Falcon Electronics donează jumătate din încasări Asociației “Dăruiește viață”, în campania “În luna faptelor bune, săptămâna reducerilor”

0

În perioada 20 – 27 noiembrie Falcon Electronics desfășoară campania „În luna faptelor bune, săptămâna reducerilor”, prin care urmează să doneze echivalentul a jumătate din încasările obţinute prin www.store.falcon.ro către Asociaţia „Dăruieşte viaţă”.

Astfel, clienţii pot achiziţiona produsele Falcon Electronics cu reduceri substanţiale în perioada 20 – 27 noiembrie 2015 pe www.store.falcon.ro. În cadrul campaniei „În luna faptelor bune, săptămâna reducerilor”, sunt în promoţie diferite categorii de produse, cum ar fi sisteme de securitate, detectoare radar, dar şi staţii radio CB, sisteme de navigaţie GPS, sisteme handsfree sau căşti audio. Echivalentul a 50% din aceste încasări se vor duce către Asociaţia „Dăruieşte viaţă”, unul dintre proiectele lor actuale fiind cel de sprijinire a victimelor tragicului eveniment de la clubul Colectiv.  

faclon

„Alături de Asociația „Dăruieşte viaţă”, ne dorim să participăm la campania lor de sprijinire a persoanelor afectate de incendiul care a avut loc la Clubul Colectiv, aşa că vom dona echivalentul a jumătate din încasările obţinute prin www.store.falcon.ro, în perioada 20 – 27 noiembrie către asociație. Am fost foarte impresionați de suferința celor care au trecut prin acest nefericit eveniment și am decis să ne alăturăm numărului foarte mare de oameni implicați în sprijinirea celor afectați.”, a declarat Dan Cuţui, CEO Falcon Electronics.

Carmen Uscatu, fondatoarea „Dăruieşte viaţă”, a declarat că fondurile rezultate în urma campaniei Falcon Electronics se vor duce către sprijinirea victimelor din incendiul de pe 30 octombrie 2015. Ea a mai spus că: „Tinerii din Colectiv au nevoie în continuare de sprijinul nostru. Asociaţia Dăruieşte Viaţă a dus în spitalele în care aceştia se află saltele antiescare active şi ventilatoare mecanice. Spitalizarea şi recuperarea acestor oameni vor fi de lungă durată. Implicarea noastră şi a voastră trebuie să fie pe termen lung”.

Despre Falcon Electronics     

Falcon Electronics este liderul pieţei româneşti în domeniul echipamentelor electronice pentru autovehicule. Cu peste 20 de ani de experienţă în importul şi distribuţia de electronice auto, Falcon comercializează produse performante, aparţinând unor branduri de renume mondial precum Viper, Parrot, DJI, Sony, JVC, Cobra, Escort etc.

Despre Asociaţia Dăruieşte Viaţă

Asociaţia Dăruieşte Viaţă activează din 2012, dar activitatea fondatoarelor sale, Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu şi Bianca Voinescu, a început încă din 2009. Asociaţia vizează modernizarea şi dotarea clinicilor din România, astfel încât un număr cât mai mare de pacienţi să poată beneficia de tratament la standarde europene, dar şi modificări legislative menite să ofere pacienţilor dreptul la viaţă.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează