Educația a fost principala preocupare a sectorului asociativ, în 2015, conform celor 203 proiecte participante la Gala Societății Civile

0

La cea de-a XIV-a ediție a Galei Societății Civile au fost înscrise 203 proiecte și programe, în creștere cu 25% față de anul precedent. Secțiunile cu cele mai multe proiecte sunt, în ordine, Educație, Învățământ, Cercetare, Incluziune socială și Proiecte și campanii de Voluntariat.

mobilizam-excelenta_Proiecte si campanii de Responsabilitate Sociala

„Educația devine cea mai importantă temă pe agenda sectorului, anul acesta fiind nu mai puțin de 36 de proiecte sub lupa juriului, cu 13 mai multe față de ediția trecută. Remarcăm, de asemenea, dublarea numărului de proiecte destinate artei si culturii și o intensă activitate în domeniul proiectelor de voluntariat și incluziune socială. Ceea ce ne face să sperăm în preluarea acestor arii de interes și de către agenda publică, dar și într-o replicare a lor ca exemple de bună practică.” declară Florentina Loloiu, Director programe Gala Societății Civile.

În total, participă 127 de organizații non-profit, neguvernamentale, grupuri de inițiativă și persoane fizice. Acestea au înscris 115 proiecte ce provin din București-Ilfov, 18 din județul Cluj, 14 proiecte din județul Iași, 12 proiecte din județul Brașov și 9 proiecte din județul Timiș. Celelalte 35 de proiecte sunt din județele Bacău, Galați, Mureș, Constanța, Sibiu, Baia Mare, Alba, Caraș-Severin, Buzău, Suceava, Vaslui, Botoșani, Hunedoara, Dâmbovița, Vrancea, Harghita, Neamț, Prahova, Olt, Ialomița. Cele mai multe proiecte, mai exact 88, propun soluții care se aplică la nivel național.

Bugetul proiectelor participante, implementate în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2015 a fost de 37.736.931 Euro, iar bugetul programelor, cu caracter permanent și continuu, implementate încă din septembrie 1992 a fost de 33.348.154 Euro.

„Inițiativele înscrise fac o radiografie a societății, din care putem extrage cu acuratețe situația actuală, cât și o posibilă strategie de lucru pentru anii următori. Procesul de jurizare îmi oferă imaginea de ansamblu, dar mă și ajută să înțeleg modul de lucru al ONGurilor, cum adresează și cum rezolvă anumite probleme, cum colaborează cu partenerii etc.” declară Costinela Drăgan, membru al juriului, Sustainability Manager – KMG International.

În perioada aprilie – mai, proiectele și programele din cadrul competiției sunt evaluate de către membrii juriului, cei 51 de specialiști în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului asociativ, consultanți în CSR, comunicare, corporate affairs și community affairs. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul festivității de acordare a premiilor, care va avea loc în luna iunie, în București.

transport-public-gratuit-pentru-cititori_Originalitate

„Gala Societății Civile aduce recunoaștere și vizibilitate inițiativelor civice curajoase, într-o perioadă în care este nevoie continuă de inspirație și motivație pentru a demara sau continua proiecte de impact pentru societate. Gala este un centralizator de emoții, oameni cu viziune, rezultate, de care avem nevoie pentru un progres real”, adaugă Costinela Dragan.

Mai multe informații despre proiectele înscrise în competiție găsiți aici:
www.galasocietatiicivile.ro
***
Gala Societății Civile este un proiect al Fundației “Gala Societății Civile”.
Susținătorii Galei Societății Civile sunt KMG International, de zece ani partener principal, Fundația Vodafone România – sponsor fondator, BCR, Bursa Binelui, Avon România.
Parteneri tradiționali: Rusu+Bortun Brand Growers, Gavrilă & Asociații, Netvibes România, Media Image, 360 Revolution și Kaustik.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează