De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, alături de clădiri emblematice din întreaga lume, Palatul Cotroceni se colorează în albastru pentru copii

0

Pentru a marca adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului, UNICEF celebrează pe 20 noiembrie Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global. Este o zi de acțiune pentru copii, organizate de către copii, o zi distractivă, dar cu un mesaj serios. Anul acesta data de 20 noiembrie este cu atât mai importantă cu cât aniversăm 30 de ani de la adoptarea Convenției, tratatul cel mai ratificat de la nivel internațional.

 

Din Auckland la Amman, din New York la Nairobi, copiii „preiau puterea” și colorează lumea în albastru, în semn de susținere a drepturilor copilului.

De #WorldChildrensDay, clădiri emblematice și monumente printre care Parlamentul European din Bruxelles, Shanghai Tower din China, Panthéonul in Franța, Acropolis în Atena, Palatul Păcii din Haga, Rashtrapati Bhavan – Reședința Prezidențială din India, Petra in Iordania, Frida Kahlo House în Mexico, Moscheea Al Noor în Christchurch (New Zealand), Canalul Panama, Monumentul pentru Renașterea Africană din Senegal și podurile de pe Bosfor din Turcia se colorează în albastru.

Administrația Prezidențială se alătură acestui demers, colorând în albastru Palatul Cotroceni, pentru a marca progresul obținut în cei 30 de ani de la ratificarea Convenției, dar și pentru a atrage atenția asupra provocărilor cu care se confruntă în continuare copiii din întreaga lume.

Pe 20 noiembrie, în întreaga lume, dar și în România copiii vor „prelua” roluri cu mare vizibilitate în mass-media, politică, afaceri, sport și divertisment, de obicei deținute de adulți, pentru a atrage atenția asupra problemelor care contează pentru ei.

Mai multe detalii despre demersul UNICEF România sunt disponibile aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.