Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Discovery susține Salvați Copiii România pentru donații către fondul de ajutor împotriva Covid-19

0

București, 15 mai 2020 – Pandemia generată de COVID-19 a schimbat viețile tuturor, însă cei mai afectați rămân copiii și familiile afectate de sărăcie din România care, cu școlile și afacerile închise, sunt în pericol de a pierde accesul atât la mese sănătoase, cât și la resurse educaționale.

Prin inițiativa „RISE” (Reducing Inequality and Supporting Empowerment), Discovery a demarat o campanie globală axată pe reducerea inegalității și sprijinirea comunităților defavorizate de pe glob. Ca răspuns la pandemie, Discovery va încuraja donațiile către fondul local de ajutor împotriva COVID-19 al organizației Salvați Copiii România. Fondurile vor fi alocate resurselor fundamentale unui trai decent, cum ar fi mâncarea, bunurile care acoperă necesitățile de bază, obiecte pentru igienă, precum și dezvoltarea resurselor educaționale, pentru 150 de copii și familiile acestora.

Perioada pe care o traversăm este extrem de dificilă și am ales să depășim această criză cu cele mai puternice arme pe care le avem la îndemână: forța și influența brand-ului Discovery la nivel global. Platforma RISE se concentrează pe colaborarea cu organizațiile locale care dezvoltă proiecte de mobilitatea socială, faciliând accesul la nevoile umane de bază. Ca parte a sprijinului nostru pentru Salvați Copiii România, Discovery va face o donație în numele companiei și, în plus, ne asumăm misiunea de a fi o punte de legătură între persoanele care doresc să contribuie cu donații individuale și organizație, prin intermediul site-ului RISE. Sumele astfel colectate vor fi redirecționate către un fond local de ajutor COVID-19, prin care familiilor vulnerabile li se vor acoperi nevoile de bază, educație și asistență medicală”, a declarat Anca Amariei, PR & Internal Communications Manager Discovery CEEMCA (Europa Centrală și de Est, Țările Mediterane și Asia Centrală).

,,Pandemia a acutizat problemele sociale și i-a expus unor riscuri suplimentare tocmai pe cei vulnerabili. Copiii pe care îi sprijinim în centrele noastre educaționale sunt acum într-o situație de marginalizare socială, pentru că accesul lor la servicii publice este mult mai îngreunat, în condițiile în care școlile sunt închise, ca masură anti-pandemie. Este crucial să ne concentrăm acum pe susținerea lor și să identificăm resurse care să contracareze riscul de excluziune socială. Suportul oferit de Discovery este bine-venit atât pentru programele din România, cât și pentru cele globale dezvoltate de Save the Children”, a adăugat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Accesați site-ul RISE https://discoveryrise.org/ro-RO/ pentru a afla cum puteți schimba vieți prin donații către Save the Children.

Puteți ajuta un copil să își continue studiile, să îi protejați pe copiii care locuiesc în medii vulnerabile și să sprijiniți familiile care și-au pierdut veniturile. Prin donația dumneavoastră veți:

  • Oferi pachete cu produse de igienă și alimente de bază copiilor, femeilor și familiilor vulnerabile.

  • Ajuta Salvați Copiii să digitalizeze materialul educațional pentru părinți și programele de protecție a copilului.

Parteneriatul global al Discovery cu Save the Children urmărește să sprijine programele de educație și mobilitate socială din întreaga lume și va ajuta 10 milioane de oameni în următorii patru ani, în cele 22 de țări identificate ca fiind vulnerabile. Organizația Salvați Copiii crede că fiecare copil merită un viitor, oferindu-le acestora șansa unui început cu dreptul în viață, oportunitatea de a învăța și protecție împotriva pericolelor.

Despre Discovery

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în întreaga lume, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele: de la portofoliul de aplicații GO și Discovery Kids Play, servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi Eurosport Player și Motor Trend OnDemand, și până la conținutul digital al grupului Nine Media. Portofoliul de branduri premium al companiei cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, Investigation Discovery, Travel Channel, Turbo / Velocity, Animal Planet, Science Channel, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, principalul furnizor de conținut sport premium, relevant la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.

Despre Salvați Copiii

Organizația Salvați Copiii crede că fiecare copil merită un viitor, oferindu-le acestora șansa unui început cu dreptul în viață, oportunitatea de a învăța și protecție împotriva răului. În situațiile de criză, copiii sunt cei mai vulnerabili, de aceea suntem întotdeauna printre primii care răspund și ultimii care pleacă. Ne asigurăm că nevoile copiilor sunt îndeplinite și că vocile lor sunt ascultate. Oferim rezultate de durată pentru milioane de copii, inclusiv pentru cei mai greu de atins. Copiii sunt prioritatea noastră, iar prin eforturile de zi cu zi și în perioade de criză ne propunem să le transformăm viețile și viitorul.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.