Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” dă startul selecției ONG-urilor pentru formarea Coaliţiei pentru Romi

0

Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună” implementează în perioada 24.05.2018 – 23.09.2019 proiectul ”Coaliţia pentru romi: elaborare si monitorizare de politici publice”.

Scopul acestui proiect este acela de a crește capacitatea ONG-urilor și a partenerilor sociali de a participa activ la elaborarea și monitorizarea politicilor publice vizând incluziunea romilor. Activităţile proiectului vor cuprinde, pe de o parte, fundamentarea mecanismului de monitorizare şi evaluare “Observatorul pentru Romi”, iar pe de altă parte, un program de formare şi mentorat în domeniul elaborării şi monitorizării politicilor publice, precum şi realizarea de activităţi de advocacy la nivel local, regional şi naţional în vederea influenţării politicilor publice în domeniul incluziunii romilor. Aceste demersuri sunt menite să dezvolte o coaliţie naţională de ONG-uri şi alţi parteneri sociali capabilă să identifice la timp erori de implementare sau efecte neprevăzute ale politicilor publice, dar şi să propună soluţii viabile pentru problemele identificate.

În vederea dezvoltării coaliţiei naţionale de ONG-uri si alţi parteneri sociali activi în domeniul incluziunii romilor, în perioada iulie – septembrie 2018, Fundaţia Agenţia Împreună va selecta ONG-urile care vor face parte din această structură.

Pentru o mai bună informare despre obiectivele acestei coaliţii, în perioada 23 – 27.07.2018, au avut loc sesiuni de informare la care au participat reprezentanţii grupurilor de lucru mixte din cadrul Instituţiei Prefectului din regiunile Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest şi Centru, urmând ca în viitorul foarte apropiat să se organizeze astfel de sesiuni şi în celelalte 3 regiuni ale ţării.

Cu această ocazie anunţăm dorinţa noastră de a pune bazele unei coaliții naționale a romilor care să devină partenerul real al statului român pentru realizarea și implementarea politicilor care îi vizează. Ne dorim să auzim vocea celor care se confruntă cu problemele reale și să dezbatem despre cum putem transforma aceste politici din niște rânduri de pe niște hârtii în măsuri reale ce pot schimba, cu adevărat, situația actuală”, a declarat Gelu Duminică, directorul executiv al Fundaţiei Agenţia „Împreună”.

Mai multe informaţii despre procesul de selecţie puteţi afla accesând: https://www.facebook.com/coalitiapentruromi/.

În urma implementării proiectului, personalul din ONG-uri şi parteneri sociali vor avea competenţele necesare în vederea monitorizării politicilor publice şi elaborării de politice publice alternative, iar ONG-urile din care aceştia provin vor avea capacitatea de a se implica în formularea şi promovarea de propuneri alternative la politici publice iniţiate de Guvern, o politică publică în domeniul incluziunii romilor fiind promovată şi acceptată la nivel central.

Valoarea totală a finanţării este de 974.802,39 lei din care 802.303,18 lei finanţare din Fondul Social European, 153.003,18 lei finanţare din bugetul naţional, iar 19.496,03 lei reprezintă contribuţie proprie.

Despre Fundaţia Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”

Fundaţia Agenția „ ÎMPREUNĂ” a obținut personalitate juridică la data de 24.09.1999 prin încheierea nr. 93 a Judecătoriei Tribunalului Brașov. Misiunea Fundaţiei Agenția „Împreună” este orientată în vederea păstrării și afirmării personalității romilor, prin activitățile de cercetare, documentare și difuzare, elaborare și implementare a politicilor sociale în folosul romilor.

Contact Fundaţia Agenţia Împreună: office@agentiaimpreuna.ro, https://www.facebook.com/AgentiaImpreuna/, 021.210.05.39

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează