Fundația Deloitte donează 100.000 de euro către Institutul Matei Balș și Institutul Național de Sănătate Publică pentru a sprijini gestionarea crizei legate de COVID-19

0

Fundația Deloitte donează 100.000 de euro către Societatea de boli infecțioase și HIV-SIDA, pentru a sprijini eforturile Institutului Matei Balș și ale Institutului Național de Sănătate Publică de gestionare a crizei generate de răspândirea COVID-19.

De la declanșarea crizei, contribuim prin experții noștri conectați la rețeaua globală Deloitte la mai multe inițiative ale mediului de afaceri de a formula recomandări de politici publice și bune practici de management pentru atenuarea impactului economic al pandemiei și comunicăm activ perspective globale și locale în legătură cu provocări, implicații și idei de gestionare a acestora. După consultarea tuturor colegilor, am decis ca, prin intermediul Fundației Deloitte, să ne implicam și cu sprijin financiar față de cei care se află chiar în prima linie a luptei împotriva COVID-19, respectiv Institutul Matei Balș și Institutul Național de Sănătate Publică”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

© 2020. Pentru informații, contactați Deloitte România

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.