Ghidul de carieră juridică „Drum în Drept” la a 3-a ediție

0

 ELSA București lansează numărul 3 al Ghidului de carieră juridică „Drum în Drept”, miercuri, 14 noiembrie, ora 11:30 la Casa de Cultură a Studenților din București.

Drum în Drept reprezintă singurul ghid de carieră juridică din România, aflat în acest an la cea de-a 3-a ediție și reprezintă un proiect ELSA București, cea mai mare asociație europeană a studenților la drept. Acest ghid se adresează studenților la drept și își propune să fie un real sprijin pentru aceștia. Această ediție are un aer avangardist, abordând teme precum criminalitatea informatică, diplomația, dreptul aerian și maritim, povestite de juriști ce lucrează în aceste domenii. Ghidul va ajunge în marile centre universitare din România – Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Constanța – într-un tiraj de 3000 de exemplare.

Conferința de lansare a ghidului va avea loc în data de 14 noiembrie, la ora 11:30, la Casa de Cultură a Studenților din București. În cadrul evenimentului vor participa speakeri de renume, ce vor aborda o temă de interes pentru studenți – Importanța internshipului în cariera viitorilor juriști – urmând a avea o discuție liberă cu participanții.

În prima parte a conferinței se va discuta despre internshipuri în cadrul caselor de avocatură, cu accent pe metodele de recrutare și așteptările pe care le au acești angajatori de la studenții aplicanți, și despre profesia de avocat. Studenții vor avea ocazia să discute cu Anca Albulescu – Partener bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, Cornel Popa – Partener Țuca, Zbârcea & Asociații, Raluca Feraru – Senior Associate Pop & Pepa, Bogdan Bibicu – Partener Kinstellar, Alina Mihăilă –Senior Managing Associate KPMG și Florin Duțu – Partener Voicu Filipescu.

În cea de-a doua parte, discuția se va centra pe internshipurile în organizațiile internaționale și în instituțiile europene – cum aflăm despre ele, criterii de selecție, metode de recrutare –  și alte oportunități precum Serviciul European de Voluntariat, și va fi facilitată de Ruxandra Costache – Legal Counsel World Bank, Radu Magdin – CEO SmartLink Communications, fost ofițer de presă la Parlamentul European și Miruna Covaci – Information Officer Eurodesk România.

 

Ghidul de carieră nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul partenerilor noștri – bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ, CMS Cameron McKenna, Budușan & Asociații, Kinstellar, KPMG, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Pachiu & Asociații, Pop & Pepa, Schonherr, Țuca Zbârcea & Asociații, Voicu Filipescu  –   cărora le mulțumim pentru că ne-au ajutat să transformăm o idee în realitate!

De asemenea, mulțumim și partenerilor media – www.ambition.ro, www.avocatura.com , www.cariereonline.ro, Curierul Judiciar, www.beck.ro , www.edu-news.ro, www.educativa.rowww.juridice.rowww.romaniapozitiva.ro ,student.romaniacurata.ro, www.studentdinprovincie.ro, www.stiriong.ro și www.studentie.ro .

Pentru mai multe detalii și pentru a fi la curent cu orice noutate, vă invităm să accesați site-ul nostru  – www.drumindrept.ro/ – și să urmăriți pagina de Facebook  – www.facebook.com/drumindrept.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează