În România crește cel mai mare brad din lume: GalanTree – bradul gesturilor de bine

0

Echipa Galantom pune la cale creșterea celui mai mare brad din lume. Construit din contribuțiile financiare ale celor care doresc să susțină generozitatea donatorilor și fundraiserilor de pe platformă, GalanTree are deja peste 15 m înălțime.

 

Până în decembrie 2017, 3800 de Galantomi au reușit să mobilizeze prin intermediul platformei peste 5,3 milioane de lei pentru cauzele sociale în care cred, cauze reprezentate de peste 160 de organizații.

 
În 2018, Asociația Envision – dezvoltator Galantom, intenționează să accelereze dezvoltarea platformei pentru a genera un impact social și mai mare. Ei își propun să depășească până la sfârșitul anului viitor pragul de 8 milioane de lei donați prin intermediul platformei.
 
GalanTree este forma prin care, pe de o parte, ne arătăm recunoștința față de cei care au folosit platforma pentru a face bine. Pe de altă parte, GalanTree este și instrumentul prin care reușim anul viitor să înzecim gesturile de bine. (Asociația Envision)
Fiecare leu investit prin GalanTree va genera în 2018 șapte lei impact pentru cauzele sociale prezente pe platformă. Mai multe detalii pe: sustine.galantom.ro 
 
Platforma Galatom este un proiect al Asociației Envision, organizație neguvernamentală care creează punți de legătură între dorința oamenilor de a ajuta și posibilitatea de a o face. Prin dezvoltarea unor instrumente precum galantom.ro, Envision își propune să contribuie la creșterea gradului de implicare socială și susținerea dezvoltării sectorului neguvernamental din România. Din acest an organizația este reprezentantul local al Giving Tuesday, o mișcare globală care încurajează implicarea socială și faptele bune, punând în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a social media.
 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează