ÎMPREUNĂ este o forţă! Primul Semimaraton Filantropic din Ploieşti a fost despre ÎMPREUNĂ!

0

De ce ai nevoie ca să transformi o duminică banală într-o zi genială? În primul rând trebuie să-ţi doreşti, e clar. Apoi e necesar să ai în preajmă o echipă determinată, susţinători, parteneri, voluntari, sponsori binevoitori şi peste 250 de alergători motivaţi nu doar să doboare un record personal, ci mai ales să susţină cauzele şi proiectele din comunitatea din care fac parte!

La primul #semimaraton filantropic din Ploiesti a fost despre  ÎMPREUNĂ, despre noi şi voi alergând în aceeaşi direcţie.

Toţi cei prezenţi la Super Cursa Faptelor Bune s-au implicat în susţinerea proiectelor înscrie, indiferent că vorbim despre organizatori, alergători, donatori, voluntari, sponsori sau despre partenerii instituţionali, locali şi naţionali.

Duminică, au urcat pe podium: Pleşa Ştefan, Timofte Ionuţ şi Lucian Gavrilă la semimaraton individual masculin; Elena Moisa, Pătraşcu Daniela Elena, Chelariu Raluca – semimaraton individual feminin; Stoian şi Asociaţii, Sportivii Ploieşteni şi PGU M&M la semimaraton ştafetă; Preda Valentin, Goicea Alexandru Teodor, Niţu Ovidiu – cross masculin; Kiss Raluca Gabriela, Barbu Georgeta, Popescu Alina – cross feminin.

Vestea bună pentru iniţiatorii proictelor, dar şi pentru cei care nu au apucat să le susţină financiar, este că se mai poate dona până pe data de 30 iunie.

9 iunie rămâne ziua în care, mai mult decât competiţia, au contat prietenia, ajutorul, spiritul de echipă şi voia bună!

Îţi reamintim care au fost proiectele înscrie în Super Cursa Faptelor Bune.

Nu uita că încă le mai poţi susţine, donând pentru ele, până pe 30 iunie:

  1. Fondul de Bursedacă vrei şi tu să sprijini 20 de copii prahoveni care au rezultate excepționale, un talent sau potențial de succes într-un anumit domeniu, dar care provin din familii cu potențial financiar redus, încă mai poţi dona pentru ei. – https://semimaratonploiesti.ro/doneaza/
  2. Poveştile Oraşului – „Prin proiectul Poveștile orașului, ne dorim să aducem locuitorii Ploieştiului mai aproape de poveștile lui, într-un format elegant, sub forma unor cărți de colorat ce vor conține schițe de colorat cu 5 povești ale orașului, 5 schițe despre oameni care au contribuit la faima locului si 5 locuri importante demne de povestit. Ploieștiul nu este despre locuri ci despre oameni.” mărturisesc reprezentanţii Ploieştii.ro, grupul de iniţiativă care şi-a înscris cauza la Semimaraton.
  3. Centrul Comunitar Aurora Băicoi – Activitatea Clubului Sportiv Aurora Băicoi nu se rezumă doar la a practica Rugby. Prin Centrul Comunitar Aurora, Clubul îşi doreşte să sprijine copiii legitimaţi la ei, copii care provin din medii defavorizate. Află mai multe despre acest proiect şi nu uita că până pe 30 iunie mai poţi dona pentru el.
  4. Pay it Forward – Cătălina Bratu are o dorinţă mare, mare: îşi doreşte să ajute un adolescent orfan să devină dansator de street dance.
    „Am nevoie de ajutorul tău pentru a trimite un adolescent într-o tabără timp de o săptămână, a îi oferi câteva cursuri de street dance și materiale suport pentru cursuri.” spune Cătălina Bratu, iniţiatoarea proiectului Pay It Forward – https://semimaratonploiesti.ro/proiecte/ 
  5. Festivalul Internaţional de Film PloieştiŞtiai că Festivalul Internațional de Film Ploiești este singurul festival din România dedicat scurtmetrajelor de gen (FANTASY, THRILLER, HORROR și SCIENCE-FICTION)? A 8-a ediție a festivalului va avea loc în perioada 8-11 Noiembrie 2019 la Filarmonica “Paul Constantinescu”. Pentru o bună realizare şi desfăşurare a Festivalului, organizatorii au nevoie de ajutorul nostru. Încă mai putem dona pentru a susţine Festivalul Internațional de Film Ploiești! Mai multe despre acest proiect poţi afla de aici  https://semimaratonploiesti.ro/proiecte/ 
  6. Munca şi perseverenţa în sport merită şi trebuie susţinută! Fraţii Goicea sunt sportivi de performanţă legitimaţi la ACS Karate Ploiesti,club afiliat la Federatia Romana de Karate.
    „Suntem in cautare de sponsori si sustinatori pentru a ne imbunatatii performantele sportive si a demonstra ca, si in acest sport, romanii pot reusi. Acum ne pregatim pentru urmatoarea competitie la care sunte
    m calificati, respectiv YOUTH LEAGUE UMAG-CROATIA pentru care apelam la ajutorul vostru.” spun fratii Goicea.  https://semimaratonploiesti.ro/proiecte/

Super Cursa Faptelor Bune a fost a putut fi organizată cu sprijinul partenerilor şi sponsorilor cărora le mulţumim şi îi mai invităm alături de noi şi la următoarele evenimente: Romanian American Foundation, Fundatia Friends For Friends, Primăria Municipiului Ploieşti, Decathlon Ploieşti, Cărtureşti, Dada Media Consulting, AEK Studio, Nico Fitness, Teatrul Ancuta, Cramele Halewood, Yves Rocher, Iconlab, Salina Urbana, Ploieştii.ro, Prahova Economică, Observatorul Prahovean, Fitness Nico, Sorin Petculescu, Radio Prahova, Librăriile Humanitas, Ploieşti TV, Republika News, Anticaffee New Experience, 5ToGo, LongLine, Room26, Illy Caffe, Iubesc Ploieştii, Promovăm Prahova, Consiliul Judeţean al Elevilor Prahova, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Prahova.

 

Responsabili cu scena şi poarta de START/FINISH au fost cei de la Saga Events, cărora le mulţumim pentru suport! Echipa Cronometraj.ro a fost alături de noi pentru determinarea şi înregistrarea corectă a timpilor, iar Vlad Petre a fost prezentatorul evenimentului.

Premiile câştigătorilor au fost oferite de Cramele Halewood, Cartureşti Ploieşti, IconLab, Decathlon România, Salina Urbană, Halewood Experience Spa, Dermatics. Medaliile de care s-au bucurat toţi participanţii au fost realizate manual de către Asociaţia Tonal din Sibiu.

Putem continua să susţinem proiectele şi cauzele din comunitatea locală şi în afara Semimaratonului, prin implicarea în campaniile organizate de către Fundaţia Comunitară Prahova, prin participarea la evenimente precum Cercul de Donatori sau 8 ore peste program pentru o cauză bună.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.