Dreptul la joc în mod inteligent

0

“Book a land” pentru libertate de joc şi cunoaştere, descoperire şi cultură generală – iată demersul unor tabere care își văd de drum și al unor părinți cu viziune pentru copiii lor.

Ajunse la al 5-lea an de desfășurare, Taberele Coolturale BookLand reprezintă un proiect care a reușit să iasă încă de la început din tipare. Se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 18 ani, abordând conduita educațional-motivațională și inspirațională in stil “open mind” într-un cadru natural benefic sănătăţii corporale.

Tabere_BKL1

Dezvoltare prin motivare

Copiii tuturor timpurilor s-au transformat in oameni frumoși și valoroși ai societății atunci când au avut parte de repere valorice reale, stimulare şi deschidere. Este exact ceea ce taberele BookLand pun la cale printr-un program echilibrat de activități de învățare și relaxare. Proiectul invită copiii la o provocare pe care o armonizează sub forma unui mix de cultură, distracție și acumulare cognitivă. Acesta este împărțit în workshop-uri de literatură, teatru, muzică, dans, psihologie practică, atreprenoriat, oratorie, dar și sesiuni de călărie, înot, fotbal, tiroliană, drumeții și treasure hunting, concurs foto, jocuri în echipă, teatru interactiv, karaoke și disco. Toate acestea pentru ca participanții să aibă parte de o poveste pe care să o spună mai departe.

Cel mai inteligent mod al copiilor de a se distra

Clasicismul în activitățile cu copiii a apus. În schimb s-au dezvoltat noi cadre în care aceștia să se întâlnească cu oameni valoroşi și să învețe, fără a le fi răpit dreptul la copilărie. Cu ajutorul zecilor de invitați din rândul actorilor, scriitorilor, artiștilor și antreprenorilor – cu care Bookland colaborează în cadrul Conferințelor BookLand Evolution – tinerii primesc suficientă inspirație pentru a-și descoperi inclinaţiile. Pentru că orice om are un talent și e important ca acesta să fie descoperit. La timp.

Din taberele coolturale tinerii pleacă mai siguri pe ei, mai independenți, mai responsabili și mai comunicativi. Având ca destinații Comitatul Galway (Irlanda), Stockholm (Suedia), Valea Lotrului, Predeluț și Delta Dunării, taberele din acest an acoperă un amplu portofoliu de activități și oportunități. Integrarea în cultura locală se face prin vizitarea zonelor istorice, a parcurilor naturale și a rezervațiilor, prin participarea la festivaluri, iar învățarea activă presupune workshop-uri, seri de lectură, improvizație de film, fotografie și dans, creație, pictură și muzică. Bineînțeles că mișcarea în natură nu lipsește, acestea având o paletă variată de activități precum sesiuni de echitație, pescuit, foc de tabără, drumeţii şi excursii pentru vizitarea unor obiective turistice, sporturi în aer liber. Distracția e obligatorie, așa că nu va lipsi din cadrul taberelor.

Cele 4 ediții ale taberelor noastre au venit în completarea brandului cultural BookLand, printr-un program de educație alternativă în scopul dezvoltării personale și stimulării gândirii în mijlocul naturii.” consideră organizatorul principal, Mihaela Petrovan.

Pentru cei interesați de mai multe detalii ale proiectului, site-ul Asociației BookLand pune la dispoziție o adresă de e-mail și un număr de telefon la care pot fi contactați. De asemenea, pentru părinți hotărâți, există și oferte hotărâte. Accesați www.book-land.ro/tabara.

Despre BookLand

BookLand a luat nastere in 2011, ca prim targ urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid intr-o caravana nationala activa timp de peste 600 zile, care a  vizitat anual peste 40 orase. Libraria online www.book-land.ro si Tabara Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului cultural, iar seria de Conferinte BookLand Evolution si platforma www.inPractica.ro completeaza abordarea social-educationala asumata.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează