Despre masa rotundă „Persoanele cu dizabilități: între independență și discriminare”

0

Persoanele cu dizabilități, respinse de societate

Federația ONPHR a organizat joi, 15 martie, la Centrul Public a Fundației Soros, masa rotundă „Persoanele cu dizabilități: între independență  și discriminare”.

Evenimentul a dezbătut problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, de la lipsa accesibilizării până la atitudinea discriminatorie și ostilă a celor din jur.

  • În România[1] trăiesc 690.469 persoane cu dizabilități, dintre care 64.362 doar în regiunea București- Ilfov
  • Ponderea cea mai mare o reprezintă persoanele cu dizabilități fizice (127.816), urmate de dizabilități somatice (128.639) și vizuale (110.480), astfel că integrarea acestora depinde în mare măsură de accesibilizarea mediului (transport, acces la educație și servicii sociale)

Adina Milac, doctor în fizică și cercetător la Academia Română, utilizatoare de scaun rulant, și beneficiară a unei burse postdoctorale în Statele Unite, între anul 2005 și 2010, a prezentat o paralelă între situația din Statele Unite și cea din România, în ceea ce privește persoanele cu dizabilități.

Societatea trebuie să ofere condiții optime pentru ca persoanele cu dizabilități să-și atingă potențialul maxim

” În România nu este doar o problemă de accesibilitate, pe care o poate observa oricine, este mai ales o problemă de viziune generală asupra persoanelor cu dizabilități. Dacă în România, opinia generală despre persoanele cu dizabilități este că acestea nu pot munci și merită milă, în Statele Unite, persoanele cu dizabilități sunt parte integrantă a societății și aceasta trebuie să le ofere condiții optime pentru a-și atinge potențialul maxim.

Despre accesibilitate vă pot spune un singur lucru. În Statele Unite puteam să merg pe stradă, la cumpărături, la teatru.Totul era accesibilizat, de la clădiri, la magazine și mijloace de transport în comun. În România, în cazul fericit în care există rampe, acestea ori sunt imposibil de folosit, ori nu există personal instruit care să le folosească- am fost la un concert la Sala Palatului și am așteptat 20 de minute doar ca să găsească persoana care se pricepea să foloseasca rampa electrică.”

Florin Georgescu, fondator al Asociației Tandem și cel care a stabilit recordul național de viteză pentru nevăzători, crede că dizabilitatea nu înseamnă altceva decât limitări impuse de societate.

”Nu cred că persoanele cu dizabilități ar trebui adunate într-un loc, fie că este instituție sau orice altceva, și lăsate să-și plângă de milă. Eu cred în integrare, în interacțiunea cu ceilalți. Și, dacă tot pot să-mi imaginez o lume perfect, cred în principiile designului universal și în platforme multimedia pe care să le poată folosi și nevăzătorii.”

Concluziile la care au ajuns, atât speakerii, cât și reprezentanții ong-urilor care au participat la eveniment: persoanele cu dizabilități trebuie integrate în societate și nu prin măsuri speciale, ci prin oferirea accesului neîngrădit la educație, cultură, servicii de sănătate; dizabilitatea nu este nimic altceva decât o condiționare a mediului; prin educație și măsuri de informare și conștientizare se poate schimba percepția asupra persoanelor cu dizabilități.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „RESCUE – Înfiinţarea unei Reţele de Economie Socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, pornind de la experienţe şi bune practici în Uniunea Europeană”, cofinanţat din Fondul Social European.



[1] Situatia raportata la 30 iunie 2011 de catre Direcţa Generala pentru

Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează