„O Portie cu Dragoste” la BooKafe in Oradea
Programul „O Portie cu Dragoste” a luat nastere la inceputul anului 2014 din dorinta de a veni in ajutor persoanelor cu posibilitati materiale reduse. In fiecare sambata in cadrul localului BooKafe din strada Nicolae Jiga 25 (Oradea), la ora 10 servim o portie de mancare consistenta la aproximativ 60 de persoane. Unele dintre aceste persoane sunt de la Adapostul de Noapte Oradea, altii dorm pe strada, sau pur si simplu persoane care trec temporar printr-o perioada dificila.
„O Portie cu Dragoste” este o actiune derulata de Centrul Crestin Viata Noua Oradea, iar cei ce se ocupa de prepararea si servirea oamenilor sunt membrii Viata Noua, o comunitate de aproximativ 80 de persoane. Ce ne dorim nu este doar sa hranim acesti oameni, ci sa legam prietenii cu ei, sa povestim cu ei, sa ii incurajam si sa ii ajutam sa iasa din impasul in care sunt. Pentru unii poate insemna a-i ajuta sa isi gasesca un loc de munca, a rezolva o problema de sanatate, sau pur si simplu a le asculta povestea cu compasiune.
Cea mai mare satisfactie pentru noi e sa vedem vietile oamenilor transformate in bine si este o mare bucurie pentru noi ca din oamenii care au venit la masa in ultimii doi ani, s-a format un grup care au devenit voluntari in cadrul programului, si acum ei servesc mancare altora mai necajiti decat ei.
Din punct de vedere financiar, actiunea este sustinuta in proportie de aproximativ 80% din donatiile membrilor Viata Noua, iar restul de 20% din donatiile clientilor BooKafe, care au posibilitatea sa doneze in cadrul cafenelei 10 lei pentru o portie de mancare.
Costul total al unei mese de sambata este de 550 lei, nu e nici mult nici putin, iar noi am dori sa extindem aceasta actiune pentru a putea ajuta mai multi oameni, sau categorii de oameni cum ar fi familiile cu multi copii. Dar pentru acest lucru avem nevoie de sustinerea voastra, a celor ce aveti o inima plina de mila, fie prin implicare sambata fie prin sustinere financiara. Exista acum si posibilitatea pentru cei ce au fost angajati in 2015, sa redirectioneze spre acest program 2% din impozitul pe salarii (Formularul 230 precompletat) sau se pot face donatii in contul RO42BTRL00501205778123XX deschis la Banca Transilvania, Asociatia “Centrul Crestin Viata Noua” Oradea.
Oricare ar fi forma prin care ne puteti sprijini, va rugam sa ne contactati pe email: info@viatanoua.ro. Ce ar fi extrordinar pentru noi, ar fi sa vedem acest gen de actiuni multiplicandu-se in fiecare cartier, al fiecarui oras din Romania. Si chiar tu poti sa initiezi o astfel de actiune!
Flavius Saracut
Membru “Viata Noua” Oradea