus României de către Uniunea Europeană.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează