Dan Bordeianu şi Ionela Nedelea vă invită la „Interviu”

0

Dan Bordeianu şi Ionela Nedelea vor lua startul într-un turneu maraton al piesei de teatru „Interviu”, în regia lui Sorin Militaru. Turneul va începe la jumătatea lunii aprilie şi, înaintea premierei oficiale care va avea loc la Bucureşti, spectacolul se va juca mai întâi în câteva oraşe din ţară: Făgăraş, Cluj-Napoca, Dej, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Topliţa.

Piesa „Interviu” (o adaptare după filmul cu acelaşi nume al regizorului olandez Theo van Gogh, ecranizat ultima dată în 2007, cu Sienna Miller şi Steve Buscemi în rolurile principale), este primul experiment independent al regizorului Sorin Militaru – un artist catalogat de critica de specialitate ca fiind „talentat şi nonconformist” – şi pus în scenă de Dan Bordeianu şi Ionela Nedelea, actori cunoscuţi publicului în special de pe micile ecrane.

Piesa se distinge, în primul rând, prin calitatea jocului actoricesc de mare finețe și se adresează unui public de o anumită ținută intelectuală, capabil să înțelegă corect contrastele dialogului celor două personaje… un dialog ce oscilează de la sensibilitate profundă, la replici înțepătoare, de la superficialitate mascată, la fine subtilități. Prin urmare, “Interviu” nu este doar o altă încercare a unor actori amatori de a lansa un nou produs teatral în multitudinea celor care deja domină fenomenul (adesea lipsit de esență) al teatrului independent, ci o dovadă a faptului că, în România, se poate face teatru de calitate și în afara stagiunii teatrale de stat.

Primele spectacole ale turneului vor avea loc la Sălile de cultură din Făgăraş (18 aprilie), Cluj-Napoca (19 aprilie), Dej (20 aprilie), Târgu Mureş (21 aprilie), Alba Iulia (22 aprilie) şi Topliţa (23 aprilie).

Lansarea oficială a piesei va avea loc în luna mai, la teatrul  Godot din Bucureşti, spectacolul urmând a se va juca, în continuare, în alte aproximativ 20 de oraşe din ţară, până în luna noiembrie a acestui an, astfel încât piesa să fie accesibilă unui număr cât mai mare de spectatori. Proiectul prevede organizarea de turnee la Bucureşti, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu, Tg. Mureş, Târnăveni, Bistriţa, Făgăraş, Ploieşti, Câmpina, Brasov, Piteşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Piatra-Neamţ, Iaşi, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu Severin, Slatina, Suceava, Timişoara, Arad, Oradea şi Deva.

 

Filmul “Interview” (2003) a fost unul dintre ultimele proiecte ale cineastului olandez Theo van Gogh (asasinat în 2004 de un fundamentalist revoltat de modul în care regizorul descrisese – în scurtmetrajul “Submission – Part 1” – unele aspecte ale condiţiei femeii în comunităţile islamice). Considerat a fi unul dintre cei mai talentaţi regizori olandezi din perioada contemporană, Theo van Gogh a reuşit să rămână în atenţia publicului chiar şi după tragica sa moarte, ideile sale fiind dezvoltate în prezent de cei care îi apreciază munca.

În 2013, regizorul Sorin Militaru preia, pentru prima dată în România, scenariul iniţial al filmului şi îl adaptează pe specificul unui proiect teatral. Scenariul spune povestea unui jurnalist (Dan Dordeianu) al carui domeniu de specialitate este politica, dar care a primit misiunea frustrantă şi enervantă de a intervieva o actriţă, faimoasa mai degrabă pentru senzualitatea ei decât pentru seriozitatea filmelor în care joacă (Ionela Nedelea). Pentru amandoi, întâlnirea este neplacută, spre dezgustatoare. După ce o aşteaptă mai bine de o oră, jurnalistul îşi tratează intervievata cu dispreţ şi, în loc să o flateze, pentru a obţine interviul de care are nevoie, reuşeşte să o enerveze până când aceasta decide să plece. In urma unui accident, bărbatul se loveşte la cap, iar cum accidentul fusese cauzat, mai mult sau mai puţin, de actriţa însăşi, aceasta se simte vinovată şi îl invită pe jurnalist în apartamentul ei. 

Ajunşi aici, cei doi – sub influenţa aburilor de alcool şi a fumului de ţigare – încep un joc periculos şi oscilant, de la contra-argumente la flirt şi seducţie, în care de fapt, îşi măsoară puterea minţii. Intregul tablou devine un tango, în care cele două personaje se apropie, se resping, se seduc reciproc, se războiesc.

Conversaţia – când înţepătoare sau vulgară, când sensibilă sau superficială, ajunge să releve cele mai ascunse secrete ale protagoniştilor. In teorie, unul ştie să joace teatru, celălalt să pună întrebări. Singurul judecător al situaţiei va fi publicul, care va decide dacă între protagonişti se naşte un război ce trebuie câştigat prin orice mijloace sau o poveste de dragoste cu năbădăi, care se înfiripă timid. Dacă aveţi răbdare şi vă plac jocurile psihologice, veţi afla răspunsul vizionând piesa.

afisinterviu 

Detalii la:

www.facebook.com/pages/Interviul

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează