În preambulul Zilei Europene Împotriva Obezității: Un nou capitol al mişcării naţionale “Şi eu trăiesc sănătos!” – SETS2020

0

Prin proiectele naționale de social marketing create, echipa Fundației PRAIS promovează educaţia tinerei generaţii, două dintre cauzele pe care le susținem fiind stilul de viaţă echilibrat și prevenirea obezității infantile. Lansată acum 7 ani, mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS a devenit unul dintre cele mai longevive proiecte bazate pe comunitate și un model de bune practici, recunoscut internațional în cadrul rețelei EIN*.

Noul capitol al mișcării naționale SETS, ce se va derula până în 2020, se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani și familiilor acestora din marile orașe, precum și a celor care locuiesc în mediul rural. Activările diversificate a elevilor în școli, care au fost testate cu succes deja în anul școlar 2017 – 2018, vor conduce la implicarea unui număr mai mare al școlilor, accentul pus pe activitățile fizice și sportive zilnice fiind o prioritate.

Rezultatele preliminare ale noilor concursuri școlare SETS2020 demonstrează eficiența metodologiilor. SETS GymClass a angrenat 6.744 de elevi  care au făcut 1.581 de sesiuni de gimnastică de înviorare, însumând 263 de ore de gimnastică. Un mare succes l-a avut #SETSFlashmob! Au fost înscrise 138 de flashmob-uri, la care au participat 9.751 de elevi şi 491 de cadre didactice din București, Cluj-Napoca, Ploiești, Roman și Timișoara și comunele selectate din județele Prahova și Timiș, stimulând creativitatea şi spiritul de echipă al elevilor.

Mai mult, alături de voluntarii noștri și de studenții de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, 6.194 de elevi din ciclul primar din 22 de școli din Bucureşti şi Ploiești au participat la 160 de lecții deschise, în cadrul cărora au făcut jocuri sportive, au învățat despre importanța somnului, igienei, consumului fructelor și legumelor proaspete, și hidratării. Pe digital, promovarea proiectului s-a făcut direct în comunități, prin platforma www.sets.ro și pagina de Facebook @Miscareasets, adevărate scene pe care au fost valorizați copiii și activitățile lor, premiate în cadrul unor ceremonii speciale.

Dezvoltarea timp de 7 ani a unei mișcări naționale de asemenea anvergură și cu un impact social măsurabil cum este SETS, recunoașterea sa internațională ca model de bune practici pentru confrații noștri din rețeaua globală EIN, exprimă dedicația echipei noastre, a partenerilor de drum lung alături de care am reușit să ne aducem contribuția la schimbarea în bine a obiceiurilor de stil de viață al copiilor – doar câteva motive solide pentru care vom continua, împreună!”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS, inițiatoarea proiectului.

Din 2011 și până în prezent, mișcarea națională SETS a fost prezentă în 250 de şcoli din Bucureşti, Timişoara Cluj-Napoca, Ploieşti, Otopeni, Roman. A ajuns la 179.947 de elevi din clasele pregătitoare-IV și familiile acestora, la 3.000 de cadre didactice, 2 milioane public larg. 591 de voluntari de la UNEFS și SETS au susţinut 621 de lecţii deschise în școli la care au participat peste 33.774 de elevi.

Partenerii mişcării SETS care fac posibile aceste realizări sunt: Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Timiş şi Prahova, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Nutriţie şi Boli Metabolice, Federaţia Română de Scrimă, precum şi Federaţia Romalimenta prin 4 companii membre.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 16 ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură. De asemenea, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

*Epode International Network – EIN este cea mai mare alianță globală pentru prevenirea obezității infantile și promovarea unui stil de viață sănătos care reunește programe cu metodologii similare SETS din 23 de țări.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează