Muzeul ASTRA din Sibiu organizează în perioada 24 – 28 iulie 2024 deja tradiționalul ASTRA Multicultural, cel mai așteptat și important eveniment dedicat tuturor minorităților etnice din România. Publicul este așteptat și în acest an la muzeu, unde, timp de cinci zile, se vor putea bucura de ateliere interactive, inclusiv pentru copii, spectacole de muzică și dansuri multietnice, experiențe culinare din toate zonele țării, plimbări cu canotcile organizate alături de ROWMANIA, dar și un concert live al trupei Subcarpați.
Festivalul ASTRA Multicultural va reuni aproximativ 300 de artiști și meșteri populari din România, dar și reprezentanți ai comunităților de maghiari, sași, lipoveni, ucraineni, sârbi, slovaci, rromi, ceangăi și turci, care vor aduce la muzeu o parte din identitatea lor culturală, de la porturi tradiționale și obiceiuri inedite, la gastronomia locală.
Cum arată programul de la ASTRA Multicultural 2024?
Între 24 și 28 iulie, Muzeul ASTRA devine locul de întâlnire al artiștilor și meșteșugarilor din România, dar și un punct de referință pentru toți cei pasionați de cultură și tradiții, despre diversele etnii care s-au regăsit în țara noastră.
Vineri, 26 iulie, programul ASTRA Multicultural va include ateliere interactive cu meșterii comunităților multietnice, festivalul de muzică și dansuri tradiționale multietnice și maratonul gastronomic multietnic, o ocazie numai bună de a descoperi bucătăriile sibiene din Șeica Mare, Râu Sadului, Slimnic, Nocrich, dar și prin cele rrome, slovace, ucrainene, sârbești, românești, maghiare și săsești. Sâmbătă, 27 iulie, vor avea loc inaugurarea gospodăriei de morar ucrainean în cadrul muzeului, tururi pe lac cu bărcile din lemn ROWMANIA și mai multe ateliere educaționale pentru copii. Duminică, 28 iulie, pe lângă activitățile tradiționale, trupa Subcarpați va susține un concert live de la ora 19:00.
„ASTRA Multicultural este un concept inovator marca Muzeul ASTRA! La ediția din acest an valorile patrimoniale imateriale ale minoritatilor naționale intră pe un alt drum al valorizării, asumării și comunicării. Conectăm mediul natural, cel care asigură resursele necesare cu mediul patrimonial, cel care oferă exemplul concret de sustenabilitate. De la plimbările din barca Rowmania, la gastronomia specifică minorităților invitate, povestea din spatele rețetelor, experiențele inedite, trecem apoi la atelierele interactive pentru a testa și asuma meșteșugurile încă existente și produsele specifice care pot fi utilizate și astăzi. Duminică, voia bună o aduce un proiect inedit al Centrului cultural Subcarpați, prin care șase etnii vor prezenta în România rurală din Dumbrava Sibiului toată frumusețea și adaptabilitatea cântecului din tradiția acestora. Așa vom cunoaște mai bine frumusețea patrimoniului imaterial din România!”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA.