Hour of Code susținut de Microsoft: peste 200 elevi din 5 orașe din țară au codat simultan

0

Cu ocazia Hour of Code, Microsoft România, cu sprijinul Tech Soup, a organizat șapte evenimente simultan, în cinci orașe din țară, pentru peste 200 de elevi de liceu, pentru a-i încuraja, inspira și chiar învăța să scrie cod – într-o singură oră, elevii au reușit, sub îndrumarea angajaților companiei, să dezvolte aplicații pe platforma Windows. 

Evenimentul Hour of Code este parte dintr-o serie de acțiuni sub umbrela inițiativei YouthSpark a Microsoft, un program global care urmărește crearea de oportunități de dezvoltare pentru tineri, încurajarea și susținerea lor în a fi competitivi și mai pregătiți pentru piața muncii. Astfel, odată cu Hour of Code, Microsoft anunță si lansarea platformei Microsoft Imagine, în contextul YouthSpark, cu scopul de a lărgi accesul la educația tehnologică, devenind un loc în care orice tânăr pasionat de tehnologie poate găsi resurse, instrumente și suport pentru a dezvolta jocuri sau aplicații, folosind software precum Kodu Game Lab, Windows App Studio, Project Spark sau TouchDevelop.

hour of code 3
Într-un context economic local dificil, cu un șomaj în rândurile tinerilor de 24.30% (sursa: Eurostat, iunie 2014), dar și cu un deficit de specialiști în IT, la nivel european, inițiativa Microsoft Imagine, concretizată astăzi prin asocierea cu Hour of Code, are scopul de a încuraja și susține tinerii români să fie nu numai utilizatori, dar și creatori de tehnologie; iar la nivel global, Microsoft, ca partener principal al Hour of Code, depune eforturi pentru a inspira 100 de milioane de tineri să dobândească skill-urile necesare coding-ului.
Dobândirea de abilități și cunoștințe valoroase și profesionalizarea responsabilă pot răspunde problemei șomajului, iar astăzi, prin Hour of Code, Microsoft facilitează accesul atât la expertiza oamenilor din companie și a partenerilor, cât și la resurse și instrumente de creare de tehnologie, încurajând învățarea practică și inovația.

Kostas Loukas, GM Microsft Romania: „Tehnologia este acum peste tot, fără excepții. Nu există și nici nu va exista, în viitor, vreun job care să nu folosească tehnologia. De aceea, prin initiațiva noastra globală, YouthSpark, suntem dedicați scopului nostru de a încuraja și de a susține tinerii din România să învețe și să practice abilitățile tehnice care îi vor ajuta să obțină joburile moderne pe care și le doresc. Hour of Code e primul pas pe care îl facem azi, dar îi incurajăm pe tineri să viziteze și să folosească resursele de pe Microsoft Imagine, noua noastră platformă dedicată tinerilor pasionați de tehnologie.″

Într-o economie bazată pe cultura cunoașterii, educația tehnologică capătă o importanță majoră pentru tineri. Învățând să scrie cod și să programeze și dobândind, astfel, abilități tehnice, aceștia vor fi capabili să înțeleagă mai bine și mai corect complexitatea lumii digitale în care trăiesc, tranziția către statutul de cetățeni globali va fi facilitată, iar competențele lor îi vor apropia de cariere interesante și actuale.

Bobby Voicu, Co-founder MavenHut: „Programarea te învață să gândești logic și critic, să găsești soluții, să gândești lateral. În consecință, cred că, în următorii ani, faptul că un tânăr va ști principiile de bază ale programării, va fi un mare atu pentru orice loc de muncă țintește.″

Denisa Glaje, profesor de informatică la C.N. Grigore Moisil, București: „Activitatea Hour of Code a fost foarte interesantă pentru elevii noștri pentru că le-au fost prezentate oportunitățile pe care le au atunci când folosesc sau creează tehnologie. În plus, prin joc, au înțeles mai bine faptul că algoritmii studiați la școală stau la baza aplicațiilor complexe. Mă bucur că i-am văzut curioși cu privire la o carieră în IT, ca urmare a poveștilor invitaților și angajaților Microsoft.″

Despre Hour of Code
Susținută de peste 100 de parteneri și organizată de Code.org în perioada evenimentului global Computer Science Education Week (8-14 decembrie), mișcarea Hour of Code a ajuns la 20 de milioane de elevi, doar în decembrie 2013, când jumătate dintre participanți au fost fete. Până la finalul anului 2014, organizatorii își propun să ajungă la un total de 100 de milioane de tineri, din toată lumea, cu tutoriale în peste 30 de limbi. O oră în cadrul Hour of Code este o activitate introductivă pentru învățarea noțiunilor tehnice de bază pentru programare. Mai multe informații, aici: http://hourofcode.com

Despre Microsoft YouthSpark
Anual, peste 10.000 de tineri beneficiază de programele susținute prin Microsoft YouthSpark în România – cum sunt DreamSpark, Microsoft Student Partners, Imagine Cup, Innovation Labs șiOpening Opportunities – centrate pe practici de educație non-formală, cu scopul de a crea competențe practice în rândurile beneficiarilor, în parteneriat și în completarea a ceea ce se întâmplă în sistemul educațional.

Despre Microsoft România
„Inspirația noastră la Microsoft este să fim liderul în tehnologie și partenerul de încredere pentru viitorul României.”
Anunțată în iulie 2013, noua strategie a companiei la nivel mondial va fi centrată pe crearea unei familii de device-uri și servicii pentru utilizatori individuali și pentru organizații, de care vor beneficia oamenii de pe întreaga planetă – acasă, la serviciu sau în mișcare, în activitățile pe care le prețuiesc cel mai mult. Direcțiile strategice de impact local ale Microsoft sunt Agenda Digitală pentru România, Competitivitatea Mediului de Afaceri și Crearea de Oportunități pentru Tineri. Mai multe detalii despre Microsoft în România pot fi obținute de pe această pagină.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează