Gala Tânărului Actor – HOP sau drumul de la platformă de lansare la fenomen!

0

Puţin mai e până la împlinirea a douăzeci de ani de Gala HOP. Cu toate acestea, Gala Tânărului Actor a devenit, cel puţin pentru nenumăratele generaţii de actori care i-au călcat cu încredere pragul, un fenomen. Asta înseamnă că a surprins prin raritate şi noutate. Astfel, la majorat – 18 ediţii – Gala capătă echilibrul artistic între rigoarea şi standardele artistice profesioniste ale regretatului Cornel Todea şi noutatea abordării, extravaganţa actului artistic propusă de Radu Afrim.
uniter

Cu această ocazie, Casa de Producţie TVR a realizat un film documentar care prezintă în 52 de minute drumul Galei HOP de la simplu exerciţiu actoricesc într-un cadru organizat, la un fenomen artistic unic în România. Este, de fapt, o istorie vie redată în interviuri cu participanţii, cu critici de teatru, regizori şi producători, susţinută şi de materiale din Arhiva TVR.

Din 2013, concurenţii Galei HOP sunt întrebaţi de soarta lui HOP. Cine este sau ce este HOP? Pentru ei, HOP e mai mult decât un fenomen. E o frumoasă şi grea etapă din cariera lor. Răspunsuri de felul „HOP este un sărut pasional urmat de o palmă peste faţă!” (Alexandru Ştefănescu, 2014), „HOP e instructorul ăla de paraşutism, mucalit, care face mişto de tine că ai frică de înălţime, pentru că ştie că dacă iei frica în serios eşti terminat” (Smaranda Nicolau, 2014), „HOP e ca o petrecere în Berceni. Ori îţi place, ori te temi!” (Andrei Morariu, 2014), „HOP e o pâine caldă cu unt topit şi dulceaţă de vişine” (Flavia Giurgiu, 2014), „Un peştişor uriaş care adoră să facă sărituri în…aer” (Ştefan Huluba, 2014) „HOP e un Hazard verde cu buline roz. O Oportunitate de a „fura” din arta aceasta, într-un cadru organizat” (George Dometi, 2013) sau „HOP e un salt în neant fără paraşută” (Cristian But, 2013), l-au ajutat pe HOP să crească, să-şi perfecţioneze tehnicile de acaparat tineri actori. Şi iată că în 2015 HOP ajunge la Majorat, ajunge un Fenomen.

FENOMENUL HOP
Documentar HD, 52 min
Produs de Casa de producţie TVR, co-producător UNITER
Realizator: Ada-Maria Ichim
Producător: Silviu Jicman

Echipa TV: imagine: Florin Miricioiu, Vlad Micu; asistent imagine: Alexandru Zugravu; sunet: Alexandru George; organizator producţie: Marius Flonta; documentare: Ada-Maria Ichim; voce: Mihai Răducu; post – procesare sunet: Florin Tăbăcaru; editor imagine: Constantin Marciuc, Cosmin Găleată; grafica: Bristena de Satmaari; ilustraţia muzicală: Mihaela Constantinescu; producător delegat: Ionuţ Cărpătorea;
Producător coordonator: András Demeter

Filmul va fi difuzat pe trei dintre canalele TVR:
Sâmbătă, 5 septembrie, ora 11.00: TVR2 şi TVRHD (premieră)
Duminică, 6 septembrie, ora 19.00: TVRHD (reluare)
Duminică, 6 septembrie, ora 20.00 : TVR3
Luni 7, septembrie, ora 13.00: TVR2 (reluare)
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Ediţia a XVIII-a a Galei Tânărului Actor al cărei director artistic este regizorul Radu Afrim se va desfăşura la Costineşti în perioada 8 -11 septembrie 2015.

ORGANIZATORI:
UNITER
Vox Maris Grand Resort Costineşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:
Ministerul Culturii

COPRODUCĂTOR:
Societatea Română de Televiziune

SPONSOR PRINCIPAL:
MOL Romania

SPONSORI:
SILVA
ANEVAR

PARTENERI:
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”
din Bucureşti
ITI – Institutul International de Teatru, Secţia Română

PARTENER DE TRADIŢIE:
SRR – Societatea Română de Radiodifuziune

PARTENERI MEDIA:
TV NEPTUN
Radio Sky
Radio Mamaia
Radio Doina
Radio Vacanţa
Radio Constanţa
Radio Neptun
MediaTrust
Ziarul Metropolis

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează