Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Împreună pentru sănătate la Castelu: Cursuri de igienă personală, îngrijire copil și alăptare pentru fetele și tinerele mame

0

Împreună pentru sănătate la Castelu: Cursuri de igienă personală, îngrijire copil și alăptare pentru fetele și tinerele mame din Castelu, județul Constanța

În perioada iunie-august 2020, 87 de fete și tinere mame din Castelu, județul Constanța, participă la cursuri de igienă personală, îngrijire copil și alăptare, în cadrul proiectului „Împreună pentru sănătate la Castelu”, derulat de Asociația Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”. La final, participantele care fac parte din grupuri vulnerabile vor avea cunoștințe de bază despre cum să își păstreze o igienă corespunzătoare și să își îngrijească și alăpteze copiii corect. Astfel, în comunitatea defavorizată va scădea numărul bebelușilor subnutriți și cel al copiilor cu boli dermatologice. Îmbunătățirea stării de igienă va contribui la reducerea marginalizării.

În medie, unul din trei români nu are apă în gospodărie, conform Institutului Național de Statistică. Pentru oamenii din rural, situația este mult mai grea, peste 60% dintre ei neavând acces la apă curentă. Condițiile dificile de trai sunt potențate de faptul că stau în case suprapopulate și dărăpănate. În plus, accesul limitat la produse de igienă de bază atrage după sine boli grave și afectează calitatea vieții.

Comuna Castelu, cu o populație săracă de 600 de turci-romi (horahai), se confruntă cu această problemă. Din cauza condițiilor precare de trai și a lipsei de educație pentru sănătate, mulți copii suferă de diferite boli și afecțiuni cauzate de lipsa de igienă. La nou-născuți, cea mai întâlnită problemă este nutriția deficitară. Majoritatea femeilor sărace devin mame când sunt încă minore, întărind astfel statisticile care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană la nașterile în rândul mamelor adolescente. Mamele minore, în special, nu știu cum să îngrijească și să alăpteze corect nou-născutul, ceea ce poate duce la probleme de sănătate și de dezvoltare, și au un risc mai mare de excluziune socială și de a-și abandona copilul.

„Comunitatea săracă din Castelu este una tradițională – igiena, curățenia și îngrijirea copiilor și a gospodăriei fiind exclusiv îndatoririle femeilor. Prin proiectul Împreună pentru sănătate la Castelu ne propunem să îmbunătățim igiena personală a fetelor din Castelu și să oferim tinerelor mame, multe dintre ele minore, informațiile de bază pentru a își îngriji și alăpta corect copiii. Vor crește șansele ca fetele să aibă o stare de sănătate mai bună și să fie mai puțin marginalizate din cauza igienei precare, iar nou-născuții vor avea un start mai bun în viață și șanse reale de a se dezvolta în parametri normali. Prin acest proiect vrem să le redăm o parte din demnitatea de care ar trebui să se bucure”, declară Oana Ganea, manager proiect Asociația Reality Check.

În cadrul proiectului, 87 de fete și tinere mame din comunitatea defavorizată din Castelu participă la cursuri de igienă personală. 15 tinere mame dintre acestea, care au copii cu vârsta sub șase luni, iau parte și la un curs de îngrijire a copilului. Cinci tinere mame, care au bebeluși mai mici de o lună, sau fete în ultimul trimestru de sarcină sunt consiliate individual de specialiști pentru a învăța să alăpteze corect și cum să prepare formula de lapte praf la nevoie. Toate participantele primesc o gustare, iar la final diplome și câte un kit cu diferite produse, care le vor ajuta să pună în practică ce au învățat la cursuri (produse de igienă feminină, produse pentru îngrijirea copilului și pentru bebeluși). Asistentul medical comunitar care deservește comunitatea participă la cursuri și pe viitor va instrui fetele și femeile din Castelu despre igiena personală, îngrijire copil și alăptare.

Toate cele trei cursuri sunt organizate în parteneriat cu Asociația SAMAS, organizație nonprofit care a dezvoltat singura rețea națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), specializați în educația prenatala și postnatala, în nutriția mamei și copilului. Specialiștii din cadrul organizației au experiența necesară pentru a livra și cursuri de igienă personală și de a lucra cu fete și tinere femei care se află în situații dificile de viață.

„Împreună pentru sănătate la Castelu” este un proiect derulat de Asociația Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

#realitycheckro #impreunapentrusanatatelacastelu #instaredebine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

*****

Despre Asociația Reality Check 

Asociația Reality Check este o organizație neguvernamentală care are ca misiune sprijinirea dezvoltării de politice publice cu impact, gândite în favoarea cetățenilor și aplicate eficient și corect. Una dintre direcțiile strategice ale organizației este realizarea de evaluări și studii de impact cu privire la legi și programe naționale, în special în domeniul intervențiilor integrate de combatere a sărăciei.     

Contact de presă: Iolanda Burtea, iolanda@realitycheck.ro, 0726 840 791. www.realitycheck.ro

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.