Fundația Comunitară Țara Făgărașului dă startul Bikeathon Țara Făgărașului, ediția 2022

1

Pe 24 și 25 septembrie, #cursafaptelorbune ia din nou startul la Făgăraș. Fundația Comunitară Țara Făgărașului (FCTF) organizează, pentru al nouălea an consecutiv, evenimentul sportiv de strângere de fonduri pentru proiectele comunității.

„Anul acesta, la Bikeathon Țara Făgărașului pedalăm pentru 11 proiecte incredibile care și-au propus să facă din comunitatea noastră un loc mai frumos. Vă invităm pe toți, mari și mici, la cursa faptelor bune, pe 24 și 25 septembrie, ca să pedalăm împreună și să dăm viață acestor 11 povești. Pe cei care nu sunt neapărat fani ai biciclitului îi invităm să susțină unul dintre proiecte, unul dintre ambasadori sau unul dintre bicicliști, printr-o donație, indiferent de sumă, până pe 14 octombrie 2022.” a declarat Cristiana Metea, Directorul Executiv al Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Cei care doresc să ia parte la cursă, se pot înscrie până pe 23 septembrie 2022 la https://bikeathon.ro/inscrie-biciclisti. Regulamentul sportiv al concursului poate fi consultat aici.

La fel ca la edițiile precedente, Bikeathon Țara Făgărașului vine cu mai multe provocări: BKT70 (cursa de 70 de km), BKT40 (cursa de 40 de km), BKT20 (cursa de 22 de km), BKT10 (cursa populară), BKT4 (cursa în scaun rulant sau handbike) și BKT1, BKT2 și BKT3 (cursele copiilor).

Pentru detalii suplimentare despre Bikeathon, vizitați platforma Bikeathon Țara Făgărașului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Un comentariu

  1. avatar
    Filament 3D Reciclat on

    Ar fi de mentionat poate si unul din proiectele pentru care se strnag fondurile, și anume cabinetul medical de la Cobor. Aș vrea să văd și un articol despre Erwan Joliff, omul care se luptă să ofere comunității servicii de urgență. Cred că scopul lui merită auzit de cât mai multă lume.
    O zi frumoasă!

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.