DREPTUL LA FERICIRE, prizonier între cultura libertății și cultura tăcerii. Interviu cu Elena Zamfir, profesor universitar

2

Integrarea recentă în Cultura europeană a drepturilor omului, de către prestigioasa editură din Marea Britanie, Cambridge Scholars Publishing, a unui volum despre Dreptul la fericire, ne permite o analiză a fericirii din perspectiva științifică. Tu știi ce este fericirea și cum poți ajunge la ea? Ne explică în acest interviu doamna Elena Zamfir, profesor universitar și cercetător științific la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română.

Fericirea e un concept des adus în discuție, greu de cuprins într-o singură definiție. Cum vedeți fericirea? Ce înseamnă ea pentru dumneavoastră?

interviurile-romaniapozitivaMult timp, fericirea a fost asociată cu acele concepte „alunecoase”, „înșelătoare” datorită imposibilității ei de a se înscrie în tiparul unei definiri rigide.Ar fi și greu de presupus că ea ar putea face față unor reguli impuse de o definiție strict științifică. Aceasta pentru că fericirea reprezintă o stare prin excelență subiectivă, cu o structură complexă de tip emoțional-afectiv, cognitiv-informațional, dar și apreciativ-valorizator. De aceea, percepțiile noastre despre viața pe care o trăim, care ne dau dimensiunea fericirii,  sunt foarte diferite în funcție de caracteristicile individuale, dar și de oportunitățile  oferite fiecăruia de  mediul său de viață.

O definire prescurtată a fericirii ca  „realizare de sine” sau ca “satisfacție cu viața” a fost agreată încă din antichitate. Aici sunt aduse în prim plan două condiții esențiale. Prima – ce trebuie să facă omul pentru a ajunge la realizarea de sine prin perfecționare,  autodezvoltare, aspirație spre echilibru, armonie, liniște sufletească. A doua – ce trebuie să evite omul în viață pentru a stopa, frâna forțele distructive, cum ar fi:  stresul, conflictele, dezechilibrele, tensiunile etc. Cele două ipostaze ale fericirii, în fapt complementare, apar ca atenționări directe, adevărați avertizori pentru alegerile care definesc sensul vieții. În acest fel,  fericirea se impune și ca o înțelepciune de viață oferind un ghid de urmat în “realizarea de sine”, alături de alți oameni și în prezența lor. În  acest context, îndemnul să fii tu însuți în toate împrejurările”, să nu te abați de la principiile tale, indiferent de conjuncturile vieții, este unul definitoriu în căutarea fericirii.

Citește și alte informații de Bine despre România!

M-a atras concluzia lui Ibsen din piesa Per Gynt , unde Peer Gynt, în căutarea fericirii, ajunge la imperativul să fii tu însuți”. Eu aș adăuga și „să rămâi tu însuți în toate împrejurările vieții”. Pentru că, adesea, omul este tentat să cadă pradă unui îndemn, pe cât de confortabil, pe atât de înșelător: “trăiește-ți clipa”, fără însă a se gândi la condițiile, consecințele ulterioare, pentru el și cei din jur, a acestui moment de satisfacție, de plăcere. În fapt, unul trecător.

foto 1

Ce reprezintă fericirea pentru Dumneavoastră?

Pentru mine personal, ca și pentru multi alți teoreticieni, fericirea este și o idee de tip aspirație. Fericirea nu poate fi atinsă fără a ști ce anume depozităm în aspirațiile noastre, ce dorim să obținem de fapt în viață. Fericirea este un proiect  ce trebuie finisat continuu. Cunoașterea de noi înșine și a mediului în care trăim este implicată mereu în acest proiect. Dacă nu definim cât mai clar pentru noi termenul de fericire, nici nu vom putea ajunge la ea. Este ca și cum am căuta un obiect dar nu știm nici ce obiect căutăm, nici unde l-am pus și nici ce reprezintă el pentru noi. De aceea, eu consider că fericirea, ca proces de continuă depășire a condiției noastre prin căutări succesive, prin aspirații propuse, prin rezultate încheiate, prin acțiuni cu sens pentru noi și ceilalți presupune o perfecționare permanentă și niciodată încheiată pe parcursul vieții. A ne opri din a aspira spre ceva, din a dori ceva, din a avea proiecte finalizate, înseamnă a ne resemna la ce am obținut la un moment dat, a ne fixa în timp propria dezvoltare, de fapt, a ne plafona.  Acest  lucru este contraproductiv  pentru însăși evoluția și stima noastră de sine.

Fericirea, ca proces și nu ca dat (constantă imuabilă care poate rămâne ca un bun definitiv al nostru și pe care îl putem conserva în timp), presupune o continuă căutare; ea se compune dintr-o multitudine de dorințe, aspirații latente care, odată împlinite, sunt înlocuite cu altele și devin la fel de presante, la fel de importante pentru a se transforma în cerințe active.

Când se gândesc oamenii la fericire?

Pe scurt, concluzia mea din cartea despre fericire publicată în 1989  („Incursiune în universul uman. Noi ipostaze și dimensiuni ale fericirii „ ed. Albatros),  ca și ca cea pe care am coordonat-o acum („The European Culture for Human Rights. The Right to Happiness”, 2014) este că oamenii se gândesc la fericire atunci când sunt nefericiți. Argumentam atunci, și am adăugat noi elemente și acum, că  perioadele de criză, de insatisfacții, de lipsuri acute, de confuzie valorică a sensurilor în viață generează mecanisme de căutare a unor soluții pentru  problemele cu care omul se confruntă. Atunci se descoperă, poate sub presiunea urgențelor, instrumente, mecanisme de acțiune pentru ieșirea din dificultate. Atunci se nasc și se conturează noi speranțe. Omul caută și generează mai rapid soluții de satisfacere a nevoilor lui când este presat de timp, în momentele limită de viață când se impun, imperios, schimbări pentru a se reface pe sine și mediul în care trăiește.

Cât de precise sunt barometrele despre fericire? Poate fi măsurată fericirea?

Ca orice sondaj/cercetare empirică, și barometrul fericirii are un grad de precizie cu o marjă de risc asumat și o acoperire mai mare sau mai mică a problemelor cercetate. Barometrele fericirii pot însă indica cu destulă exactitate o stare de satisfacție cu viața a unui individ, la un moment dat.

Satisfacția omului cu viața și gradele ei de realizare în timp, construcția unor indicatori subiectivi și obiectivi ai calității vieții, sunt doar câțiva pași siguri  de apropiere treptată a teoriei calității vieții de măsurarea fericirii. De regulă, dacă sunt bine realizate ca metodologie, barometrele de măsurare a fericirii, respectiv a satisfacției cu viața  sunt precise și semnificative pentru bunăstarea individuală. Construcția unor indicatori subiectivi de satisfacție cu viața și  modalitățile concrete prin care aceștia  pot măsura cantitatea de fericire individuală  (Well-Being) devine o promisiune de actualitate pentru măsurarea componentelor fericirii. Se încearcă astfel și un răspuns, de loc simplu, la întrebarea „cine și cum măsoară”. Studiul și dinamica indicatorilor socio-umani, cu important rol în măsurarea bunăstării individuale și colective, au deschis posibilitatea unor abordări comparative în analiza fericirii și a calității vieții. Semnificația crescândă a indicatorilor referitori la calitatea vieții, atât a celor globali cât și a celor parțiali, în  măsurarea fericirii, a bunăstării individuale se impune și ca o cerință modernă de evaluare, în timp, a  schimbărilor sociale și umane.

Citeste și PERFORMANȚĂ: Un volum despre dreptul la FERICIRE scris de români este înscris la Cambridge Scholars Publishing.

Cum stau românii la capitolul Fericire?

La capitolul fericire, românii nu stau toți la fel. Datorită polarizării sociale accentuate, datorită diferențierii date de statutul socio-profesional, datorită nivelului diferit de formare și educație etc., românii percep viața lor diferit și au așteptări strict individualizate când se gândesc la fericire. Probabil sunt și români fericiți, satisfăcuți cu viața, pornind de la premiza că fericirea definește seria unor evenimente cu semnificație clară pentru trăirile noastre, o stare spirituală de împlinire, rezultat al unor acțiuni cu sens pentru viața noastră.

dreptul-la-fericire

Deseori, mai ales la nivelul cunoașterii comune, apare tentația de a banaliza conținutul și consistența teoretică dobândită în timp pentru semnificația fericirii. Chiar în condiții de criză, de sărăcie severă, de lipsuri mari pentru populație, înțelegerea fericirii nu poate fi redusă la nevoile biologice – de supraviețuire ale omului – hrană, locuință, securitate… Toate aceste nevoi elementare ale omului, într-o normalitate a organizării sociale și umane, se presupun a fi automat asigurate prin însuși dreptul fundamental al omului la viață. Câteva exemple: sunt fericit că am ce să mănânc azi, sunt fericit că am o casă cu acoperiș bun, sunt fericit că mi-am luat umbrela pentru că afară plouă, sunt fericit că am avut un discurs frumos azi, sunt fericit că am colegi buni la servici etc. Toate acestea, într-o normalitate a unei organizări moderne a vieții la nivel social și/sau individual, sunt incluse. Este normal să ai colegi buni într-o organizare corectă/eficientă a instituțiilor. Este normal să ai ce mânca în fiecare zi, este normal să ai un acoperiș deasupra capului, este normal să ai un discurs bun dacă rolul tău azi este de orator, este normal să ai un mediu pozitiv, stimulativ la muncă și colegi bine pregătiți profesional dacă instituția, organizația are un principiu de management eficient la bază, este normal să-ți iei umbrela și să te gândești înainte de a ieși din casă cum să te îmbraci dacă te uiți la prognoza meteo etc.

Mult prea des se reduce fericirea la o stare de simplă normalitate, iar starea de anormalitate ia astfel locul normalității. Ar fi grav să ne obișnuim să gândim așa. De ce ? Pentru că, în perioade de criză, când apare și se instalează un deficit structural acut în organizarea și funcționarea instituțiilor sau chiar un deficit de “bună guvernare”,  reacția imediată de corecție din partea comunității, desigur în acord cu o scară de valori acreditată de

principii ale unei societăți moderne, trebuie să apară imediat. Iar fericirea este îndreptățită să-și păstreze în continuare pretenția sa de acces la valori superioare de autoactualizare, autodefinire, autoperfecționare a omului ca ființă bio-psiho-socio-culturală, cu un statut social complex.

Care ar fi câteva modalități și soluții pentru a ne cultiva fericirea?

Nu putem să ne bazăm, în dorința noastră de a ajunge la fericire, pe rețete ori soluții prefabricate. Impunerea sau absolutizarea oricărui model de viață, presupunând că ne poate duce spre fericire, indiferent cât de bun l-ar considera cineva, acesta va avea o orientare dirijistă pentru comportamentul uman. Fericirea, ca trăire intens subiectivă, respinge orice tentativă de manipulare a comportamentului sau imixtiune în viața noastră personală și în ierarhia valorilor stabilite și acceptate de propriile noastre alegeri de viață. De aceea, vorbind de soluții pentru atingerea fericirii, aș recurge mai degrabă la o morală a acțiunii responsabile, care să accentueze eliminarea oricăror efecte negative/distructive ale acțiunilor noastre asupra celorlalți sau a mediului de viață,  indiferent că ele sunt dorite sau nedorite, intenționate sau neintenționate de noi. Morala kantiană ne formulează  o cerință esențială dură care să domine acțiunile noastre raportate la ceilalți, bazată pe o responsabilitate față de efectele produse prin acțiunile noastre,  atât pentru noi cât și pentru cei din jur.

Imperativul categoric kantian ne dictează: “Acționează în așa fel ca maxima voinței tale să devină o lege universală”.

În acest context, o morală machiavelică, prin care se justifică permanent că „Scopul scuză mijloacele”, este exclusă aici. Ea rămâne un atribut al unei organizări sociale de tip primitiv. Este bine cunoscut că nu poți fi fericit când, prin efectele acțiunii tale, dorite sau nedorite, directe sau indirecte, așteptate sau neașteptate, produci suferință, nefericire celor din jurul tău. După cum nu poți fi fericit, indiferent de condițiile tale, când ești înconjurat de o masă mare de oameni nefericiți.

De aceea, fericirea a fost și va rămâne strâns legată de nevoia unui spațiu propriu al libertății  de gândire și de acțiune a omului (de prezența unei culturi a libertății” versus o „cultură a tăcerii”), de un climat prietenos al relațiilor interpersonale bazat pe „un model valoric cultural de viață”, (o cultură a relațiilor interpersonale), de o morală a acțiunii împreună fundată pe o etică a responsabilității  colective și, nu în ultimul rând, de o democrație reală, consolidată, versus una zgomotoasă și extrem de fragilă.

Toate acestea ar putea deveni și un vis frumos pentru România.

Interviurile RomâniaPozitivă.ro, 3 aprilie 2014

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

2 comentarii

  1. avatar
    Fitzek Sebastian on

    „Fericirea se impune și ca o înțelepciune de viață oferind un ghid de urmat în realizarea de sine, alături de alți oameni și în prezența lor.” Felicitări doamna profesor pentru interviu și pentru carte. Prin harul, lumina și munca dumneavoastră ați adus fericirea multor oameni. A împărtăși binele cu ceilalți este arta de a-i face pe oameni fericiți! Felicitări din inimă!

  2. avatar
    Tin si puiu Morar on

    Un OM implinit pe plan profesional ,social, familial nu poate fi decat Fericit. Te iubim si apreciem pe tine si familia ta. Tin si Puiu

Comentează