Fundația Balul Vienez de la Timișoara devine Fundația Hațegan

0

Fundația Balul Vienez de la Timișoara se relansează sub numele de Fundația Hațegan (www.fundatiahategan.ro). Noul nume al fundației se va lansa cu ocazia organizării de prima dată la Timișoara a Campionatul European de Dans Sportiv (16-17 aprilie).

1

Această nouă denumire marchează o schimbare de direcție a fundației care dorește să-și lărgească misiunea și obiectivele. Dacă inițial fundația a fost înființată cu scopul de a organiza Balul Vienez de la Timișoara, o inițiativă în scopuri caritabile, acum fundația dorește să răspundă mai multor nevoi ale comunităților locale și regionale.

Ioana Hațegan, inițiatoarea Balului Vienez de la Timișoara și președintele fundației, a declarat: „De-a lungul celor patru ediții în cadrul cărora s-au strâns peste 200.000 lei în scop caritabil, am cunoscut mulți oameni, am văzut multe nevoi, și astfel ne-am decis să ne lărgim viziunea. Prin noua direcție a fundației dorim să ne implicăm mai mult în comunitatea locală și regională. Având în vedere strânsa legătură dintre istoria noastră și dans – pentru că prin dans ni s-au deschis perspectivele asupra multor aspecte ale comunității – Campionatul European de Dans Sportiv ni s-a părut cea mai potrivită ocazie de a lansa noul program al fundației.”

Fundația Hațegan are ca obiectiv principal formarea și susținerea unor comunități puternice în Timișoara și în regiune, prin patru linii de programe:
• Comunitate: credem în construirea unor comunități puternice în jurul unor valori comune. Încurajăm implicarea oamenilor în comunitatea lor locală prin voluntariat, mentorat, campanii de strângere de fonduri, crearea de networks și încurajarea investițiilor.

• Familie: comunitățile puternice au familii puternice. Identitatea noastră se bazează mult pe contextul apropiat al familiei. Prin programele noastre, oferim familiilor un context în care să poată dezvolta mai armonios și copiilor oportunitatea de a se implica în diferite activități și programe specifice lor.

• Life-Work Balance: Una dintre valorile noastre fundamentale ca fundație este promovarea unui stil de viață echilibrat, ceea ce duce la împlinirea personală. Prin acest program de Echilibru Life-Work dorim să facem parteneriate cu companii pentru oferirea angajaților unor activități alternative de petrecere a timpului liber, de socializare, de destindere, lucruri care pot fi adesea subestimate într-o cultură a muncii din ce în ce exigente care are un efect important asupra stilului de viață al unui număr semnificativ de persoane.

• Educație: de multe ori, resursele financiare limitate pot deveni un obstacol în atingerea unor realizări pe plan profesional sau în împlinirea țintelor personale. Prin programul Educație vom sprijini tineri talentați și dedicați cu rezultate de excepție în domeniul pe care îl practică.

Parteneriatul cu Campionatului European de Dans Sportiv este prima inițiativă pe care Fundația Hațegan o sprijină în linia de programe destinată comunității și educației. Astfel, premiile campionilor europeni din cadrul acestei competiții de anvergura vor fi oferite de Fundația Hațegan.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează