EXPERIMENT TEXTIL NEOLITIC – ACTIVITATE META-EXPOZIŢIONALĂ ÎN CADRUL EXPOZIŢIEI “LUTUL, PÂNZA, CULOAREA”

0
Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă că vineri, 12.08.2011, începând cu ora 14.00, la sediul său din Calea Victoriei nr. 12, va avea loc o activitate meta-expoziţională în cadrul expoziţiei “LUTUL, PÂNZA, CULOAREA”, intitulată Experiment textil neolitic susţinută de doamna Daniela Frumuşeanu, lector universitar doctor în cadrul  Facultăţii de Arte Decorative şi Design, Catedra de Arte şi Design Textil, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti.
Prin  expunerea Experiment textil neolitic, autoarea doreşte să facă cunoscută publicului larg o parte a experienţei personale în raport cu această temă, ca artist şi pedagog. Expunerea teoretică va fi dublată de comentarii pe baza unor imagini prezentate digital şi pe baza lucrărilor prezente în expoziţia  LUTUL, PÂNZA, CULOAREA – Neolitic şi Artă Contemporană.
Expoziţia  LUTUL, PÂNZA, CULOAREA – Neolitic şi Artă Contemporană realizată de muzeu în colaborare cu Facultatea de Arte Decorative şi Design, Catedra de Arte şi Design Textil din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României până în data de 21 august a.c. şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00.
Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează