Cursuri de robotica pentru copii si adolescenti

0

Traim intr-o lume in care tehnologia avanseaza intr-un ritm extrem de alert. Avem in buzunar cele mai recente smartphone-uri, laptopurile si dispozitive wearable pe care le utilizam la serviciu sau acasa si care sunt echipate cu hardware de ultima generatie, iar tehnologiile smart se impun din ce in ce mai mult, atat pe piata consumatorilor individuali, cat si la nivel de organizatii.

unnamed
Sa vorbim despre viitorul copiilor nostri!

Cele mai recente date cu privire la progresul Romaniei in directia unei economii si societati digitale ne plaseaza, in 2015, pe ultimul loc in Uniunea Europeana din acest punct de vedere. Mai precis, conform Comisiei Europene numai 20% dintre romani detin competente digitale de baza, iar Romania are cel mai mic procent de specialisti TIC – numai 1,3% in totalul fortei de munca din toate tarile UE.

Daca suntem “early adopters” cand vine vorba de noile tehnologii, de ce nu am fi si in ceea ce priveste educatia noastra, dar mai ales a generatiilor care vor construi tehnologiile viitorului? Cum poate fi depasit acest deficit in contextul in care deja traim in “epoca digitala”?

Cum abordarea din invatamantul traditional nu este una integrata si, mai mult decat atat, nu include o componenta de tipul STEM, pasionatii de robotica, tehnologie, programare au optiuni limitate pentru a-si fructifica aceasta pasiune. Unii aleg sa invete pe cont propriu, accesand informatiile disponibile in acest sens in special in mediul online. Insa, real, drumul este unul anevoios, de vreme ce resursele online nu sunt filtrate si, de cele mai multe ori nu sunt adaptate nivelului de intelegere al celor mici.

Tocmai de aceea, la inventeaza.ro ne-am propus sa venim in intampinarea acestor nevoi prin initierea primelor Cursuri de Robotica si Electronica pentru Copii si Adolescenti inca din anul 2011. Cursurile au fost gandite ca un loc unde cei mici se simt in largul lor, unde li se ofera acces la informatii de ultima generatie si mai mult construiesc cu mainile lor un robot functional, care sa aiba cat mai multe dintre caracteristicile imaginate de ei, si mai ales care la finalul cursului ramane la ei.

Cursurile se bazeaza pe mixul dintre software si hardware si incurajeaza activ participarea celor mici. De asemenea, dincolo de transferul de know-how de la mentori la cursanti, se pune accent si pe dezvoltarea abilitatilor soft, cum ar fi lucrul in echipa si colaborarea, ascultarea activa, gandirea critica sau rezolvarea de probleme.

“Si pentru ca noi insine suntem adeptii invatarii pe tot parcursul vietii, am utilizat experienta acumulata in ultimii ani in acest domeniu in vederea actualizarii acestui proiect de suflet al nostru. In primul rand, am restructurat modulele, in functie de varsta participantilor si de nivelul de dezvoltare a abilitatilor cognitive si tehnice ale acestora, beneficiind de ajutorul unor specialisti in lucrul cu copiii. Prin urmare, in momentul de fata, cursurile noastre se adreseaza deopotriva atat celor mai tineri entuziasti in ale roboticii si programarii (7-10 ani), cat si celor care au un nivel mai ridicat de intelegere – intermediari (9-16 ani) sau celor care isi doresc sa puna in practica proiecte mai complexe (avansati, 12-17 ani). Pentru noi conteaza ce vrea copilul, asa ca ii invitam pe toti cei interesati de astfel de activitati sa vina la o sedinta demonstrativa gratuita, pentru a ne cunoaste si a determina in ce masura inclinatia pentru acest domeniu este una reala.” – Cristiana Bogateanu, Co-fondator inventeaza.ro

Mai multe informatii pe website-ul Academia inventeaza.ro.Cursuri de robotica pentru copii si adolescenti

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează