Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Fundația TELUS International Romania oferă pentru al 4-lea an consecutiv granturi în valoare de 100.000 USD

0

ONG-urile sunt invitate să aplice până pe 27 martie cu programe dedicate copiilor, tinerilor sau familiilor acestora

București, 6 martie 2020 – Fundația TELUS International Romania Community Board continuă să ofere, pentru al patrulea an consecutiv, finanțare în valoare totală de 100.000 USD organizațiilor nonprofit din România care derulează programe în domeniile sănătate, educație sau mediu.

ONG-urile care doresc să aplice pentru această sesiune de granturi își pot depune proiectele până la data de 27 martie 2020, prin completarea unui formular online disponibil la acest link: grantstream.com/TELUS/form/Landing.

Valoarea finanțării oferite de Fundație este de maximum 5.000 USD pentru fiecare proiect câștigător (în cazuri speciale, 10.000 USD), iar criteriile de aplicare sunt următoarele:

  • Organizația non-profit trebuie să fie înregistrată în România;

  • ONG-ul trebuie să propună un program specific care să implice copiii, tinerii sau familiile acestora;

  • Proiectul trebuie să se deruleze pe durata anului 2020.

În 2019, TELUS International Romania Community Board a distribuit cei 100.000 USD către 19 proiecte cu impact în educație sau cu soluții sustenabile pentru sănătate și mediu. HOSPICE Casa Speranței, A.I.P.A. (Asociația pentru Intervenție Precoce în Autism), ACDB, Fundația pentru copii abandonați PECAAsociația Little People, Centrul Maria Beatrice, Asociația Valentina RomâniaZâna Merciluță sunt doar o parte dintre organizațiile susținute de Fundație anul trecut.

Lansată în septembrie 2016, Fundația TELUS International Romania a oferit până în prezent finanțări în valoare totală de 300.000 USD pentru 58 de ONG-uri din mai multe județe din țară, venind în sprijinul a 15.922 de beneficiari – copii, tineri și familiile lor – prin proiecte educaționale și de îmbunătățire a calității vieții.

Despre TELUS International Community Boards

TELUS International are, la nivel global, cinci fundații (Community Boards) în Guatemala, El Salvador, Filipine, Bulgaria și România, fiecare dintre acestea distribuind câte 100.000 USD annual pentru a susține proiecte dedicate comunităților locale. Filosofia de CSR a companiei – “We give where we live” – s-a concretizat, din 2005 până în prezent, în donarea a 72 milioane USD pentru finanțarea a 7.000 de proiecte care au implicat peste 2 milioane de beneficiari. Pentru mai multe informații despre politica de responsabilitate socială a TELUS International, accesați community.telus.com.

Despre TELUS International

TELUS International se concentrează pe valoarea conexiunii umane pentru a crea, construi şi livra servicii de relații cu clienții excepţionale, high-tech, utilizând soluţii digitale de ultimă generaţie. Cu peste 50.000 de membri în echipă și centre în America de Nord şi Centrală, Europa și Asia, compania inovează serviciile cu clienţii prin soluţii digitale, spirit de echipă, gândire agilă și o cultură care pune clientul pe primul loc. Soluțiile companiei acoperă experiența clienților, transformarea digitală, moderarea de conținut, ciclul de viață al sistemelor IT, consultanţă şi consiliere digitală, gestionarea riscurilor și suport back-office. Alimentând toate etapele creșterii companiei, TELUS International colaborează cu unele dintre cele mai apreciate branduri din lume, din domenii precum tehnologie, servicii financiare și fintech, games, industria ospitalității sau cea medicală. Compania deservește clienți în peste 50 de limbi. TELUS are o participație de 63% în TELUS International, iar Baring Private Equity Asia si managementul Competence Call Center dețin restul de 33%, respectiv 3%. Mai multe detalii, pe telusinternational.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.