Independența Film aduce în România câștigătorul Palme d’Or și alte filme premiate la Cannes 2018

0

Trei dintre cele mai așteptate titluri proiectate la Festivalul de la Cannes de anul acesta, printre care Shoplifters, în regia lui Hirokazu Kore’eda, câștigătorul Palme d’Or 2018, vor fi lansate de Independența Film în România până la finalul anului. Climaxmusical-ul horror al lui Gaspar Noé, cel de-al doilea titlu ce va avea premiera toamna aceasta,  i-a adus regizorului IrréversiblePremiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d’Art et d’Essai). Pentru Cold War, povestea inspirată de iubirea tumultoasă a părinților regizorului Pawel Pawlikowski, film care va fi lansat în România în decembrie, cineastul a primit Premiul pentru Cel mai bun regizor al celei de-a 71-a ediții a Festivalului de la Cannes.

La final de septembrie va avea premiera filmul care a deschis Cannes-ul în 2017, Fantomele lui Ismael / Les fantômes d’Ismaël, regizat de Arnaud Desplechin și proiectat anul trecut pe Croazetă într-o primă versiune. Cu Marion Cotillard (Oscar, BAFTA, Globul de Aur și Premiul César pentru cea mai bună actriță, în 2008), Charlotte Gainsbourg (Cea mai bună actriță, Cannes, 2009 și Premiul César, 1986 și 2000) și Mathieu Amalric (César-ul pentru Cel mai bun actor, 2013), Fantomele lui Ismael va intra în cinematografe în 28 septembrie, pentru prima dată în România în variantă integrală. După 21 de ani, 8 luni și 6 zile, fantomele iubirilor trecute se-ntorc de nicăieri…

De-a lungul timpului, Independența Film a adus de la Cannes peste 10 filme premiate cu Palme d’Or.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează