Festivalul de Film NexT trimite un membru în juriul Festivalului de Film Francofon de la Namur

0

Festivalul de Film NexT organizează şi anul acesta concursul în urma căruia este ales un membru în juriul Festivalului de Film Francofon de la Namur.

Festivalul de Film Francofon de la Namur alege în fiecare an 7 tineri cu vârsta între 18 şi 25 de ani, provenind din ţări francofone, pentru a face parte din juriul Emile Cantillon, juriu care are ca sarcină acordarea premiului pentru cel mai bun film de debut aflat în competiţia festivalului.

Pentru cea de a 28-a ediţie a sa, ce va avea loc între 27 septembrie – 4 octombrie 2013, Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur alege unul dintre membrii juriului Emile Cantillon în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film NexT. Câştigătorul va fi ales în urma unui concurs de critică de film pe marginea lung metrajului Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude, România, 2012).

Cei care doresc să participe la concurs trebuie să aibă vârsta între 18 şi 25 ani şi trebuie să fie vorbitori de limba franceză. Concursul este deschis  tuturor cinefililor, studiile de specialitate (critică de film) nefiind obligatorii.

Perioada pentru înscrieri şi trimiterea cronicilor: 1 – 11 aprilie 2013 (ora 23:59)

Înscrierile se primesc pe adresa concurs@nextproject.ro, (menţionând în titlu cuvântul Namur). Mailurile trebuie să aibă ataşate formularul de înscriere şi o copie după actul de identitate.

În perioada 1-10 aprilie, la cerere, cei interesaţi vor putea viziona filmul Toată lumea din familia noastră la sediul Festivalului NexT.

Termen-limita pentru trimiterea cronicilor: 11 aprilie 2013 (ora 23:59)

Cronicile trebuie redactate în limba franceză şi trebuie să aibă între 2500 şi 3000 de caractere (spaţii inclusiv).

Câştigătorul va merge la Namur în perioada 27 septembrie – 4 octombrie 2013 şi va face parte din juriul tânar Emile Cantillon al celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Filmului Francofon de la Namur, alături de alţi reprezentanţi ai unor ţări francofone.  Cheltuielile de deplasare, cazare şi masă vor fi acoperite de Festivalul de Film Francofon de la Namur.

Câștigătoarea ediției din 2010 a acestui concurs, Irina Trocan, a intrat în echipa NexT în calitate de co-selecționer.

Mai multe detalii despre Festivalul de la Namur şi despre juriul Emile Cantillon:

http://www.fiff.be/

Câştigătorul concursului NexT, viitor membru al juriului Emile Cantillon, va fi anunţat pe data de 13 aprilie 2013, în cadrul Galei de închidere a celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT.

Fişa de înscriere poate fi descărcat de pe www.nextfilmfestival.ro

Festivalul Intenaţional de Film NexT  este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară şi în 2013 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.

Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei şi Uniunii Cineaştilor din România.

Sponsori : JTI, HBO, Catena

Parteneri: Romtelecom, ArCuB, Cărtureşti, Stage Expert, Abis, Cinelabs Romania, Noumax, F64, UNATC, UPS, Mobila Dalin, Illy, La Fantana, Romanian Film Supporter, Mediatrust, Goethe Institut, Ambada Spaniei, Institutul Cervantes, Ambasada Suediei, Ambasada Portugaliei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Institutul Balassi

Parteneri media: Cocor Media Channel, ShortsTV,  Utv, Radio Guerilla, Decât o revistă, TATAIA, Revista de Povestiri, Money Magazine, BeWhere!, Șapte Seri, Ring, GQ, Playboy, Feeder.ro, money.ro, orasulm.eu, metropotam.ro, urban.ro, hotcity.ro, Trilulilu.ro, Liternet.ro, SUB25.ro, Filmreporter.ro, Peteava.ro, Cinemagia.ro, Modernism.ro, Hypestreet.ro, CooperativaUrbana.ro

NexT Kids este un program susţinut de Itsy Bitsy şi promovat de urbankid.ro şi prokid.ro.

NexT_7_poster_50-70_web

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează