„De-a Arhitectura în oraşul meu” îşi propune să introducă arhitectura în şcolile primare şi în MANUALE la nivel naţional

0

Holcim Romania susţine Asociaţia De-a Arhitectura pentru a aduce arhitectura în şcoli

Holcim România a devenit partenerul principal în cadrul proiectului „De-a Arhitectura în oraşul meu”, care îşi propune să introducă arhitectura în şcolile primare şi în manuale la nivel naţional.

“De-a Arhitectura în oraşul meu” este unul dintre cele mai inovatoare proiecte educaţionale lansate în România în ultimii ani, propunându-şi să promoveze disciplinele arhitectură şi mediul construit în şcolile primare.

Deoarece Holcim România caută să susţină iniţiative care variază de la soluţii tehnice la promovarea abordărilor şi soluţiilor legate de construcţiile durabile care incorporează excelenţa arhitecturală şi îmbunătăţesc calitatea vieţii, compania a luat decizia de a se alătura acestui proiect şi de a deveni partener principal.

Proiectul a fost lansat în 2011 ce către 6 arhitecţi: Mina Sava, Vera Marin, Eliza Yokina, Corina Croitoru, Miruna Grigorescu, Claudia Pamfil şi a beneficiat de sprijin în consultanţă pedagogică din partea Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti. Proiectul face parte dintr-un program cultural mai mare al Asociaţiei De-a Arhitectura şi filialei din Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, un program conceput în jurul unei serii de cursuri privind arhitectura şi mediul construit pentru diferite grupuri de  studenţi, creat cu un curriculum specific. Cursurile sunt completate cu ateliere de lucru în cadrul evenimentelor de arhitectură, conferinţe pentru studenţi, excursii tematice şi ateliere de formare pentru arhitecţi şi profesori. Detalii suplimentare privind programul pot fi găsite pe pagina de internet www.de-a-arhitectura.ro.

Scopul proiectului “De-a Arhitectura în oraşul meu“ este de a familiariza elevii de clasele III-IV cu conceptele de arhitectură şi urbanism. A început în şcoli în 2012 cu o echipă entuziasmată de profesori şi arhitecţi care au predat cursul „De-a Arhitectura în oraşul meu” pentru 220 de elevi, în 7 şcoli din Bucureşti, dintre care 3 de stat şi 4 particulare.

În perioada 2013-2014, proiectul este implementat în 60 de clase din şcoli de stat sau particulare din Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Arad, Cluj, Sfântul Gheorghe, Braşov, Reghin, cu implicarea a 50 de arhitecţi şi 1465 de elevi. Holcim România va susţine implementarea cursului opţional în Bucureşti şi Cluj, unde cursul va fi predat la peste 400 de copii din 15 clase.

Proiectul îşi propune să ajungă la 10.000 de elevi din 400 de clase, până în 2016, cu implicarea activă a 100 de arhitecţi.

 

“De mulţi ani Holcim România susţine şi se implică în proiectele educaţionale din România, ca parte a angajamentului său pentru Dezvoltare Durabilă. Acest proiect este cu precădere valoros deoarece educă generaţia viitoare cu privire la interconexiunile şi interdependenţele complexe în mediul construit. Aceste cunoştinţe le vor permite în viitor să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi să se implice în calitate de cetăţeni responsabili şi sperăm că îi vor inspira pe unii dintre elevii participanţi să aprofundeze studiul în acest domeniu la un nivel de învăţământ superior şi să devină profesionişti – urbanişti, arhitecţi, ingineri – contribuind activ la dezvoltarea viitoare a mediului construit pentru a face faţă provocărilor viitorului”, a declarat Daniel Bach, General Director Holcim Romania.

„O schimbare a paradigmei culturii arhitecturale şi urbane a societăţii româneşti actuale nu se poate face decât pornind de la educaţia copiilor, viitorii cetăţeni şi formatori indirecţi de opinie ai părinţilor lor. Scopul nostru este de a ajuta copiii să înţelegă arhitectura şi mediul construit şi implicit  procesele complexe care le transformă mediul în care trăiesc. Casa, şcoala, cartierul şi comunitatea lor îi formează pe aceşti viitori cetăţeni, le dau un mesaj despre locul lor în lume şi afectează calităţile fizice şi psihice ale vieţilor lor. Calitatea arhitecturii şi a mediului construit de mâine depinde de ei”, au declarat reprezentanții Asociației De-a Arhitectura.

De-a arhitectura.2

Urmărindu-şi viziunea de a susţine educaţia, Holcim România a lansat în martie 2013 şi “Lecţia verde – Creează-ţi mediul!” – primul manual digital dezvoltat vreodată în România. Cursul digital a venit în mod natural ca o continuare a primului manual de educaţie ecologică pentru copii lansat în 2004 la iniţiativa Holcim România, cu aprobarea şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.

 

Manualul digital poate fi accesat pe pagina de internet www.lectiaverde.ro sau descărcat în format epub de pe iBookstore, pentru iPad, (https://itunes.apple.com/us/book/lectia-verde-creeaza-ti-mediul!/id619338603?ls=1)

 

Despre Holcim România

Holcim (Romania) S.A. deține 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o stație de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali şi un terminal de ciment în București. Holcim (România) S.A. are aproximativ 1.000 angajați. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați website-ul companiei la www.holcim.ro.
Holcim este unul dintre cei mai importanți furnizori de ciment şi agregate (nisip şi pietriş), betoane şi asfalt, dar şi de servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul deține participații minoritare şi majoritare în circa 70 de ţări, pe toate continentele.

 

 

 

 

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează