Despre viitorul economiei în România la forumul de investiții al Camerei de Comerț Elveția-România

0

Săptămâna aceasta a avut loc evenimentul exclusivist al Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), „Romania-Switzerland Investment Forum”, la care au participat personalități de talie internațională din economie, educație și domeniul afacerilor, printre care doamna Christa Markwalder, Președinta Consiliului Național al Elveției (Camera Deputaților) și domnul Costin Borc, Viceprim-ministru și Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

Cristian Borc - Romania Switzerland Investment Forum (4)

Forumul face parte din proiectul „Cooperarea dintre CCE-R și SEC în dezvoltarea relațiilor de afaceri elvețiano-române”. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul contribuției elvețiene la Uniunea Europeană extinsă. Partenerul elvețian al CCE-R în acest proiect este Camera de Comerț Elveția-Europa Centrală (SEC):

Evenimentul s-a desfășurat la Athenee Palace Hilton București și a constat în prezentări pe temele „Viitorul economiei în România”, „Provocări și oportunități pentru investitori”, „Reforma sistemelor educațional și fiscal”, urmate de discuții libere și sesiuni de networking.

Costin Borc: „Nu ne dorim ca România să fie considerată o țară low-cost.”

Prima sesiune a debutat cu prezentarea doamnei Irina Bolomey, Președinta Camerei de Comerț Elveția-România, care a prezentat viziunea CCE-R asupra mediului de afaceri din România. În continuare, doamna Christa Markwalder a pus accentul pe provocările unei economii naționale globalizate, prin perspectiva experienței acumulate de statul elvețian.

”Două treimi dintre elevii de 16 ani din Elveția realizează activități de ucenicie, ceea ce face ca șomajul să fie extrem de scăzut în rândul tinerilor elvețieni, iar forța de muncă să fie calificată.” a declarat Christa Markwalder, Președinta Consiliului Național al Elveției.

Domnul Costin Borc a încheiat sesiunea vorbind despre oportunitățile de creștere în domeniul economiei în România.

„Mesajul de stabilitate și predictibilitate în economie reprezintă un adevărat leitmotiv pentru urechile mele și încerc să implementez acest lucru în capacitatea mea de Viceprim-ministru și Ministru al Economiei. […] România poate deveni un centru regional important, [fiind]o insulă de stabilitate într-o regiune care devine din ce în ce mai naționalistă și xenofobă. […] Nu ne dorim ca România să fie considerată o țară low-cost, motiv pentru care vom crea condițiile necesare pentru investiții de calitate într-un mediu în care să putem colabora cu startup-uri inovatoare.”, a declarat domnul Costin Borc, Viceprim-ministru și Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

În ceea ce privește domeniile în care încurajează investițiile elvețiene, domnul Borc a pus accentul pe turism, amintind că există un mare potențial în Delta Dunării, zona montană, destinații rurale, ecoturism și turism cultural.

Manuel Costescu: „România este a doua cea mai competitivă destinație din Europa în ceea ce privește forța de muncă.”

În cea de-a doua sesiune – „Provocări și oportunități pentru investitori”- subiectele abordate au fost obiectivele viitoare ale Camerei de Comerț Elveția-România, prezentate de doamna Irina Bolomey și trenduri în investițiile străine în România, despre care a vorbit domnul Manuel Costescu – Secretar de Stat la Ministerul Economiei, specializat pe Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, ultima prezentare fiind susținută de domnul Raoul Keller, Secretar General Swissmem.
Camera de Comerț Elveția-România își propune să faciliteze relațiile de afaceri dintre companiile românești și cele elvețiene, oferind promovare, informații economice și consultanță în servicii de business membrilor și potențialilor parteneri, prin intermediul evenimentelor de networking, al seminariilor de training și al acțiunilor de lobby.

În ceea ce privește investițiile străine în România, domnul Manuel Costescu a pus accentul pe competitivitatea forței de muncă din România la nivel european, în special în domeniul transversal IT, unde există specialiști cu formare în inginerie. Acesta a afirmat că investitorii străini au nevoie doar de o idee de infrastructură și de persoane competente, care să fie plătite cu echivalentul în lei al salariilor din Elveția. Întrebat care sunt sectoarele pe care guvernul intenționează să le promoveze în mod deosebit, Secretarul de Stat a dat ca exemplu domeniile IT, auto, industria aerospațială, industriile bio, agricultura și industriile creative.
Domnul Raoul Keller a vorbit despre importanța promovării României la nivel internațional, prin intermediul întâlnirilor de business, al activităților de relații publice și al evenimentelor culturale, pentru a atrage investiții.

Gabriel Biriș: „România poate deveni un centru regional, iar taxele și impozitele sunt o modalitate prin care putem atinge acest obiectiv.”

Cea de-a treia sesiune a forumului a avut ca subiect reforma sistemelor educațional și fiscal, ca parte a strategiei naționale de creștere și dezvoltare. Domnul Gabriel Biriș, Secretar de Stat la Ministerul Finanțelor Publice, a vorbit despre importanța colaborării dintre oamenii de afaceri din România și autoritatea fiscală pentru a asigura creșterea sustenabilă în domeniul privat.
„Nicio țară nu ar trebui să aplice taxe și impozite pe investiții, [deoarece]este ca și cum ai taxa capitalul propriu. România poate deveni un centru regional, iar taxele și impozitele sunt o modalitate prin care putem atinge acest obiectiv.”, a declarat domnul Gabriel Biriș, Secretar de Stat la Ministerul Finanțelor Publice.
Ultima intervenție din cadrul forumului a fost cea a domnului Markus Wirth, fost CEO Holcim România și fost Președinte al Camerei de Comerț Elveția-România. Acesta i-a îndemnat pe potențialii investitori elvețieni să se informeze despre cultura și sistemul legislativ românesc, precum și despre piața locală și cea de export, înainte de a începe o colaborare cu o companie românească. Întrebat ce recomandare are pentru oamenii de afaceri din România, acesta a sugerat implementarea stilurilor de leadership din țările vestice.

„[Oamenii de afaceri] trebuie să învețe să își stimuleze angajații. Există oameni excelenți în România pe care trebuie să îi formezi și să îi stimulezi pentru a avea rezultate de business excepționale.”, au fost cuvintele domnului Markus Wirth, fost CEO Holcim România și fost Președinte al Camerei de Comerț Elveția-România.

Despre Camera de Comerț Elveția-România (CCE-R)
Camera de Comerț Elveția-România (CCE-R) este o organizație non-profit înființată în decembrie 2000 ce are ca principal obiectiv stimularea și facilitarea relațiilor economice dintre Elveția și România. CCE-R este partenerul în România al Camerei de Comerț Elveția-Europa Centrală (SEC), membră a SwissCham (Association of Swiss Foreign Trade Chambers) și parteneră a Switzerland Global EntrepriseNetwork (S-GE), toate aflate în Zürich, Elveția.
CCE-R reunește în prezent circa 70 de membri, printre care se află cei mai importanți investitori elvețieni în România (Holcim, Ameropa, Nestlé, Franke, Ringier, Sika, Rieker). Aderarea la CCE-R este deschisă oricărei persoane juridice care este interesată de relațiile economice dintre Elveția și România și care împărtășește aceleași interese și obiective cu CCE-R. Activitatea CCE-R este sprijinită de către Ambasada Elveției la București.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează