Forumul Național al Industriilor Culturale și Creative

0

Forumul Național al Industriilor Culturale și Creative va avea loc în luna octombrie la București

Primul eveniment de business networking dedicat sectorului cultural și creativ românesc va aduce în dezbatere problematica domeniului și cum ar putea deveni acesta unul dintre factorii importanți de creștere economică în următorii ani

industrii creative 2013

Antreprenori culturali, finanțatori publici și investitori privați, precum și experți în politici publice, jurnaliști și specialiști în comunicare se vor reuni în cadrul primului Forum Național dedicat sectorului cultural și creativ românesc, desfășurat între 23 și 25 octombrie la București.

Forumul Industriilor Culturale și Creative se va desfășura pe parcursul a trei zile și va cuprinde o conferință națională și două zile intensive de ateliere de lucru. Evenimentul va pune în discuție toate cele patru segmente implicate în dezvoltarea economiei creative românești. Mediul de business va fi bine reprezentat de antreprenorii care au fondat afaceri de succes într-unul din sectoarele creative, printre care – IT, advertising, publishing, design, arhitectură, cinema. Experții din mediul financiar vor discuta despre atragerea potențialelor surse de finanțare ale acestor afaceri, iar profesioniștii din sectorul educației vor vorbi despre cum se poate construi un sistem educațional care să sprijine dezvoltarea inovației și a creativității. Nu în ultimul rând, consultanții din sectorul public vor dezbate rolul politicilor publice în susținerea industriilor creative și vor analiza modelele internaționale care ar putea constitui surse de inspirație viabile pentru România.

Obiectivul principal al Forumului este de a aduce în atenția autorităților naționale, dar și a publicului larg, potențialul uriaș al acestui sector economic emergent care ar putea fi un atu important în dezvoltarea socială și economică a României în viitorul apropiat. Inițiativa a pornit de la dorința de a face primul pas pentru ca Bucureștiul să devină un hub regional al industriilor creative și culturale. Conform studiilor realizate în cadrul proiectului ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”, în capitală se realizează 70% din cifra de afaceri naţională generată de proiectele creative și culturale.

Agenda primei zilei a evenimentului cuprinde un mix complet de prezentări interdisciplinare susținute de speakeri români și internaționali, care vor atinge câteva subiecte-cheie:

  • Rolul sectorului public în susținererea industriilor culturale și creative
  • Educația în spiritul creativ
  • Finanțarea sectorului cultural și creativ
  • Modele de antreprenoriat în industriile creative

Următoarele două zile din cadrul Forumului sunt dedicate analizelor punctuale, prin intermediul atelierelor de lucru gestionate de cei mai importanți jucători ai domeniului creativ: antreprenori, finanțatori, educatori și sectorul public. Sunt invitați aici peste 150 de tineri creativi care vor afla detalii esențiale privind drumul de la o posibilă idee inovatoare la un proiect de succes, cum se construiește un business creativ, care sunt strategiile de atragere a finanțărilor sau ce instrumente există în România pentru dezvoltarea programelor educaționale creative.

Evenimentul din octombrie este conceput ca o platformă de networking pentru cei care activează în domeniul industriilor culturale și creative, dar și ca o oportunitate de dezvoltare profesională.

Participarea la conferință este gratuită însă înscrierea se face prin completarea unui formular online ce va fi disponibil începând din 7 octombrie pe www.crestetalente.ro.

Agenda completă a evenimentului și mai multe informații despre speakeri vor fi disponibile în curând pe www.crestetalente.ro și www.facebook.com/CresteTalente.

În ultimii ani, industriile creative și culturale și-au câștigat un loc important pe harta strategiilor de dezvoltare  europene: domenii precum arta, cinematografia, designul sau arhitectura sunt privite ca piloni importanți în creșterea economică și socială armonioasă. Studiile realizate la nivel național în cadrul programului au confirmat că, şi în România, industriile culturale şi creative pot fi considerate un sector economic independent care influenţează creşterea PIB-ului şi creează noi locuri de muncă.

Forumul Național al Industriilor Culturale și Creative face parte din proiectul ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”, derulat de Fundația Post-Privatizare (FPP) împreună cu Asociația ORICUM, GEA Strategy & Consulting, Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, MPP Relații Publice, Universitatea București și Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investește în oameni!” Proiectul este singurul program strategic național ce are ca obiectiv consolidarea pieței de industrii creative românești printr-o serie de evenimente specifice și a generat până în prezent trei studii de cercetare, 27 traininguri de antreprenoriat pentru breslele creative din țară, la care se adaugă trei seminarii regionale pe tema industriilor culturale.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează