E-talent – prima platformă de casting online din România. Din 03 octombrie!

0

Unicul website de recrutare online pentru industria de entertainment

Banner E-talent 140x140Înainte de a deveni celebri, suntem oameni… obişnuiţi. La 15 ani, fiindcă tatăl său îşi pierduse job-ul, Jim Carrey devenea agent de pază. Sosită la New York cu câţiva dolari în buzunar, Madonna s-a angajat la Dunkin’ Donuts. Pentru Quentin Tarantino, una din primele ocupaţii a fostcea de plasator în sala unui cinematograf. Ulterior, ei au făcut carieră ca artişti, dar acest nou drum a fost lent, iar începuturile nu au fost uşoare. Căci talentul are nevoie să întâlnească oportunitatea. Astăzi, însă, lucrurile au o altă dinamică. Destinele se pot “răsturna” dintr-odată. Mediul care poate intermedia, acum, mai repede şi mai transparent decât un impresar, odinioară, întâlnirea fericită dintre o persoană cu potenţial şi cu aptitudini artistice şi un angajator care caută astfel de resurse, este mediul online.

E-talent se lansează în mediul virtual, ca unica platformă de casting online, activă pe piata de showbiz din România, în care artişti şi angajatori interacţionează prin intermediul unui website dedicat job-urilor de casting.

Pentru prima dată în România, joburile de casting se regăsesc într-un singur loc: www.e-talent.eu

Dispunând de toate uneltele necesare casting-ului, atât pentru artişti cât şi pentru angajatori, platforma setează un cadru de lucru performant, profesionist şi transparent.

Bogdan Dumitrache, iniţiatorul platformei, vorbeşte despre acest proiect: „…este probabil cel mai performant soft de casting din România, o bază de date online în care se poate înscrie oricine doreşte să încerce experienţa unei zile de filmare, fie că vorbim de un  spot publicitar, videoclip sau film. Cred că suntem un popor histrionic şi majoritatea românilor pot face faţă cu succes unui rol mic într-un spot publicitar. În plus, job-urile din industrie sunt destul de bine plătite, ceea ce face experienţa şi mai recompensantă”.

Bogdan Dumitrache are o experienţă de 10 ani în domeniu, el conducând până în prezent agenţia de casting ExitFilms.

E-talent pune gratuit la dispoziţia angajatorilor din industrie una dintre cele mai complete şi performante  baze de date de casting din România, ce reuneşte 3000 de actori profesionişti şi 2500 real people, precum şi categorii speciale de performeri: modele, dansatori, muzicieni şi actori amatori (absolvenţi ai unor şcoli private de actorie).

E-talent funcţionează ca un site de joburi. Primul pas, pentru a avea acces la toate ofertele de job, este ca utilizatorul să îşi creeze un cont ce, odată activat, îi va permite acestuia să vizualizeze şi să acceseze toate joburile de casting listate public pe E-talent. Angajatorii vor selecta şi invita direct artiştii la castinguri, fără intermedierea E-talent.

Există condiţii minime de eligibilitate pentru actorii profesionişti şi amatori, informaţii necesare pentru a dovedi apartenenţa la grup.

E-talent conţine şi profilurile onorifice ale unor mari artişti ai scenei româneşti de teatru şi film.

Accesand www.e-talent.eu, utilizatorii vor fi la curent cu ultimele noutăţi şi evenimente din industria de entertainment. De asemenea, E-talent, oferă, contra cost, servicii de suport pentru casting, şedinţe foto, consultanţă, contractare artişti, închiriere de studiouri, echipament şi spaţii de repetiţii.

E-talent asigură zilnic clienţilor săi suport şi informaţii suplimentare referitoare la înscriere sau la utilizarea bazei de date E-talent.

Vizual E-talent Romania Pozitiva

Vă invităm pe www.e-talent.eu pentru că, asa cum spune şi producătoarea de film Ada Solomon: „Trăim într-o lume interconectată virtual. Accesul la o astfel de platformă online mi se pare vital pentru orice profesionist”.

Partenerii media: Iqads, Filmreporter.ro, Cooperativa Urbana.ro, BeWhere.ro, Romania Pozitiva.ro, Port.ro

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează