Fundația eMAG dă startul înscrierilor în programului Hai la Olimpiadă! pentru anul școlar 2019-2020

0

52 de centre de perfomanță din 26 de orașe așteaptă înscrierea a peste 5.000 de elevi

București, 06 septembrie 2019 – Fundația eMAG continuă pentru al șaptelea an consecutiv programul Hai la Olimpiadă! și anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2019-2020 în cadrul centrelor de pregătire pentru performanță în matematică, fizică și informatică. Față de anul trecut, rețeaua s-a extins de la 34 la 52 de centre, aflate în 26 orașe – Alexandria, București, Baia Mare, Bârlad, Bistrița, Beclean, Brașov, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Hunedoara, Huși, Iași, Năsăud, Oradea, Piatra Neamț, Râmnicul Sărat, Rădăuți, Sângeorz-Băi, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Vatra Dornei și Vaslui.

Înscrierea se poate face printr-un formular online, accesând https://hailaolimpiada.ro/ și se adresează tuturor copiilor din clasele V-XII care doresc să se pregătească la nivel competitiv. Perioada de înscriere este între 2 – 23 septembrie 2019, iar pentru admiterea în program, elevii înscriși vor susține o testare în perioada 27 septembrie – 1 octombrie. Cei 377 de profesori din centrele de pregătire Hai la Olimpiadă! (HLO) așteaptă și în acest an, un număr de 5.000 de elevi.

În anul școlar 2018-2019, peste 5.000 de copii cu aptitudini la aceste materii s-au pregătit sub îndrumarea a 351 de profesori de elită timp de mai bine de 11.000 de ore. Rezultatele s-au concretizat prin obținerea unui număr de 274 medalii de aur, argint și bronz la Olimpiadele Naționale de matematică, informatică și fizică de către cei care au urmat cursurile de pregătire din cadrul programului Hai la Olimpiadă!. Un procent de 50 dintre elevii înscriși sunt participanți activi la etapele județene ale olimpiadelor, iar 50% dintre elevii care se califică în etapele naționale ale Olimpiadelor de matematică, fizică, informatică provin, de asemenea, din centrele de pregătire HLO.

Este impresionant că reușim prin acest program coagularea unor comunități conștiente de importanța susținerii educației, care vor dezvolta în timp, la un nivel performant, o altă comunitate. În 2018, peste 37.000 de clienţi eMAG au contribuit cu peste 120.000 de euro pentru proiectele fundaţiei eMAG. Per ansamblu, valoarea investiţiei în educaţia tinerilor care se pregătesc în centrele de performanţă totalizează aproximativ 500.000 de euro pe an”, a declarat Tudor Vlad, președintele fundației eMAG.

Prin intermediul programului sunt totodată susținuți și cei 377 de profesori de elită din toată ţara, iar o parte din investiții sunt direcționate pentru dotarea laboratoarele de fizică şi de informatică ale liceelor în care se desfăşoară cursurile centrelor de pregătire Hai la Olimpiadă!

În plus, pe parcursul acestui an școlar, ca o rezultantă directă a parteneriatului cu BCR, a fost susținut cursul de educație financiară „Școala de bani – Independența financiară se învață” în peste 20 de centre, de care au beneficiat peste 1.400 de elevi.

Ne bucurăm să continuăm, alături de Fundația eMAG, să sprijinim tinerii pasionați de științele exacte să se pregătească pentru performanță. Credem că tinerii trebuie să fie susținuți și încurajați pe termen lung pentru ca efectele muncii și pasiunii lor să se răsfrângă, în timp, asupra întregii societăți. În plus, pentru noi este important nu doar să investim în pregătirea lor profesională, dar și să-i ajutăm să deprindă un comportament financiar responsabil, de aceea am extins programul nostru de educație financiară și către tinerii care se pregătesc în centrele Hai la Olimpiadă”, a adăugat Nicoleta Deliu – Head of Communication Banca Comercială Română.

Fundația eMAG, alături de BCR, contribuie astfel la crearea unui climat favorabil creșterii nivelului de educație și la susținerea performanței școlare, cele mai bune rezultate ale copiilor la concursurile naționale și internaționale fiind premiate.

Despre Programul Hai la Olimpiadă!

Programul “Hai la Olimpiadă!” a fost lansat în 2012 de Fundația eMAG cu intenția de a oferi suport tuturor celor care doresc să facă performanță în educație, copii și profesori deopotrivă. În 2014, am observat că BCR are aceeași viziune ca și noi legată de susținerea performanței în educație și am devenit parteneri. Pentru mai multe detalii despre program, puteți accesa www.hailaoplimpiada.ro

Despre Fundația eMAG

Fundația eMAG a fost lansată în octombrie 2012, ca răspuns la nevoia de susținere a celor capabili de performanță – elevi sau studenți inteligenți și profesori dedicați, care nu au nevoie decât de puțin sprijin ca să se afirme. Susținem școala din România prin programe precum Hai la Olimpiadă, Nouă ne pasă, 140 BPM, care facilitează accesul la o educație completă pentru elevi și studenți. Astfel, ne asigurăm că aceștia își vor exploata corect potențialul, își vor găsi locul în societate și vor deveni profesioniști si cetățeni model. Mai multe detalii, puteți găsi accesând www.fundatiaemag.ro/

Despre Banca Comercială Română

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România pe segmentele de economisire şi creditare. Banca Comercială Română are ca scop intermedierea şi susţinerea dezvoltării valorii în comunităţile din care facem parte. Ne propunem să ajutăm la dezvoltarea societăţii, susţinând acele organizaţii care prin activitatea lor, fac din România o lume mai bună—pentru fiecare din cetătenii ei şi în ansamblul său. Sprijinim sau dezvoltăm proiecte care contribuie la o evoluţie sănătoasă a societăţii şi care se înscriu în direcţiile strategice de implicare în comunitate.

În anul școlar 2019-2020 își desfășură activitatea de pregătire următoarele centre:

  1. Alexandria – Fizică (clasele 6-8)

  2. Baia Mare – Matematică (clasele 5-12)

  3. Bârlad – Informatică (clasele 5-12)

  4. Bârlad – Fizică (clasele 6-8)

  5. Bistrița – Matematică (clasele 5-11)

  6. Bistrița – Fizică (clasele 6-11)

  7. Bistrița – Informatică (clasele 5-12)

  8. Beclean – Matematică (clasele 5-8)

  9. Beclean – Fizică (clasele 6-8)

  10. Beclean – Informatică (clasele 5-10)

  11. Brașov – Matematică (clasele 5-12)

  12. Brașov – Fizică (clasele 6-12)

  13. Brașov – Informatică (clasele 5-12)

  14. București – Matematică (clasele 5-12)

  15. București – Informatică (clasele 5-12)

  16. București – Fizică (vom anunța în curând clasele)

  17. Buzău – Matematică (clasele 9-10)

  18. Buzău – Fizică (clasele 6-10)

  19. Buzău – Astronomie și Astrofizică (clasele 5-12)

  20. Cluj-Napoca – Astronomie și Astrofizică (clasele 6-9)

  21. Cluj-Napoca – Matematică (clasele 5-12)

  22. Cluj-Napoca – Informatică (clasele 5-12)

  23. Constanța – Matematică (clasele 5-12)

  24. Constanța – Fizică (clasele 6-12)

  25. Constanța – Informatică (clasele 5-12)

  26. Constanța – Chimie (clasele 8-12)

  27. Drobeta Turnu Severin – Informatică (clasele 5-12)

  28. Hunedoara – Matematică (clasele 5-11)

  29. Huși – Fizică (clasa a 10-a)

  30. Iași – Informatică (clasele 5-8)

  31. Năsăud – Matematică (clasele 5-8)

  32. Năsăud – Fizică (clasele 6-8)

  33. Năsăud – Informatică (clasele 5-8)

  34. Oradea – Matematică (clasele 5-12)

  35. Oradea – Fizică (clasele 6-12)

  36. Piatra Neamț – Matematică (clasele 5-10)

  37. Piatra Neamț – Fizică (clasele 6-12)

  38. Piatra Neamț – Astronomie și Astrofizică (clasele 9-10)

  39. Piatra Neamț – Informatică (clasele 5-12)

  40. Râmnicul Sărat – Fizică (clasele 6-8)

  41. Rădăuți – Informatică (clasele 5-8)

  42. Sângeorz Băi – Matematică (clasele 5-8)

  43. Sângeorz-Băi – Fizică (clasele 6-8)

  44. Suceava – Informatică (clasele 5-12)

  45. Târgoviște – Matematică (clasele 5-12)

  46. Târgu Mureș – Matematică (clasele 5-12)

  47. Târgu Mureș – Informatică (clasele 5-12)

  48. Timișoara – Fizică (clasele 6-12)

  49. Timișoara – Informatică (clasele 5-12)

  50. Vatra Dornei – Informatică (clasele 5-12)

  51. Vaslui – Informatică (clasele 5-12)

  52. Vaslui – Fizică (clasele 6-12)

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.