Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Grupul CEZ în România și Asociația Povestașii deschid „Școala plină de energie”, un proiect educativ alternativ pentru o generație atentă la resursele viitorului

0

Grupul CEZ în România și Asociația Povestașii lansează o nouă ediție a proiectului „Școala plină de energie”, o inițiativă care va reuni cei mai mici reprezentanți ai comunității #CEZGreenGeneration pentru un scop comun. Timp de 6 luni, peste 150 de copii vor participa la 10 ateliere interactive și vor descoperi ce înseamnă respectul față de mediul înconjurător.

Într-un mod diferit, vom promova un comportament responsabil față de natură și de resursele de energie în rândul copiilor din școlile din Curtea de Argeș, Slatina și Craiova. În cadrul atelierelor, participanții vor învăța ce înseamnă eficiența energetică, cum își pot dezvolta un comportament responsabil în privința resurselor naturale, care sunt efectele schimbărilor climatice și care sunt beneficiile energiei verzi. Baza teoretică a fost pregătită cu sprijinul echipei Povestașii, în colaborare cu un voluntar al Grupului CEZ în România.

Copiii vor avea ocazia să-și antreneze imaginația și abilitățile în cadrul unei activități practice: un atelier de meșteșugit caleidoscoape din hârtie reciclată susținut de Veronica Soare. Activitățile vor fi coordonate de Maria Coman – jurnalist de televiziune, care va fi însoțită de Dr. Simona Carniciu – Medic Specialist diabet și boli de nutriție, care va aborda subiecte legate de risipa alimentară. Desfășurarea fiecărui atelier se va face cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de contextul actual.

Primele activități cu #energiepentrubine vor avea loc la:

  • Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, 2 ateliere pentru 38 de copii.

„E important să învățăm să ne împrietenim cu natura, să o respectăm și să o protejăm, de la vârste cât mai fragede. Iar școala este un mediu esențial în promovarea acestor valori. Avem încredere că generațiile de azi și de mâine vor rămâne preocupate de resursele viitorului.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

„Eu cred că unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să îl învețe copiii noștri este responsabilitatea. Față de ei înșiși, față de cei din jur și, în nu în ultimul rând, față de mediu. Vedem cu ochii noștri cât rău putem să facem planetei, chiar cred că e timpul să învățăm să facem și bine.”, a declarat Maria Coman, coordonator „Școala plină de energie”.

„A fi conștienți de importanța reciclării și a reducerii risipei de orice fel nu e un moft, e o necesitate, iar educația copiilor e principala pârghie pe care o avem acum, care să funcționeze pe termen lung, educație făcută prin programe în școală și prin ceea ce văd acasă.”, a afirmat Veronica Soare – KaleidoLove.com.

Grupul CEZ în România continuă să investească în proiecte care aduc bunăstare, pe termen lung, comunităților locale și care vizează domenii precum sănătate și wellbeing, educație, mediu și dezvoltarea locală.

Despre Grupul CEZ în România

Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO România.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.

După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2017, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.

CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeste 1,3 milioane de clienţi.

Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro şi contine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfărşitul anului 2012.

Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.

Începand cu 2018, CEZ ESCO România ofera soluţii de eficienţă energetică în sectorul privat. Compania oferă servicii complete, de la consultanţă la proiectare, de la management de proiect, la implementare proiectelor energetice complexe (soluţii de încălzire, de răcire şi/ sau alimentare cu energie).

Despre Asociația Povestașii

Povestașii este o asociație non-guvernamentală, nonprofit, cu principalul obiectiv de a derula proiecte educative alternative pentru copii și tineri. Asociația a luat ființă sub înaltul patronaj al academicianului Dinu C. Giurescu. De mai bine de 5 ani derulează activități educaționale în peste 120 de scoli și licee din România și alte 10 țări.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.