Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară cu tema „Eroi şi antieroi din Balcani”.

0

EROI ŞI ANTIEROI DIN BALCANI, TEMA  DIVANULUI DEGUSTĂTORILOR DE FILM ȘI ARTĂ CULINARĂ 2014

Cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară va avea loc anul acesta în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (județul Dolj) și va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

IMG_7351

Tema se va regăsi atât în proiecțiile festivalului –  lungmetraje, scurtmetraje şi documentare –, cât şi în prezentările din cadrul simpozionului ştiinţific care însoțește, de trei ediții încoace, festivalul.

Timp de 5 zile, Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară va aduce pe malul Dunării, într-un spațiu care și-a modificat destinația devenind din port agricol port cultural, filme balcanice actuale şi de arhivă, filme care au scris istorie, filme premiate şi filme care subminează clişeele şi prejudecăţile ce s-au clasicizat, de-a lungul timpului, în legătură cu cinematografia balcanică.

Marian Ţuţui, directorul artistic al festivalului:

„Eroi balcanici? Ei bine, ei sunt cei mai cunoscuţi din lume. Începând cu Ulise, care a întârziat acasă rătăcind cam mult cu băieţii pe coclauri. Pentru Giovanni Papini chiar Ahile şi ceilalţi eroi nu erau decât nişte fraieri care s-au măcelărit timp de zece ani sub zidurile unui târguşor pentru o femeie cam trecută. Acestor eroi li se adaugă Păcală şi Nastratin Hogea, apoi o serie de dansatori frenetici precum Zorba şi eroii lui Kusturica. Antieroi? Nu este vorba despre loseri în sens american, ci despre oameni obişnuiţi precum Lăzărescu al lui Puiu sau compozitorul din recentul Moartea unui om din Balcani al lui Miroslav Momcilović. Divanul din acest an este un prilej pentru vedea că în Balcani s-au născut deopotrivă eroismul şi viaţa într-o veşnică tranziţie. Căci între retragerea romană şi năvălirile turcilor nu au fost decât tot perioade de tranziţie. Nu degeaba întregul nume al lui Lăzărescu este Dante Remus Lăzărescu.”

Ca în fiecare an, festivalul este deschis tuturor iubitorilor de cinema şi bucătărie balcanică, accesul la filme şi demonstraţiile culinare fiind liber.

Pe timpul desfășurării festivalului, camparea pe teritoriul portului va fi posibilă în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/DivanFilmFestival.

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul  TV 1000, CNC și ICR.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează