Educația face nația! Cumpărături cu IMPACT la Lidl!

0

În magazinele Lidl din toată țara se desfășoară o campanie de adunare de fonduri pentru programul IMPACT!

 

Educația face nația!

Lidl a început anul cu o campanie de adunare de fonduri pentru IMPACT în toate cele 204 magazine deschise în România. Campania se desfășoară până în data de 31 martie prin intermediul unor urne plasate în apropierea caselor de marcat, în care oricine poate depune orice sumă. Banii adunați vor fi folosiți pentru finanțarea proiectelor comunitare propuse de cluburile IMPACT, dar și pentru promovarea învățării prin serviciu în folosul comunității în toate școlile din România. Implicându-se în comunitate și căutând soluții concrete la probleme reale, tinerii învață lucruri care-i ajută cu adevărat să se pregătească pentru viață.

În fiecare ghiozdan se ascunde un costum de super erou. Să-i ajutăm pe elevi să schimbe România!

unnamed

„Pentru un viitor mai bun”

În toate proiectele de responsabilitate socială implementate în România, Lidl se conduce după motto-ul „Pentru un viitor mai bun” și se orientează către sustenabilitate și eficiență.

„Urnele de la casele de marcat au devenit o adevărată platforma de fund raising prin intermediul căreia atât clienții, cât și colegii noștri pot susține diferite cauze sociale. Fondurile sunt direcționate către organizații/asociații care au capacitatea reală de a contribui la rezolvarea problemelor”, spun reprezentanții Lidl.

Fondurile adunate până acum au fost direcționate către cauze precum reducerea abandonului școlar, modernizarea sistemului integrat medical, îmbunătățirea calității vieții persoanelor aflate în suferință, susținerea educației copiilor din centre de plasament.

unnamed (2)

Pe lângă campaniile de la casele de marcat, Lidl a făcut numeroase alte donații pentru a susține cauze sociale importante. În 2016, de exemplu, a finanțat realizarea unui kit care își propune să îi ajute pe copiii și adolescenții cu afecțiuni oncologice să devină mai familiarizați cu procedurile medicale la care vor fi supuși, precum și un program ce își propune să contribuie la scăderea ratei abandonului școlar din mediul rural, oferind copiilor o masă caldă la școală și un program de after-school.

Totodată, din 2013 Lidl și Poliția Română organizează în fiecare toamnă „Verde la educație pentru circulație”, cea mai amplă campanie de educație rutieră pentru cei mici din România.

Despre autor

avatar

Misiunea Fundaţiei Noi Orizonturi este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi îşi doreşte o lume în care toţi tinerii se implică pentru binele comun al tuturor şi simt că pot face o diferenţă în societate.

Comentează