Gala Oameni pentru Oameni caută noua promoție de premianți ai filantropiei

0

Dacă viața ta s-a schimbat cât de puțin când ai primit sau ai dăruit. Dacă ai cunoscut oameni care atunci când ajută nu se referă la un hashtag pe Facebook. Dacă ai întâlnit organizații neguvernamentale și companii care care te-au făcut să spui „Faith in humanity restored/Așa am iar încredere în oameni”. Ei bine, dacă ai avut oricare dintre experiențele de mai sus, spune-ne ca să le facem cunoscute întregii țări.

Gala Oameni pentru Oameni

Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și Camera Americană de Comerț în România vor să îi cunoască pe acești oameni care ți-au stârnit admirația și să îi premieze în a douăsprezecea ediție anuală a Galei Oameni pentru Oameni, eveniment susținut de Fondul ONG în România și Raiffeisen Bank.

Căutăm donatori, fundraiseri, companii și organizații neguvernamentale care, în ultimul an, au schimbat lumea în care trăiesc și au făcut-o mai bună. Nominalizările se pot face între 6 și 25 octombrie pe site-ul gala.arcromania.ro.

Un juriu format din directori și președinți de companii, jurnaliști, filantropi, publicitari și lideri ai societății civile va evalua propunerile trimise până la 25 octombrie și va alege câștigătorii care vor fi premiați la Gala Oameni pentru Oameni din 18 noiembrie.

Gala Oameni pentru Oameni este un eveniment de recunoaștere a inițiativelor filantropice și are o tradiție de 12 ani, timp în care a premiat aproape 170 de oameni de bine care au schimbat România și și-au asumat pionieratul filantropiei. Numai la ediția din 2014 au fost înscrise proiecte, acțiuni și voluntari care au însumat o investiție comunitară de peste 17 milioane de euro.

Mai multe detalii despre Gală, categoriile și formularul de nominalizare găsiți pe site-ul Gala Oameni pentru Oameni.

Inițiativa face parte din proiectul „Punți pentru resurse – resurse pentru comunități” finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul 
Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi: www.eeagrants.org.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează