Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Giuvlipen lansează de 8 martie seria de monologuri video Rezistența este o fată care schimbă lumea parte din proiectul internațional Povești despre Rezistența Fetelor

0

Deși luptele fetelor sunt aproape sistematic – și adesea intenționat – umbrite și ascunse de vedere, istoria nu va putea șterge niciodată vocile lor.

Compania de teatru independent feminist rom Giuvlipen lansează pe 8 martie primul episod al seriei de monologuri video Rezistența este o fată care schimbă lumea. Parte din proiectul cultural internațional Povești despre Rezistența Fetelor (Stories of Girls’ Resistance), seria spune poveștile inspiraționale, complexe și nefiltrate ale fetelor care ripostează și își imaginează lumi mai bune pentru ele și pentru societățile în care trăiesc. Proiectul global a debutat în noiembrie 2020 și va îngloba un total de 120 de povești spuse în 5 limbi diferite despre fete din 65 de țări care schimbă lumea. Ele vor fi aduse la viață prin artă video, muzică, teatru, cântec, poezie și alte forme de documentare creativă.

12 dintre aceste povești sunt realizate de teatrul Giuvlipen și vor lua forma unor monologuri video performate de artistx* romx.

Ele prezintă lumii istoriile personale ale unor fete și femei tinere din Europa de Est și Asia Centrală, fete care sunt lidere, formatoare de culturi și narațiuni progresiste în țările în care acestea trăiesc. Fetele sunt un model de rezistență politică și personală, luptă împotriva căsătoriei timpurii și împotriva violenței, se agită pentru educația fetelor și pentru drepturile femeilor din comunitățile lor. Eroinele noastre sunt creatoare de mișcări socio-culturale și civice, inovează, schimbă mentalități, legi, inimi și comportamente, contribuind la o lume în care toate persoanele, indiferent de gen sau orientare sexuală, se bucură de drepturi egale.

Între aceste doisprezece povești se regăsesc și patru ale unor artistx și activistx romx care trăiesc în România. Bianca Varga, Nicoleta Ghiță, Georgiana Aldessa Lincan și Bety Pisică și-au împărtășit experiențele de rezistență artistică și feministă.

Fiecare dintre aceste monologuri video este o posibilitate de a ne uita prin ochii acestora: ce înseamnă, de exemplu, să îți creezi propria emisiune pentru comunitatea ta LGBTQAI+ atunci când nu există reprezentare în mass-media? Cum te simți atunci când faci trap de mare succes pe Tik-Tok, dar încă sunt mulți oameni care „te trimit la cratiță” doar pentru că ești femeie romă în acest domeniu muzical? Cum e să lupți pentru accesul fetelor la educație sau cum un episod de bullying în școală te face să realizezi că vrei să devii actriță și să scrii versuri cu funcție terapeutică? Vă invităm să vă lăsați inspiratx de aceste modele de rezistență.

Monologurile video scrise și coordonate de artista Mihaela Drăgan vor fi publicate, începând cu 8 martie, pe canalele sociale ale companiei Giuvlipen (pe pagina de Facebook și pe conturile de Youtube, Vimeo și Instagram).

Echipa de implementare a proiectului în România

Coordonatoarea proiectului și cea care a documentat aceste povești este Georgiana Aldessa Lincan – feministă romă și activistă cu experiență în activități de bază cu femei rome și grupuri de inițiativă pentru tineri romi, în organizarea comunității, advocacy și acte de identitate.

Mihaela Drăgan – actriță, dramaturgă și co-fondatoare Giuvlipen – semnează scenariul și conceptul creativ al seriei Rezistența este o fată care schimbă lumea.

Zita Moldovan – actriță, designer vestimentar și co-fondatoare Giuvlipen – a realizat costumele.

Marius Mihordescu – DOP, montaj și asistent regie.

Interpretează:

Andra Baranga – cântăreață, semifinalistă la X Factor România 2020

Bianca Varga – activistă pentru drepturile persoanelor transgender și realizatoare a emisiunii „Două pupeze negre”

Gya – solistă în trupa Gypsy Casual

Bianca Mihai – cântăreață și actriță, semifinalistă a emisiunii Românii au Talent

Nicoleta Ghiță – cântăreață și actriță în compania de teatru Giuvlipen

Bety Pisică – artistă interdisciplinară, studentă la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara

Raisa Mihai – cântăreață și actriță, studentă la Universitatea Națională de Muzică București, și membră în duo-ul ARTissimo Guitar Duo

Andreea Petre – actriță, protagonistă în filmele „Toto și surorile lui” și „The Unpromised Land”

Elisa și Lizuca Dinu – activiste, coordonatoarele grupului de tineri și tinere „Revendicări din sat” din Valea Seacă.

Andreea Ioniță și Flori Gornistu – membre în trupa de teatru de adolescenți Playhood

Mai multe informatii despre Povești despre Rezistența Fetelor/Stories of Girls’ Resistance

Despre Giuvlipen:

Giuvlipen înseamnă feminism în limba romani și este prima companie de teatru independent feminist rom din România. Arta noastră este provocatoare, experimentală și foarte performativă. Temele spectacolelor noastre sunt diverse, dar au ceva în comun: discutăm deschis subiecte pe care uneori istoria, uneori mentalitatea și constrângerile sociale sau politice le-au pus sub tăcere. În fiecare spectacol ne propunem să revendicăm arta, istoria și identitatea culturală romă, prin povești spuse chiar de noi, artiștii și artistele rome. Giuvlipen a fost înființată în 2014 de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan.

Ne găsești și pe:

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.