Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Finanțare pentru servicii dedicate adulților cu dizabilități

0

În ședința de Guvern din 24 septembrie a fost aprobată, la propunerea MMPS-ANDPDCA, prelungirea finanțării și în 2021 pentru două Programe de Interes Național vitale persoanelor adulte cu dizabilități și familiilor cestora.

Este vorba despre Programul de Interes Național: „ Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre RESPIRO/centre de criză și locuințe protejate” și despre Programul:

„ Înființarea de servicii sociale în vederea asigurării tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități.”

Bugetul total al celor două programe este de peste 21 de milioane de euro. Până la data de 15 noiembrie 2020, ANDPDCA va lansa apelul de proiecte pentru înființarea de servicii destinate adulților cu dizabilități. Specialiștii ANDPDCA vor oferi consultanţă pentru depunerea aplicațiilor.

Așteptăm propunerile Direcțiilor Generale de Asistenta Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) pentru înființarea de servicii de tip RESPIRO și de zi, precum şi a altor servicii, conform nevoilor și specificațiilor.

Informații de background:

În baza prevederilor art. 96 din legea 448/2006, ANDPDCA poate finanța sau, după caz, co-finanța, programe de interes național care au ca scop integrarea, incluziunea socială și profesională a persoanelor cu dizabilități, precum și creșterea calității vieții acestora.

Astfel, cele două programe de interes național și-au propus:
⦁ Dezinstituționalizarea unui număr de 700 de persoane adulte cu dizabilități, care vor beneficia de servicii sociale în cele 89 de locuințe protejate nou înființate.
⦁ Prevenirea instituționalizării persoanelor adulte cu dizabilități din comunitate, beneficiare ale serviciilor sociale nou-înființate
⦁ Prevenirea instituționalizării unui număr de 300 de tineri cu dizabilități, proveniți din sistemul de protecție specială a copilului, beneficiari ai serviciilor sociale nou înființate.

Centrul RESPIRO pentru persoane adulte cu dizabilități este serviciul social care cuprinde un ansamblu de activități realizate pe durată determinată și în anumite situații, pentru a răspunde nevoilor individuale specifice ale persoanelor adulte cu dizabilități aflate în îngrijirea asistenților personali, asistenților personali profesioniști, tutorilor sau a altor membri ai familiei, în vederea menținerii potențialului personal și prevenirii instituționalizării.
Centrul de criză pentru persoane adulte cu dizabilități este serviciul social care cuprinde un ansamblu de activități realizate pe durată determinată și în anumite situații, pentru a răspunde nevoilor individuale specifice ale persoanelor adulte cu dizabilități aflate în situații critice de viață, în vederea menținerii potențialului personal și prevenirii instituționalizării.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.