Grupul Intesa Sanpaolo susține cu 200.000 euro două proiecte sociale în sprijinul copiilor din mediile defavorizate din România

0

Intesa Sanpaolo, lider în Italia și unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Zona Euro, sprijină cu aproape 200.000 euro proiectul “Sănătate pentru toți” în Alba Iulia și proiectul “ACTIV – educație formală și nonformală dedicată luptei împotriva marginalizării urbane grave” în București. Finanțarea celor două proiecte reflectă strategia Grupului de susținere a incluziunii sociale și de îmbunătățire a condițiilor de trai pentru copiii și tinerii din medii defavorizate.

Proiectul “Sănătate pentru toți” dezvoltat de Asociația Medici pentru Pace, împreună cu Primăria Alba Iulia, Complexul de Servicii Socio-Medicale “Maria Beatrice” și Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii „Sfânta Maria”, se va desfășura pe o perioadă de un an și urmărește furnizarea de alimente și asigurarea de servicii medicale și psihologice gratuite pentru aproape 680 de copii din Alba Iulia.

De asemenea, proiectul “ACTIV – educație formală și nonformală dedicată luptei împotriva marginalizării urbane grave” dezvoltat de Fundația Parada din București are ca scop integrarea socială și profesională a 200 de copii și tineri fără adăpost din București sau care provin din familii defavorizate. Proiectul se va desfășura pe durata unui an.

În 2017, Fondul pentru donații caritabile, sociale și culturale al Intesa Sanpaolo a alocat aproximativ 9,5 milioane euro pentru sprijinirea a peste 900 de proiecte ale unor organizații non-profit, la nivel internațional, în toate țările unde Grupul activează.

Intesa Sanpaolo Group

Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Zona Euro, cu o capitalizare de piață de 53,1 miliarde euro (la finalul lunii aprilie 2018).

Intesa Sanpaolo este lider în Italia pe toate zonele de business (retail, corporate și wealth management). Grupul oferă servicii către 12 milioane de clienți, printr-o rețea de peste 4.600 de agenții, distribuite pe toată suprafața Italiei, având cote de piața de peste 12% în majoritatea regiunilor țării.

Intesa Sanpaolo are o prezență internațională strategică, cu aproximativ 1.100 de sucursale și 7,7 milioane de clienți, inclusiv filialele care activează în sectorul bancar comercial în 12 țări din Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, și o rețea internațională de specialiști care sprijină clienții corporate în 25 de țări, în special în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, dar și în alte țări unde activează companii italiene (SUA, Brazilia, Rusia, India și China).

În România, Intesa Sanpaolo se adresează în special clienților Corporate și IMM. Banca finanțează antreprenori locali și străini care doresc să își crească afacerea, oferindu-le acces nu doar la produsele și serviciile locale, ci și la oferta globală a unuia dintre cele mai solide grupuri financiare din lume.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.