Fundatia Michael Schmidt sprijina studentii sa devina dascali calificati pentru invatamantul cu predare in limba germana

0

Județul Sibiu are cel mai mare deficit de cadre didactice pentru învățământul în limba germană din țară, dar este și gazda programului PIPP (Pedagogia învățământului primar și preșcolar) prin care studenții sunt încurajați să devină dascăli calificați

Acordarea a 12 burse de studiu_Fundatia Michael Schmidt

19 studenți au devenit până acum dascăli calificați pentru clasele cu predare în limba germană, prin intermediul programului PIPP/germană, derulat în cadrul Universității ”Lucian Blaga”, cu sprijinul Fundației Michael Schmidt și al altor instituții locale sau internaționale.

 Mai mult, în prezent, alte 12 studente beneficiază de burse din partea fundației, prin programul Deutsch hat Klasse, care sprijină derularea programului PIPP.

În momentul de față, totalul locurilor vacante pe o perioadă determinată și nedeterminată în unitățile cu predare în limba germană însumează 62 cadre didactice doar în cazul județului Sibiu, 41 dintre acestea reprezentând posturi pentru educatoare și 21 posturi pentru învățătoare. În lista județelor cu deficit de dascăli pentru clasele cu predare în limba germană se regăsesc județul Brașov, unde numărul de posturi scoase la concurs pentru învățământul preșcolar și primar este de 47, și apoi județul Alba unde 10 posturi sunt vacante. Momentan, posturile sunt ocupate în majoritatea cazurilor de suplinitori.

Bursele de studiu Deutsch hat Klasse, acordate de Fundația Michael Schmidt pentru anul școlar 2016-2017, constau în plata taxelor de studiu pentru 12 studente înscrise în programul PIPP (Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar) din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, program care are drept scop principal formarea cadrelor didactice pentru unitățile de învățământ cu predare în limba germană.

Acordarea burselor este condiționată de integrarea în sistemul de învățământ cu predare în limba germană, însă majoritatea studentelor care beneficiază în prezent de burse au deja un loc de muncă în învățământ și doresc să obțină calificarea necesară.

Programul PIPP își propune să atragă cât mai mulți studenți care se pot angaja la finalizarea studiilor în sistemul de învățământ de stat sau privat pe o poziție calificată.

Astfel, în ciuda resurselor limitate disponibile în sistemul de învățământ din România, programul PIPP a găsit soluții pentru a oferi studenților care doresc să devină dascăli în școlile cu predare în limba germană, o abordare internațională, interactivă, foarte atractivă.

Astfel, profesori din Austria și Germania sunt invitați și participă în mod constant în cadrul programului, iar titularii de catedră din România acordă o atenție specială abordării programei din perspectiva cercetărilor în domeniul achiziției de limbă de către copii. Este încurajată latura creativă a procesului de predare unde cursurile de pedagogie teatrală și atelierele creative joacă un rol important, iar studentele învață despre pedagogia experiențială în cadrul unor activități dedicate, inclusiv în afara sălilor de curs. Studenții participă la activități de teambuilding și sunt încurajați să se implice în proiecte comunitare.

La toate acestea se adaugă oportunitatea de a beneficia de bursele Deutsch hat Klasse care acoperă taxele de studiu pentru toate studentele care nu pot beneficia de un loc gratuit în acest program, scopul fiind acela de a califica cât mai multe cadre didactice în acest domeniu.

Situație generală învățământ cu predare în limba germană

Conform unor statistici furnizate de Forumul Democrat al Germanilor din România, la nivel național, în 2016, în cele 140 de grădinițe cu 251 de grupe cu predare în limba germană, au fost înmatriculați 5393 de copii. Tot în 2016 și la nivel național, au fost înmatriculați 9538 elevi în clasele primare în 65 de școli în care există și secții cu predare în limba germană.

La nivelul județului Sibiu, a existat un număr de 16 clase cu predare în limba germană, din cauza deficitului de resurse umane necesare, deși la nivel de județ cererea pentru astfel de clase a fost mai mare.

În momentul de față, în România, există doar trei instituții în cadrul cărora viitori dascăli se pot pregăti pentru această profesie, și anume:

  1. Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” din Sibiu;
  2. Programul de studii ”Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar-linia germană” de la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu;
  3. Extensia ”Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”-linia germană a Facultății de Psihologie și Științe ale Educaţiei a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

Cererea de formare a cadrelor didactice pentru predare în limba germană a crescut datorită contextului european și a politicilor educaționale europene, precum și a percepției generale, conform căreia școlile și secțiile cu predare în limba germană oferă o educație de calitate, percepția bazându-se și pe tradiția învățământului în limba germană pe plan local și, nu în ultimul rând, reputația acestuia.

Despre programul PIPP și bursele Deutsch hat Klasse

Programul de studii PIPP – linia germană a fost înființat în anul 2012, ca răspuns la deficitul de cadre didactice, însă lipsa de subvenții a făcut ca până anul trecut numărul absolvenților să ajungă doar la 19 studenți.

Anul academic 2016-2017 este primul an în care numărul beneficiarilor a fost dublat, datorită sprijinului Fundației Michael Schmidt, care a răspuns prompt cererii de finanțare a burselor de studiu, tocmai din dorința de a sprijini activ învățământul cu predare în limba germană din România și de a se implica în proiecte educaționale la nivel național, care încurajează atât copiii și elevii, cât și studenții să aprofundeze limba germană.

Despre Fundația Michael Schmidt

Fundația Michael Schmidt s-a implicat activ în sprijinirea învățământului în limba germană, încă din 2013, prin lansarea programului Deutsch hat Klasse, în cadrul căruia furnizează materiale didactice pentru clasele cu predare în limba germană și acordă burse de studiu studenților care se pregătesc să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană. Valoarea proiectelor Fundației în domeniul educațional a depașit până în momentul de față suma de 35.000 euro.

Fundația a fost înființată în 2010 și are ca scop principal conservarea patrimoniului  săsesc în Transilvania prin proiecte de restaurare, activități culturale și proiecte turistice, precum și susținerea învățământului în limba germană.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează