Finanțări în valoare de 150.000 euro pentru 13 proiecte de mediu și educație profesională prin programul „Idei din Țara lui Andrei”

0
  • A 5-a ediție a competiției „Idei din Țara lui Andrei” a înregistrat peste 170 de aplicații pentru proiecte ce vizează educația profesională și mediul înconjurător

  • 13 proiecte au fost desemnate câștigătoare în urma jurizării proiectelor de către lideri de opinie și reprezentanți ai ONG-urilor, dar și a votului public, proporția fiind de 70% – 30%.

  • Proiectele desemnate câștigătoare de OMV Petrom vor fi implementate în 2017, în 9 județe din România.

București, 09 decembrie 2016 – 13 proiecte care vizează dezvoltarea învățământului profesional și a mediului înconjurător vor primi o finanțare de 150.000 de euro în urma celei de-a 5-a ediții a programului „Idei din Țara lui Andrei”.

1

Selecția proiectelor din programul „Idei din Țara lui Andrei” s-a desfășurat în perioada octombrie – noiembrie 2016. Au putut aplica persoanele fizice, organizațiile nonguvernamentale, instituțiile de învățământ și alte instituții publice din toate localitățile din România. Peste 170 proiecte au fost înscrise anul acesta în competiție, dintre care, 13 proiecte au fost desemnate câștigătoare. Ideile câștigătoare propun soluții pentru probleme identificate în județele Gorj, Bihor, Dolj, Olt, Maramureș, Hunedoara, Buzău, Vâlcea și Mureș. Dintre acestea, 8 vizează dezvoltarea educației profesionale prin dotarea laboratoarelor, instruirea cadrelor didactice și asigurarea orelor de practică pentru viitorii absolvenți și 5 vizează mediul înconjurător, prin ecologizări, folosirea mijloacelor de transport nepoluante, colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor. 12 proiecte vor primi finanțare de până la 15.000 euro, iar cel de-al 13-lea va fi susținut prin finanțare de până la 5.000 euro.

Competiția „Idei din Țara lui Andrei” a devenit deja o tradiție iar anul acesta sărbătorim a 5-a ediție, în care am reușit să identificăm oameni cu inițiativă care pot contribui la o schimbare pe termen mediu și lung în două domenii importante pentru dezvoltarea României: educație profesională și mediu. Ne bucură că vedem încă o dată atât de multe persoane care, nu doar își doresc o schimbare în jurul lor, ci au idei, curaj și încredere că se poate!” a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.

Proiectele câștigătoare au trecut printr-o etapă complexă de jurizare. 30% din punctajul final a fost acordat prin votul public, unde peste 30.000 de susținători au participat la votarea proiectelor favorite. 70% din punctaj a fost acordat de un juriu format din 13 jurați, reprezentanți ai mai multor organizații nonguvernamentale, reprezentanți ai OMV Petrom, jurnaliști și experți din domeniul responsabilității sociale și voluntariatului.

În urma proiectului educațional Tabăra Meseriașilor, elevii noștri s-au întors foarte încântați de dotarea atelierelor practice în care au desfășurat diversele activități sub îndrumarea mentorilor. La propunerea lor, am hotărât să dezvoltăm proiectul Pași către meserie. Experiența dobândită în timpul orelor de instruire practică reprezintă pași hotărâtori care pot facilita tranziția elevilor de la școală la locul de muncă.“ au declarat profesorii Popescu Elena și Lascu Renate Simona, câștigătoare în competiție cu proiectul „Pași către meserie”.

Proiectele câștigătoare vor primi finanțare până la finalul anului 2016, urmând ca în 2017 să își pună ideile în aplicare, pentru a contribui la rezolvarea unor nevoi din comunitățile din România.

Pe parcursul celor 5 ediții ale competiției „Idei din Țara lui Andrei”, OMV Petrom a oferit finanțări în valoare totală de aproximativ 700.000 de euro pentru peste 70 de proiecte.

Mai multe informații despre câștigătorii celei de-a 5-a ediții a competiției sunt disponibile pe http://itla.taraluiandrei.ro/idei-din-tla.

OMV Petrom – Resourcefulness

Din 2012, OMV Petrom a adoptat conceptul grupului OMV pentru un business responsabil – Resourcefulness. Ne propunem să dezvoltăm relaţii bazate pe câştig reciproc între societate, mediu şi companie, prin soluţii inovative. Ne concentrăm pe managementul apei şi al CO2, inovație și energii noi și educaţie pentru dezvoltarea oamenilor.

OMV Petrom este semnatar al UN Global Compact. Standardele de etică şi codul de conduită reglementează toate relaţiile de afaceri, iar dialogul şi implicarea părţilor interesate sunt parte integrantă a practicii comune de business.

„Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate. Din 2007 până în prezent am alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează