FUNDATIA RENASTEREA ofera primele peruci in cadrul campaniei de donare de par – VIETI IMPLETITE

1

Luni, 16 noiembrie 2015, la o luna si jumatate de la lansarea Campaniei Vieti Impletite, Fundaţia Renaşterea, reprezentata de Mihaela Geoana – Presedinte si Andreea Esca – Ambasador si Sorin Stratulat – Ambasador L’oreal Professionnel/salon Beauty District – sustinator al acestei campanii, doneaza prima peruca din par natural, unei paciente diagnosticate cu cancer.

unknown
Campania Vieti Impletite a fost inaugurata pe 1 octombrie 2015, cu ocazia celei de-a 15-a ediţii a evenimentului de „Iluminare în roz” – simbol al luptei impotriva cancerului de sân. Atunci, Corina Caragea, a devenit primul donator in proiectul Vieti Impletite, campanie de donare de par pentru efectuarea de peruci in beneficiul pacientelor diagnosticate cu cancer. Stilistul Sorin Stratulat i-a oferit Corinei, live, tunsoarea BRAVE CUT, simbol al celor care doresc sa doneze minim 15 cm din parul lor.
Personalitati ale vietii publice, Alice Bursuc (fashion editor revista ELLE), Andreea Marin, Iuliana Tudor, Doina Popoviciu Dinca s.a., au donat si au inspirat alte peste 530 de femei sa faca acest gest de curaj si generozitate.

Bilantul primelor 45 de zile de campanie inseamna:
– 6 saloane (9 locatii partenere) in Bucuresti care ofera tunsori BRAVE CUT (incluzand spalat, tuns, coafat gratuit): Beauty District (3 locatii), DeLights Beauty Club, Heaven Studio, BeauTEAfull, Jovsky Studio, Hairwellness… and more.
– codite donate in saloanele partenere din Bucuresti: 323
– codite primite la adresa Fundatiei Renasterea prin posta: 209
– coditele primite la sediul Fundatei provin de la donatoare din 55 de localitati ale tarii, din Austria, Italia si Maria Britanie
– codite trimise spre prelucrare pana in prezent: 132 (aprox 6 kg de par)
– peruci lucrate pana in prezent: 10 buc (manopera achitata de catre Beauty District)
– salonul campion in realizarea de tunsori Brave Cut pana in prezent: Beauty District Victoriei – 195 codite
Prima peruca realizata in cadrul acestui proiect ii este donata dnei Popescu, care a fost diagnosticata cu cancer stadiul 4 in februarie 2014. Din cauza tratamentelor foarte agresive cu citostatice si radioterapie, dnei Popescu nu ii mai creste niciodata parul. Posibilitatile financiare reduse nu i-au permis sa isi achizitioneze o peruca de par natural, care ar fi ajutat-o sa isi recapete increderea in sine. Bucuria din ochii doamnei, atunci cand s-a privit prima data in oglinda cu noua podoaba capilara, reprezinta cea mai mare multumire si gratitudine fata de donatoarele campaniei Vieti Impletite.
„Anul acesta, la a 15-a aniversare a Fundatiei Renasterea am lansat un proiect deosebit de important pentru pacientele oncologice, prin care le redam frumusetea si increderea. Prin proiectul Vieti Impletite, cei care doresc sa se implice, pot dona 15 cm din parul lor pentru a fi transformat in peruci sau pot dona bani pentru manopera de prelucrare a acestora. Perucile vor fi oferite femeilor diagnosticate cu cancer. Donatiile se pot face online pe comunitate.fundatiarenasterea.ro sau contactand fundatia la email contact@fundatiarenasterea.ro . Multumim tuturor celor peste 530 de persoane care s-au implicat pana in prezent in acest proiect extraordinar si va invitam si pe dumneavoastra sa deveniti sustinatorii campaniei Vieti Impletite si sa va aratati solidaritatea fata de pacientele oncologice, prin donatii in par sau bani!” a declarat Mihaela Geoană, Presedinte Fundatia Renasterea.
„Avem sansa prin acest proiect sa fim alaturi de toate femeile care trec prin tratamentul cu chimioterapie, sa le incurajam, sa le aratam ca frumusetea este in primul rand emotie. Sunt mai mult decat mandru ca prin munca pe care o fac, prin meseria pe care o iubesc pot trimite mai departe un mesaj de speranta. Atat eu cat si toti ceilalti colegi din saloanele partenere proiectului Vieti Impletite participam activ in procesul de donatie si incurajam orice femeie sa faca acest gest plin de curaj. Ne dorim ca in scurt timp sa putem vorbi de o retea de locatii Brave Cut la nivel national care sa ne uneasca eforturile de donare si care sa fie extrem de usor de accesat pentru oricine doreste sa faca asta.” – Sorin Stratulat, sustinator al campaniei.
„Vieti impletite este un proiect pe cat de util pe atat de sensibil si suntem extrem de fericiti ca exista multe persoane care si-au dorit sa doneze par pentru ca femei afectate de cancer sa poata fi din nou increzatoare purtand o peruca frumoasa din par natural pe care nu si-ar fi putut-o permite fara ajutorul semenilor. Cred ca ar fi un frumos dar de Sarbatori sa putem oferi un numar din ce in ce mai mare de asemenea peruci asa ca va asteptam in continuare in saloanele partenere Fundatiei Renasterea daca va hotarati sa oferiti un pic de fericire! Toate informatiile necesare le gasiti aici: comunitate.fundatiarenasterea.ro si facebook.com/FundatiaRenasterea” a declarat Andreea Esca, Ambasador al Fundatiei Renasterea.

Despre Campania VIETI IMPLETITE
In 2008, in Belgia, Asociatia Think Pink a lansat proiectul de donare de par pentru pacientele cu cancer. S-au incheiat parteneriate cu saloanele de hairstyle si au organizat evenimente de donare de par, primind in timpul campaniei aprozimativ 100 de cozi pe saptamana, ajungand in prezent la 250 de cozi pe saptamana. Asociatia a promovat rezultatele proiectului (peste 3500 de femei au obtinut peruci din par natural) in cadrul European Komen Alliance, din care face parte si Fundatia Renasterea.
Necesitatea proiectului:
Daca in unele state europene, perucile sunt subventionate de stat sau macar partial decontate, in Romania acest lucru nu este reglementat legal. Costul unei peruci din par natural depaseste posibilitatile financiare ale multora dintre femeile cu cancer de san. Asadar, avand modelul belgian, am decis ca putem face o diferenta pentru frumusetea si increderea pacientelor oncologice, cu un minim de efort din partea donatorilor. Se vor stabili parteneriate cu saloane de hairstyling din Bucuresti, unde se vor putea gasi kiturile de recoltare a parului donat. Pungutele cu par vor ajunge prin intermediul Fundatiei Renasterea la o companie care realizeaza peruci din Galati si apoi va incepe procesul de prelucrare a parului si de realizare a perucii. Pasul final il reprezinta oferirea perucii catre pacientele diagnosticate cu cancer.

Criterii pentru donare:
Pentru realizarea unei peruci este nevoie de minim 5 codite in cazul parului bogat si de 7 codite pentru cel subtire (250-300 g). Lungimea minima a unei codite este 15 cm. Nu exista nici un fel de restrictie in ceea ce priveste parul vopsit sau grosimea firului de par.

Donatiile in bani, pentru manopera prelucrarii parului, sunt vitale pentru proiect deoarece manopera pentru o peruca poate costa intre 800 si 1500 lei. Donatiile se pot face online, pe platforma dedicata proiectului comunitate.fundatiarenasterea.ro sau prin donatii si sponsorizari catre Fundatia Renasterea (email: contact@fundatiarenasterea.ro)

Fundatia Renasterea multumeste partenerilor acestui proiect: Beauty District, McCann Erickson, Eventures, partenerului media PRO TV, revistei ELLE, saloanelor partenere: Beauty District, DeLights Beauty Club, Heaven Studio, BeauTEAfull, Jovsky Studio, Hairwellness… and more si firmei Stela Cris pentru discountul acordat la manopera de realizare a perucilor.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 Fundaţia «RENAŞTEREA» pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură a fost înfiinţată în anul 2001, aducând pentru prima dată în atenţia publicului din România o problemă cu implicaţii majore în viaţa femeilor : cancerul de sân. În urma activităţii susţinute, guvernul Romaniei a acordat Fundaţiei Renaşterea, statutul de Organizaţie de Utilitate Publică.
 Realizari ale celor 14 ani de activitate:
• Centrul Medical de Excelenţă – RENASTEREA, inaugurat în aprilie 2011, specializat in diagnosticarea precoce a cancerului de san si genital. Centrul are 8 cabinete medicale, laborator modern de anatomopatologie si imunohistochimie, mamograf digital de ultima generatie, colposcop, ecograf.
Finantarea, in valoare de 2,000,000 Euro, a fost asigurata prin Mecanismul Financiar SEE (Islanda, Liechtenstein si Norvegia). Acest centru va ofera: servicii medicale la standarde de exceptie, aparatura medicala ultraperformanta, laborator specializat, la cele mai mici preturi de pe piata medicala din Romania, fiind gestionat de o fundatie care nu urmareste obtinerea de profit.
• Centrul de Diagnostic al Afectiunilor Mamare « Renaşterea» din Bucuresti oferă consultaţii, mamografii şi ecografii pentru detectarea precoce a cancerului de sân.
În perioada 2003-2015, la Centrele medicale Renasterea din Bucuresti au fost investigate peste 34.166 de femei, efectuându-se 18.998 de ecografii, 29.908 de mamografii si 34.450 de consultaţii, 3.263 de femei fiind depistate cu cancer
.• Unitatea Mobilă de Diagnostic pentru Sân şi Col Uterin – primul program gratuit de investigaţii de sân şi de col uterin din România. Unitatea mobila este dotata cu cabinet de ginecologie si mamograf digital.
De la inaugurare (martie 2008), Unitatea Mobilă s-a deplasat în 34 de comunităţi rurale si orase mici; peste 16.800 de femei au beneficiat de investigaţii gratuite, fiind efectuate 15.980 teste Babeş Papanicolau şi 9126 de mamografii.. Au fost distribuite peste 20.000 de broşuri de informare privind sănătatea femeii.
Premii: „Pearl of Wisdom” (Perla Intelepciunii) acordat de Parlamentul European 2010
Premiul Special al Galei Societatii Civile 2008
• Proiectul “SALVA – SAnsă La Viață Activă!”, avand ca beneficiar Asociatia PARTNET si parteneri: Fundatia Renasterea, Asociatia ARAS, Confederatia Patronatul Roman si Cosorzio Consulting Italia, contribuie la facilitarea accesului pe piața muncii a 800 de persoane cu boli cronice care le influenţează viaţa profesională şi socială, precum și a persoanelor dependente de droguri prin oferirea de: cursuri de formare profesională; servicii integrate psiho-medico-sociale; servicii de informare, consiliere, orientare și mediere; servicii de creștere a încrederii în sine. In cadrul acestui proiect, prin Unitatea Mobila Renasterea s-au efectuat la Navodari, Buftea Gorj si Iasi, 2100 de investigatii medicale gratuite.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Un comentariu

  1. avatar
    Daniș Steliana on

    Bună ziua , mă numesc Steliana am doi copii ( 3 și 12 ani ) și din păcate eu am fost diagnosticata cu cancer mamar ,am început un tratament de chimioterapie și mi-a căzut părul iar copiii mă întreabă mereu de ce stau cu batic în cap și nu pot să le spun ce boală am că nu vreau să sufere. Vă rog dacă se poate să mă ajutați cu o perucă să pot fii din nou femeie . Vă mulțumesc !!!

Comentează