Defrișări pe locul celei mai mari tragedii de mediu din România

0

Guvernul Dăncilă dă liber la defrișări pe locul celei mai mari tragedii de mediu din România

București, 6.11.2018. Uniunea Salvați România condamnă decizia Ministerului Apelor și Pădurilor de a supune consultării publice proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național a terenului de 56,1579 ha de către S.C. Deva Gold S.A., în vederea realizării obiectivului “exploatarea minereurilor auro-argintifere din perimetrul Certej”. 

USR se opune vehement distrugerii pădurilor din Apuseni prin defrișarea treptată a unei suprafețe totale de 164 de hectare, cu atât mai mult cu cât exploatarea de la Certej face obiectul a două cercetări judiciare.

Batjocură, nu consultare! Ministerul Apelor și Pădurilor organizează un simulacru de consultare publică – cum altfel poate fi numit acest demers, în condițiile în care comunicatul din 5 noiembrie 2018 arată că Ministerul a încasat deja de la Deva Gold taxa pentru scoaterea terenurilor din Fondul Forestier? Avem de-a face cu o nouă mostră de atac asupra mediului din partea PSD-ALDE, care taie pădurile pentru a face loc unor iazuri de decantare toxice. Este nevoie de o reacție promptă și rapidă a societății. Petiția celor de la declic.ro trimite Ministerului, în forma oficială cerută de procedura consultării publice, opiniile noastre – este important să o semnăm în număr cât mai mare, până joi, 8 noiembrie 2018”, a declarat senatorul USR Allen Coliban, membru în Comisia pentru Mediu.

USR precizează că se împlinesc 47 de ani de la dezastrul ecologic de la Certej, când 89 de oameni au murit în urma ruperii digului și alunecării muntelui de steril din iazul de decantare al exploatării miniere Certej, Hunedoara. Astăzi, Guvernul ignoră istoria tragică își propune să facă loc unei noi exploatări de aur și argint la Certej prin defrișarea a 56,1579 ha de pădure în favoarea companiei S.C. Deva Gold S.A.

Defrișarea pădurilor din Apuseni, exact în locul în care s-a produs o teribilă tragedie umană și unul dintre cele mai grave accidente de mediu din Europa, reprezintă atât un atac la adresa unui viitor mai sănătos al generațiilor viitoare, cât și un nou abuz flagrant al Guvernului Dăncilă. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost inițiat într-un moment în care există sesizări penale legate de modul în care autoritățile locale au cedat companiei miniere o parte din terenurile cu păduri care ar urma să fie defrișate. Mai mult, una dintre aceste sesizări a fost adresată DNA de către Senatul României, în urma aprobării Raportului Comisiei de anchetă a proiectului de la Certej, în vara acestui an”, a declarat senatorul USR Mihai Goțiu, raportorul comisiei amintite.

Comisia de anchetă a proiectului de la Certej a fost constituită în primăvara anului 2017, în urma unei petiții adresate Senatului României de către rețeaua MiningWatch. Lucrările comisiei au durat mai bine de un an, Raportul acesteia fiind finalizat și aprobat în luna iulie 2018. În urma adoptării Raportului, Comisia a sesizat DNA și Ministerul Afacerilor Interne legat de modul de înstrăinare a terenurilor din Certeju de Sus, a solicitat o anchetă a Corpului de control al primului ministru cu privire la întreaga procedură de avizare a proiectului și a trimis sesizări și recomandări mai multor ministere care au atribuții legate de avizarea și monitorizarea derulării proiectului minier.

Carierele și iazurile de decantare vor distruge iremediabil sute de hectare de pădure de o deosebită valoare naturală. Guvernul PSD-ALDE dă dovadă de perseverență în încercările de a distruge natura din țara noastră. Doar în sesiunea legislativă trecută, parlamentarii puterii au permis scoaterea definitivă a pădurilor din fondul forestier pentru extinderea carierelor de lignit. Modificarea inițiată de ALDE și susținută de PSD dă voie Complexului Energetic Oltenia să taie păduri fără compensare pentru a-și extinde activitatea de exploatare.

Guvernul PSD-ALDE este un pericol pentru mediul și pentru sănătatea populației prin modificările legislative care permit distrugeri de munți și tăieri de păduri pentru activități industriale cu consecințe pe termen lung asupra naturii și oamenilor.

Dacă vreți să vă exprimați împotriva acestui plan de defrișare, puteți semna petiția inițiată de Declic, iar semnăturile voastre vor ajunge la Ministerul Apelor și Pădurilor. Aici este petiția: https://facem.declic.ro/campaigns/salvam-padurile-Certej.

USR reamintește că în noaptea de 30 octombrie 1971, barajul iazului de decantare de la Certej s-a rupt pe o lungime de 80 de metri și din iaz au fost deversați 300.000 m3 de steril, provocând 89 de morți și 76 de răniți. Autoritățile comuniste au ținut secrete proporțiile dezastrului care a fost cea mai mare tragedie pe timp de pace din România până la cutremurul din 1977.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează