De pe patul de spital, în legătură directă cu vedetele de la Vocea României și Vocea României Junior

0

Asociația Dăruiește Viață a oferit o nouă bucurie mult așteptată copiilor diagnosticați cu cancer internați în secția de oncologie a Spitalului de Copii “Marie Curie” din București.

Săptămâna aceasta, vedetele emisiunii Vocea României Junior, INNA, Andra, Marius Moga, Mihai Bobobete și Robert Tudor, le-au prezentat platoul de filmare, le-au cântat și i-au invitat la emisiune. Cei mici au putut participa la aceste momente speciale prin intermediul roboțelului AV1 “No Isolation”.

Vocea Romaniei Junior_1

Cu un roboțel în studioul de producție și cu altul la Spitalul “Marie Curie”, echipa Dăruiește Viață și copiii de la oncologie au așteptat cu sufletul la gură momentul în care cei mici urmau să vorbească cu vedetele emisiunii. În timpul transmisiei, emoția i-a cuprins pe toți cei implicați: și pe copii, dar și pe antrenorii de la Vocea României Junior și membrii echipei de producție.

“Aflasem de inițiativa Asociației Dăruiește Viață și abia așteptam filmarea cu roboțelul, dar nu știam exact ce presupune. M-am emoționat foarte tare văzându-le entuziasmul și zâmbetul pe chip, stând adunați pe un pat de spital, cu mic cu mare, pentru a vorbi cu noi. Mă bucur nespus că am luat parte la acest moment special și îmi doresc să le ofer o bucurie și mai mare, una live.” – ne-a împărtășit INNA după eveniment.

Micuții de la oncologie “Marie Curie” au avut parte de mai multe surprize luna aceasta. După ce au luat parte la concertul trupei VAMA la festivalul UNTOLD, pe 4 august, tot prin intermediul roboțelului, săptămâna trecută au intrat în legătură directă cu vedetele de la Vocea României, Loredana, Smiley, Tudor Chirilă, Adrian Despot și Pavel Bartoș, care le-au promis că îi vor vizita la spital cât de curând.

 “A fost un moment magic, eram după o zi lungă și intensă de filmare, dar toată oboseala a trecut instant când am auzit vocea plină de bucurie a copiilor din secția de oncologie, un cor strâns în fața unei tablete, prin care manevrau roboțelul din fața noastră, pentru a comunica cu noi. Sper din suflet să fi simțit și ei emoția ce ne-a cuprins, dar și dragul și toate gândurile noastre bune, pline de speranță, cu care să lupte în continuare.” – ne-a declarat Loredana după filmarea de la Vocea României.

Asociația Dăruiește Viață va construi prima clinică integrată de oncologie și radioterapie, la Spitalul de Copii „Marie Curie” – cel mai ambițios proiect de responsabilitate socială al momentului.

Proiectul își propune să integreze și un cinematograf, spații de recreere, de joacă și educaționale. În cazurile grave, pacienții nu au voie să iasă din spital pe perioade foarte îndelungate, care pot ajunge până la un an, fiindu-le confiscată viața pe care ei o știau până să se îmbolnăvească. Bolile grave îi maturizează brusc pe cei mici, iar noi vrem să-i ajutăm să rămână copii, să nu-și piardă copilăria. În noua clinică ei vor putea călători prin intermediul tehnologiei, vor putea ține pasul cu lumea din afara spitalului, vor avea activități educative, dar și de socializare.

Robotelul AV1 este primul sol al viitoarei clinici de oncologie, prin ochii lui putem vedea cât de important e ca micuții diagnosticați cu cancer să poată ține legatura cu lumea din afara spitalului, să fie prezenți la evenimente importante din viața unui copil: întâlnirile cu prietenii, lecțiile de la școală, distracția de la un concert etc.

Miercuri, 30 august, în Consiliul General al Primăriei Municipiului București s-a aprobat demolarea unei rampe și a vechii stații de oxigen la Spitalul de Copii „Marie Curie”, pentru ca Asociația Dăruiește Viață să poată demara construcția clinicii de oncologie și radioterapie.

Proiectul va fi realizat exclusiv din donații și sponsorizări. Cei interesați să se implice și să se alăture comunității Dăruitorilor, o pot face astfel:

  • Investind în Bursa de Fericire:

https://www.bursadefericire.ro/investeste

  • Cu un SMS la 8844 cu mesajul SPITAL – o investiție de 2 euro/lună

* Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețeaua Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie de SMS este realizată cu sprijinul Orange România, Vodafone România și Digi Mobil.

 

Despre Asociația Dăruiește Viață

În 8 ani de activitate, echipa Dăruiește Viață a determinat autoritățile să schimbe o lege nedreaptă, care forța bolnavii ce aveau nevoie de tratament în străinătate să aștepte aprobările necesare luni de zile, timp în care mulți se stingeau; a construit 18 camere sterile de transplant, triplând capacitatea de transplant a României; a construit un laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic, la Timișoara, și a dotat un laborator similar la Institutul Clinic Fundeni; a renovat secții de oncologie pediatrică și de adulți în București, Timișoara și Brașov; a dotat câteva zeci de spitale cu echipamente medicale și a dus bătălii cu Ministerul Sănătății pentru finanțarea diagnosticării cancerului limfatic și pentru medicamentele oncologice; a reușit să strângă și să investească în spitalele românești, peste 6 milioane de euro.

www.bursadefericire.ro | www.daruiesteviata.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează