Cupa Hagi Danone: pentru al patrulea an consecutiv se caută cei mai talentați copii la fotbal din România

0

Astăzi a fost prezentată cea de-a patra ediție a Cupei Hagi Danone, cea mai mare competiție de fotbal din România pentru copiii cu vârste între 10 și 12 ani. Organizată de Fundația “Gheorghe Hagi” și Danone România, Cupa Hagi Danone le va oferi și în acest an copiilor pasionați de fotbal șansa de a-și dovedi talentul și dorința de afirmare.

Ambasadorul competiției va fi și în acest an Gheorghe Hagi. “Regele” fotbalului românesc, împreună cu Danone România, îi vor îndruma pe copii să-și pună în valoare calitățile de campioni într-o competiție din care învață despre valorile sportive adevărate, dar și despre cum se pot dezvolta sănătos, prin mișcare și alimentație echilibrată.

În copilărie, fiecare dintre noi și-a dorit să își urmeze visul. Mulți dintre cei care au reușit, au făcut-o și pentru că le-a întins cineva o mână de ajutor. Acum, prin această competiție, mă bucur că și eu, la rândul meu, pot face acest lucru. Îmi doresc să aud peste ani că aici, la Cupa Hagi Danone, a început cariera cât mai multor fotbaliști de succes”, a declarat Gheorghe Hagi, ambasadorul Cupei Hagi Danone.

 Cupa Hagi Danone_03

La Cupa Hagi Danone 2013 participă echipele campioane ale fiecărui județ din România. Acestea se întâlnesc în cadrul a șapte turnee zonale, câștigătoarele acestora calificându-se la Turneul Final, alături de echipa campioană en-titre, Atletico Arad.

Din cele șapte etape zonale, două au avut deja loc: Cluj-Napoca (30-31 martie) și Galați (6-7 aprilie), câștigătoare fiind echipele CFR Cluj și Otelul Galați. Vor urma alte cinci etape zonale: Pitești (13-14 aprilie), Suceava (20-21 aprilie), Sibiu (27-28 aprilie), Timișoara (11-12 mai) și Ploiești (24-25 mai).

Prin proiectul Cupa Hagi Danone îi încurajăm pe copii să adopte un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare și alimentație echilibrată, dar și valori puternice de campion, pe care numai o competiție sportivă le poate inspira. Cupa Hagi Danone este însă mai mult decât o competiție sportivă, este un îndemn de a crede în visul tău și de a avea curajul să-l urmărești și să-l împlinești. Pentru Danone România acest program reprezintă și o contribuție semnificativă în societatea românească, totalizând peste 1 milion de euro investiți în organizarea competiției, dar, mai ales, este un motiv de mândrie că am susținut în acești patru ani peste 15.000 de copii să-și trăiască visul”, a explicat Dieter Schulz, Director General Danone Europa de Sud-Est.

Turneul final al Cupei Hagi Danone 2013 va avea loc la Arad, pe stadionul “Francisc von Neumann”, între 30 mai și 1 iunie. Pe 30 și 31 mai se vor disputa meciurile din grupe și cele eliminatorii, iar pe 1 iunie, de Ziua Copilului, se va disputa marea finală națională.

Câștigătoarea Cupei Hagi Danone din acest an va reprezenta din nou România la Finala Internațională a Cupei Națiunilor Danone, la care vor participa echipe din 32 de ţări. Astfel, între 5 și 7 septembrie 2013, campionii noştri se vor întâlni la Londra cu Zinedine Zidane, ambasadorul Cupei Națiunilor Danone, și vor intra în joc pentru marele trofeu mondial.

Cupa Hagi Danone este parte din turneul de fotbal Cupa Națiunilor Danone, destinat copiilor între 10 şi 12 ani, susținut de FIFA și organizat la nivel internațional de grupul Danone încă din anul 2000. În România Cupa Hagi Danone este organizată cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și al Federației Române de Fotbal.

Informații și fotografii oficiale sunt disponibile pe site-ul www.cupahagidanone.ro și pe pagina de Facebook a competiției facebook.com/CupaHagiDanone.

Compania DANONE PDPA România face parte din Grupul DANONE, prezent în 120 de ţări, unul dintre liderii mondiali din industria alimentară, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2012 vânzări de peste 20 miliarde EURO. DANONE România este lider de piaţă în categoria produselor lactate proaspete, înregistrând în anul 2011 o cifră de afaceri de 503 milioane

 

RON. Compania are în portofoliu peste 80 de referinţe de produs, produse în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează