Elevii ecologiști premiați pentru reducerea amprentei de carbon în cadrul competiției naționale Fabrica de aer curat

0

108 profesori și 4.317 elevi de gimnaziu din 91 de școli au economisit 1650 de tone de dioxid de carbon în cadrul celei de-a doua ediții a competiției naționale de educație ecologică Fabrica de aer curat, derulată de Junior Achievement România în parteneriat cu Mega Image.

premiu-fabrica-aer-curat

Pe parcursul celor opt săptămâni de competiție, elevii au înregistrat zilnic în Jurnalul elevilor care fac planeta mai verde ce alegeri responsabile au făcut în privința consumului de energie de acasă și de la școală, discutându-le în cadrul unei întâlniri săptămânale cu profesorul coordonator, care a premiat cu puncte economiile de CO2 obținute din decizii responsabile.

De asemenea, clasele participante au mai contribuit la economisirea de CO2 și prin organizarea de evenimente ecologice în 65 de localități din toată țara, unde, peste alți 2.200 de elevi au luat parte la  acțiuni de plantare de puieți de copaci, colectare selectivă și reciclare a unor tipuri diverse de deșeuri, ecologizare a unor obiective de interes public.

 „Fabrica de aer curat a reprezentat pentru noi un proiect de maximă importanţă şi considerăm că, împreună cu Junior Achievement România, am făcut încă un pas în cadrul procesului de conştientizare a impactului activităţii umane zilnice asupra mediului. Mai mult decât atât, am considerat oportun să ne adresăm elevilor, faţă de care noi, adulţii, avem o mare responsabilitate. Copiii au fost extrem de receptivi şi s-au implicat foarte mult în proiect.” – Raluca Istrate, Manager Sustenabilitate, Mega Image

Câștigătorii competiției naționale Fabrica de aer curat – care au adus cea mai mare reducere totală de emisii de CO2 – au fost premiați în cadrul Galei Romanian Business Hall of Fame® pe 28 mai la Ateneul Român:

  • cea mai activă clasă: profesor coordonator, doamna Mihaela Labău Stan de la Școala Gimnazială Academician Marin Voiculescu din Giurgiu.
  • cea mai activă școală: Școala Gimnazială nr. 1 George Uscătescu din Târgu Cărbunești, profesor coordonator, doamna Ioana Minodora Burdulea.

“Atitudinea elevului faţă de natură se bazează pe cunoştințele pe care le are despre mediu, dar şi prin activitățile practice la care participă. Educaţia pentru mediu cere timp, fiindcă atitudinile și comportamentele corecte se formează doar când elevii au înțeles consecințele acțiunilor lor”, a declarat doamna Mihaela Labău Stan, profesor coordonator al uneia din clasele desemnate câștigătoare a competiției.

Competiția de educație ecologică a fost organizată în cadrul proiectului național Fabrica de aer curat, în care au fost implicați peste 7.800 de elevi de gimnaziu prin programul educațional Resursele și activitatea specială propusă pentru Săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Laboratorul de energie verde, precum și un webinar online pe tema energiei regenerabile.

Despre Mega Image

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 310 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (169), Shop&Go (140), AB COOL FOOD (1).

Parte din Delhaize Group, Mega Image îşi propune să ofere, în fiecare zi, servicii de calitate şi o sortimentaţie de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure si sustenabile, la preţuri accesibile.

Web: http://www.mega-image.ro/fabrica-pentru-un-viitor-curat/parteneriat.php

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România, organizaţie non-profit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a Junior Achievement Worldwide®, USA şi Junior Achievement – Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare şi cea mai dinamică organizaţie internaţională de educaţie economică şi antreprenorială. În România, programele JA de tip „learning by doing” se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, instituţiile de învăţământ şi sunt susţinute financiar şi cu consultanţă de către comunitatea de afaceri.

Web: www.jaromania.org

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează